SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

US OPEN. Simona Halep, înaintea duelului din turul 3: „Meciul cu Rybakina va fi o mare provocare”

Simona Halep a acordat un interviu după meciul cu Kristina Kucova // foto: captură Eurosport
Simona Halep a acordat un interviu după meciul cu Kristina Kucova // foto: captură Eurosport

Articol de GSP - Publicat joi, 02 septembrie 2021 12:41 / Actualizat joi, 02 septembrie 2021 13:07

Simona Halep (29 de ani, locul 13 WTA) o va înfrunta pe Elena Rybakina (22 de ani, 20 WTA) în turul 3 la US Open. Jucătoarea din România este conștientă că duelul cu sportiva kazahă va fi unul dificil. Duelul va avea loc vineri, ora urmând a fi anunțată de organizatori. Meciul va fi transmis la TV de Eurosport.

Miercuri, Simona Halep a învins-o pe slovaca Kristina Kucova (31 de ani, 111 WTA), scor 6-3, 6-1, și s-a calificat în turul 3 de la US Open 2021. După meci, Simona a oferit un interviu pentru Eurosport, în care a dezvăluit cum se simte după ce accidentările au ținut-o în afara circuitului timp de câteva luni.

Simona Halep, înainte de meciul cu Elena Rybakina: „Va fi o mare provocare”

„Mă simt bine, sunt bucuroasă că am șansa să joc un Grand Slam în anul acesta după cele două ratate din cauza accidentărilor. Fizic sunt OK, de la zi la zi parcă simt mai bine jocul, dar aici fiecare meci e dificil. Mă voi gândi la următorul, sper să dau tot ce am mai bun ca să câștig, dar va fi un meci greu”, a spus fostul lider mondial.

Halep prevede un meci greu împotriva viitoare adversare, Elena Rybakina: „La nivelul acesta toate adversarele sunt dificile, Rybakina va fi o provocare destul de mare pentru mine după o pauză așa lungă”.

Concluzia Simonei? „Vreau doar să mă bucur de ceea ce fac aici, de ceea ce joc, pentru că este o șansă mare să pot juca acest Grand Slam după atâtea accidentări”.

Simona Halep are o misiune grea în turul 3 

Elena Rybakina este o reprezentantă de seamă a noului val din WTA. Kazaha are un arsenal bogat, din care se remarcă serviciul și loviturile puternice de forehand. Este exact genul de jucătoare împotriva căreia Simona are probleme, una care produce multe lovituri decisive.

Rybakina are în palmares două titluri WTA. Primul a fost obținut în 2019, chiar la București, după o finală cu Patricia Țig, iar al doilea la Hobart, în 2020. Cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam este sfertul de finală de la Roland Garros, în acest an.

Halep și Rybakina s-au întâlnit de două ori în circuitul WTA. În 2019, la Wuhan, Simona abandona în primul set al meciului din turul 3. În februarie 2020, sportiva din România revenea incredibil și o învingea pe kazahă în finala de la Dubai, scor 3-6, 6-3, 7-6(5).

Ce înseamnă calificarea în turul 3 la US Open pentru Simona Halep

Simona Halep se poate gândi în acest moment și la o revenire în top 10 WTA. Într-o ierarhie live, neoficială, ocupă locul 11, cu 3.941 de puncte. Distanța până la jucătoare din față, Petra Kvitova, este una minimă. În eventualitatea câștigării turneului, Halep ar putea spera chiar la o revenire pe podium, în funcție și de rezultatele celorlalte competitoare.

Citește mai multe știri din tenis: 

Simona Halep, prima reacție după calificarea în turul 3 la US Open: „Recunosc, am fost chiar îngrijorată! Azi am avut ceva noroc”

Sorana Cîrstea e în turul 2 la US Open, după un set decisiv perfect!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Box
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează