Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 18 august 2021 10:54 / Actualizat miercuri, 18 august 2021 11:37
Pe baza „Dunărea”, unde David Chiric (10 ani) a murit strivit de o placă deteriorată a gardului ce împrejmuiește terenul, echipe de copii și juniori se antrenează în continuare, deși nu s-au făcut reparațiile necesare.
Au trecut aproape patru luni de la cumplita tragedie de pe baza sportivă "Dunărea", din Galați. Pe 24 aprilie, într-o sâmbătă, la un turneu de fotbal pentru copii, David Chiric, un puști de doar 10 ani, care venise la competiție cu echipa sa, Juniorul, din Bârlad, a murit strivit de plăcile de beton ale gardului care împrejmuia terenul sintetic.
A vrut să meargă la toaletă și s-a strecurat printr-o spărtură a unei plăci inferioare. Aceasta a cedat și celelalte două plăci au căzut peste el, ca o ghilotină, în zona cervicală. N-a mai putut fi salvat. Era singurul copil al soților Chiric, Marcel și Doina, ambii în vârstă de 40 de ani, care locuiesc în satul Trestiana, la 5 kilometri de Bârlad.
„Nu e niciun pericol, veniți să trageți de gard!”
Baza a fost închisă doar câteva zile, cât timp au avut loc cercetările Poliției și ale Procuraturii. Apoi, activitatea a fost reluată, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Deși numeroase zone ale gardului de beton care împrejmuiește terenul sintetic, unde s-a petrecut tragedia, prezintă pericolul de cădere.
Imaginele surprinse de Gazeta Sporturilor sunt elocvente. Sunt plăci care au ieșit din rosturile constructive, ce pot să cadă oricând, la cel mai mic impact cu mingea de exemplu. Florin Mirea, președintele Fundației Sportul Gălățean, cea care are în administrare baza sportivă „Dunărea”, de la Primăria Galați, a fost foarte iritat când a fost întrebat de reluarea activității:
„Hai, dom'le, tot căutați scandal! De unde știți, de la București, că gardul e periculos?! Din bârfe?! Da, a avut loc o tragedie, dar veniți aici, trageți de gard, urcați-vă pe el, și după aia vorbiți! Nu vă mai luați așa, după fentă! Nu știu ce a făcut Gelu Popescu acolo. El este administratorul bazei. Vorbiți cu el. La revedere!”.
„Am pus benzi de avertizare”
Gazeta Sporturilor l-a contactat pe Gelu Popescu, administratorul bazei „Dunărea”. Acesta a confirmat că activitatea sportivă continuă, chiar dacă nu s-au făcut reparații la gard: „Da, e adevărat că se joacă, sunt echipe care au avut meciuri oficiale. Acum vin să facă antrenamente sau partide amicale aici.
Nu e încă reparat gardul, însă am pus benzi de avertizare în locurile unde mai sunt probleme. Anunțăm toți antrenorii să ia măsuri, să nu se mai apropie nimeni de gard. Sunt și niște plase de protecție. Nu are nimeni ce să caute la gard, să se suie pe el sau să îl lovească. Copilul acela care a murit, Dumnezeu să-l ierte!, nu avea ce să caute acolo.
Am spus-o de atunci. Era o placă spartă, dar, anterior, unii colegi de-ai lui au trecut prin acea gaură și au lovit-o cu picioarele. Eu am tot trimis notificări la Primăria Galați, încă din 2015, să vină să repare gardul și multe altele. Din păcate, până acum nu s-a făcut nimic. Așteptăm să vină să-l repare”.
„Se lucrează la caietul de sarcini”
Gazeta a solicitat un punct de vedere Primăriei Galați, proprietara bazei sportive "Dunărea". În mailul trimis ca răspuns se precizează că „reparațiile curente și investițiile se fac potrivit solicitărilor Fundației Sportul Gălățean”. Primăria a mai precizat:
„Singura solicitare care face referire la gardul terenului nr. 2 este din 22.04.2021, iar în acest moment se lucrează la caietul de sarcini. Lucrările de reparații la împrejmuirea terenurilor de sport de la baza sportivă «Dunărea» sunt în curs de contractare”.
Este vorba despre o solicitare de reparare a gardului făcută de Gelu Popescu, administratorul bazei, cu doar două zile înainte de organizarea competiției în cadrul căreia David Chiric și-a găsit sfârșitul.
Ce spun Poliția și Primăria
După ce am aflat că activitatea sportivă s-a reluat la baza „Dunărea”, GSP a cerut un punct de vedere din partea Poliției și Primăriei din Galați. Primăria a răspuns: „Conform art. 6, alin. 1 din HCL nr. 54/2015, privind aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare pentru bazele sportive care sunt date în administrarea Fundației Sportul Gălățean, «administrarea și asigurarea cadrului necesar în vederea desfășurării în bune condiții a activităților specifice stadionului se face către Fundația Sportul Gălățean.
Conform art. 7 toate activitățile desfășurate în incinta stadionului sunt coordonate și controlate de către administratorul desemnat. Primăria Municipiului Galați nu a primit recomandări de la Poliția Galați pentru încetarea activității pe Baza Sportivă Dunărea”.
La rândul său, Poliția Galați a precizat: „La momentul producerii incidentului, Poliția a sezizat instituțiile abilitate (Primărie, Inspectoratul de Stat în Construcții), problemele constructive, de rezistență sau deteriorări ale gardului îmărejmuitor putând fi constatate de personalul abilitat din cadrul acestora”.
În concluzie, nicio instituție dintre cele două nu a făcut nimic pentru ca activiatea să nu fie reluată până la repararea acelui gard, care reprezintă un serioos pericol pentru cei care se antrenează și joacă acolo.
„Ne-au distrus viețile!”
De la moartea lui David, viața celor doi părinți a devenit un infern. De atunci nici nu s-au mai putut duce la serviciu. Trăiesc ca două umbre, plâng și încă mai cred că fiul lor va reveni acasă. Și mai vor doar atât: „Să se facă dreptate, să plătească cei vinovați! Pentru noi e târziu, ne-au distrus viețile, dar măcar să nu mai pățească și alți copii ce i s-a întâmplat lui David!”
„Încă mai cred că e în vacanță...”
La acel turneu, David a fost însoțit de tatăl său. Acesta răspunde greu la telefon, cu o voce stinsă: „Ce să fac? Pe aici, pe lângă casă, cu greutățile. Îmi mai fac de lucru, mai plâng, ce mai putem face...?”. Lucra în construcții, dar de atunci nu s-a mai dus la serviciu:
„Nu mai pot, am niște stări de moleșeală, de apatie... Nu pot încă să concep, refuz să cred, nici în familie sau cu soția nu vorbim despre asta. Pentru ea e și mai greu, nici nu vrea să audă. Eu încă mai cred că David e plecat într-o vacanță și aștept să se întoarcă acasă”.
„Mă dusesem să-i iau un suc”
Își amintește cu greu acea zi blestemată. Din când în când îl podidește plânsul. Era acolo, la gard, urmărindu-și copilul cum juca fotbal. Într-o pauză, a plecat să-i ia lui David o apă, un suc: „Era foarte cald. Am plecat spre un magazin din apropiere. N-am apucat să ajung, că m-a sunat un alt părinte, «Haide, vino repede, că David s-a accidentat!».
Când am ajuns, copilul era jos, dăduseră plăcile la o parte, dar el... Am rămas împietrit, nu... nu mai pot să vorbesc despre asta”. E convins că „toți sunt vinovați! Antrenorul, că nu a avut grijă de ei, că și alți doi colegi de-ai lui David trecuseră prin acea gaură din gard.
Sunt vinovați și administratorii bazei, organizatorii competiției, care i-au trimis pe copii să-și facă necesitățile după gard, Primăria din Galați, că nu a reparat gardul ăla nenorocit. Primăria trebuia să se ocupe! Acum se spală pe mâini toți, dau vina pe copil! Dar am mai văzut atunci o mulțime de locuri în care unele plăci sunt sparte, strâmbe, abia se mai țin.
Acolo e un pericol permanent! Și aud că deja au reînceput să joace meciuri pe «Dunărea»! Nu știu, să decidă justiția și să plătească toți! Eu nu vreau bani, nu vreau nimic, la ce-mi mai trebuie?!”.
„Măcar să se facă dreptate!”
Doina, mama lui David, era bucătăreasă la un fast food din Bârlad. Nici ea nu se mai poate duce la muncă. Cei doi soți trăiesc din ce au agonisit și sunt ajutați de familie. Femeia reușește, cumva, să-și stăpânească emoțiile: „Noi am angajat deja un avocat pentru a ne reprezenta în procesul care va începe. Nu am fost acolo, nici nu știu cum și ce s-a întâmplat.
Nici nu vreau să știu, nu pot să știu! I-am spus și soțului meu că nu vreau să-mi povestească, nu pot să aud. Toți cei responsabili, care au fost acolo cu copii, sunt vinovați! Să plătească! Măcar atât să facem! A murit copilul nostru, singurul nostru copil. L-am ținut cum am putut mai bine.
Am avut mari probleme la naștere și eu, și el, că avea șanse mici să supraviețuiască, dar totul trecuse cu bine! Acum?! Măcar să ne mulțumească alți părinți, să nu li se întâmple și altor copii așa ceva. Nu vrem nimic decât dreptate!”.
Aceasta vrea ca vinovații să fie pedepsiți: "Aud că responsabilii de la baza sportivă au notificat de mai multe ori Primăria Galați, să vină să repare gardul. Și nu a venit nimeni! Atunci de ce mai organizezi competiții acolo, mai ales cu copii, dacă e un pericol? E ca și cum eu aș chema la mine acasă pe cineva, deși am în curte o groapă periculoasă.
Cade omul în ea și moare! Cum să fac așa ceva, să chem la mine pe cineva și să nu fie în siguranță?! Atâta neglijență și incompetență! Vreau să-i știe toată lumea pe cei vinovați! Doar asta mai pot face pentru copilul meu”
Dosarul e încă în faza de cercetare
Imediat după tragedia petrecută, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a deschis un dosar de ucidere din culpă „in rem”. Deocamdată, cazul se află tot în stadiul de cercetare, strângere de dovezi și declarații ale celor implicați.
Este vorba despre Gelu Popescu, administratorul bazei "Dunărea" din partea Fundației Sportul Gălățean, cea care a primit locația de la Primăria Galați în 2014. Au fost și vor mai fi chemați să dea declarații Florin Mitrea, președintele Fundației Sportul Gălățean, Ana Grosu, președintele Sporting Galați, clubul care a organizat competiția din aprilie, dar și soțul acesteia, Tiberiu Grosu.
Și, nu în ultimul rând, antrenorul lui David, Ovidiu Mangu. Au fost solicitate documente și de la Primăria Galați, proprietara bazei „Dunărea”. Deocamdată, părinții lui David nu au fost chemați la audieri.
Eu nu pot să vorbesc despre copilul meu la trecut! Nu pot! Și nici n-am să mă opresc până când cei vinovați nu vor plăti. Nu vrem bani, nu vrem decât să se facă dreptate! Mă opresc doar dacă îmi aduc copilul înapoi! Știu că nu e bine, însă vreau ca nici cei vinovați să nu mai poată să doarmă, să nu mai aibă liniște. Să vadă și ei cum e, că noi ne-am îmbolnăvit, abia ne mai ținem pe picioare! Pentru copilul meu, pentru mine, pentru soțul meu, simt că asta vreau!
-Doina Chiric, mama lui David
Citește știri din fotbalul românesc:
Măsuri importante adoptate împotriva dopajului: „Am introdus această obligaţie în lege”
Edi Iordănescu, la baza FCSB din Berceni! Negocierile cu Gigi Becali s-au încheiat cu bine
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!