Articol de GSP - Publicat duminica, 26 septembrie 2021 10:45 / Actualizat duminica, 26 septembrie 2021 12:21
După 2-3 cu FCSB, a doua înfrângere în două meciuri la Academica Clinceni, Ionuț Chirilă l-a criticat pe fostul antrenor al ilfovenilor, Ilie Poenaru.
Aflat acum la Gaz Metan, Poenaru i-a răspuns lui Ionuț Chirilă, cel care a acuzat pregătirea fizică făcută de predecesorul său.
Ilie Poenaru, replică pentru Ionuț Chirilă: „Dacă dorește să vadă cum am pregătit echipa, îi prezint datele și rapoartele”
„E problema lui. Eu știu ce am făcut și ce am lăsat acolo. Dacă dorește să vadă cum am pregătit echipa, îi prezint datele și rapoartele.
Să se uite la meciurile cu Mioveni și cu Chindia. Cu Mioveni am dominat tactic și fizic, dar în ultimii 16 metri intervine valoare jucătorilor. Trebuia să fie 3-0 la pauză pentru noi, dar s-a terminat 1-1. Și am ratat și un penalty. Pe Chindia am egalat-o în minutul 90+3. Eu zic că echipa a putut să alerge, are potență.
Aseară, Ionuț Chirilă s-a bucurat că «Milan», echipa lui, a avut ritm, posesie, a avut tot ce-i trebuie. De ce a putut să alerge? De ce a putut să aibă ritm? Să fim atenți la declarații!
Dar nu e o problemă. Să se uită iar la meciuri, să analizeze și să vadă factorii care au dus la rezultatele astea. Dar nu vreau să mai comentez. Să declare ce vrea. Eu sunt mândru de ce am făcut”, a spus Ilie Poenaru în emisiunea „Digi Sport Matinal”.
Trebuie să lucrăm fizic, tehnic, tactic. La tot. Uitați-vă la ultimele partide din campionat și la cum am jucat astăzi. Echipa a făcut circulație, posesie, am creat superioritate numerică. Nu am câștigat, dar pentru mine e important jocul. Ei n-au făcut puncte cu echipele așa-zis mai accesibile. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar trebuia să facă puncte cu Argeș, Târgoviște, Mioveni, Dinamo. Nu trebuia să se piardă punctele alea. Acum vine artileria grea
– Ionuț Chirilă, antrenor Academica Clinceni
VIDEO Adrian Neaga, după FCSB - Academica Clinceni 3-2: „Să sperăm că Edi Iordănescu va decide în continuare totul la Steaua”
Citește și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!