FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Cine decide că FCSB e vinovat pentru focarul de covid? Amenda e 100.000 lei + Cazul Cordea ar putea incrimina și FRF

Amenda e 100.000 lei! Dar cine decide că FCSB e vinovat?
Amenda e 100.000 lei! Dar cine decide că FCSB e vinovat?

Articol de , , - Publicat vineri, 15 octombrie 2021 18:19 / Actualizat vineri, 15 octombrie 2021 19:19

La FCSB e un focar de infecție, FRF prevede și sancțiuni financiare considerabile pentru așa ceva, însă doar cu o condiție: "Dacă se constată culpa clubului cu privire la nerespectarea prevederilor Protocolului"

FCSB are tot staff-ul tehnic infectat cu coronavirus, la care se adaugă și 5 jucători, testați și ei pozitiv, Straton, Cristea, Oaidă, Șerban și Cordea. Conform Protocolului aprobat și implementat de FRF, un club poate susține un meci dacă are 13 jucători, cel puțin un portar, care să fie valizi, din perspectiva pandemiei. Iar FCSB, cel puțin până în acest moment, nu se află în situația de a solicita amânarea partidei. Riscă însă clubul lui Gigi Becali și altfel de sancțiuni?

LPF, primă reacție după apariția focarului de COVID de la FCSB: „Așteptăm o anchetă serioasă”
FCSB
LPF, primă reacție după apariția focarului de COVID de la FCSB: „Așteptăm o anchetă serioasă”

Răspunsul este DA. În Protocolul aprobat de FRF, pe baza căruia au fost reluate și se desfășoară meciurile din Liga 1, se specifică o serie întreagă de lucruri, care dacă sunt încălcate de un club, acesta va trebui să suporte o penalizare. 

Cel mai important și care o incriminează în mod clar pe FCSB e chiar la finalul secțiunii "Sancțiuni". Și prevede astfel: "În cazul în care la un club apare un focar de infecție, (minimum 3 persoane din cadrul clubului, indiferent de funcția deținută, sunt depistate cu rezultat pozitiv la testarea specifică pentru Covid-19), clubul în cauză va fi sancționat cu o penalitate sportivă de 100.000 lei". Adică peste 20.000 de euro!

Condiția salvatoare

Totuși, există și o condiție pusă de FRF pentru ca o echipă anume să fie sancționată cu această sumă: "Dacă se constată culpa clubului cu privire la nerespectarea prevederilor Protocolului". Adică dacă FCSB e vinovată de faptul că antrenorii și jucătorii s-au infectat cu Covid-19. Poate să tragă FRF sau o comisie a ei o astfel de concluzie? În lista abaterilor pe care Federația le-a trecut în Protocol, acestea fac trimitere la organizarea meciurilor, în timp ce acum a fost vorba despre o perioadă de pauză, iar FCSB s-a pregătit doar la baza din Berceni. Sunt peste 30 de abateri pe care cei de la Casa Fotbalului le-au enumerat în regulament și care, odată încălcate, prevăd amenzi diferențiate. Exemple:

- Refuzul nejustificat al jucătorilor și al membrilor staff-ului tehnic și suport, participanți direct sau indirect la un meci de fotbal de a se supune testării RT-PCR/test antigen rapid pentru COVID-19, conform procedurii stabilite în Protocol - SANCȚIUNE: 20.000 de lei (clubul va răspunde în solidar cu persoana fizică vinovată)

- Lipsa unei persoane, desemnate de către clubul organizator pentru dezinfectarea spațiilor comune (inclusiv a suprafețelor atinse cu mâinile) din zona vestiarelor - SANCȚIUNE: 7.000 lei

- Lipsa desemnării de către clubul organizator a unui responsabil cu igiena - SANCȚIUNE: 30.000 lei

- Nerespectarea de către responsabilul cu igiena a sarcinilor prevăzute în Protocol - SANCȚIUNE: 50.000 de lei

- Nerespectarea obligației de informare a DSP și a FRF/LPF despre apariția unui caz suspect de Covid-19 - SANCȚIUNE: 60.000 lei

- Nerespectarea calendarului de testare (neefectuarea testării), conform cerințelor Protocolului medical - Neprogramarea echipei la joc

Niciunul dintre aceste puncte n-a fost încălcat de FCSB, însă e cert că vicecampioana are un focar de infecție, așa cum el este definitiv în Protocolul FRF. Totuși, culpa clubului în declanșarea acestui focar ar putea fi decisă doar în urma unei anchete a reprezentanților Direcției de Sănătate Publice, iar dacă FCSB va fi găsit vinovat, atunci și FRF va aplica o amendă de 100.000 de lei!

"Așteptăm o informare mai clară despre ce se întâmplă acolo. Nu poate un președinte de club să fie responsabil pentru orice caz de Covid-19 care apare în lot. E clar că trebuie să analizăm ce înseamnă procedura de testare, dar regulamentul nu împiedică cluburile să-și testeze toți jucătorii în fiecare săptămână. Nu ar trebui ca jucătorii să fie testați doar atunci când regulamentul impune acest lucru" 
Justin Ștefan, secretar general LPF

Cazul Cordea incriminează și FRF?

Cine decide că FCSB e vinovat pentru focarul de covid? Amenda e 100.000 lei + Cazul Cordea ar putea incrimina și FRF

Gigi Becali a anunțat că ultimul fotbalist care a ieșit pozitiv cu Covid-19 e Cordea. "El a venit de la echipa națională, a făcut test PCR și a ieșit pozitiv", a declarat patronul FCSB. Cordea a stat la echipa națională aproape 10 zile, iar de marți a ajuns în baza clubului roș-albastru. Joi dimineață a fost testat și a reieșit că e infectat. 

Există două variante în cazul său: fie a luat de la cineva de la FCSB, ceea ce e mai puțin probabil ținând cont că virusul are o perioadă de incubație de cel puțin 3-4 zile, fie s-a infectat la națională, echipă care e în responsabilitatea Federației Române de Fotbal. 

Pentru meciurile cu Germania și Armenia, FRF s-a supus noului protocol UEFA, care spune că fotbaliștii vaccinați nu mai au nevoie de test pentru a evolua, în schimb, a existat această obligativitate pentru jucătorii neimunizați. FRF a testat toți fotbaliștii și membrii staff-ului tehnic înainte de a intra în cantonament, când a avut loc reunirea.

CCA l-a delegat la FCSB - CS Mioveni pe „inamicul” lui Gigi Becali: „Un kamikaze, e teleghidat”
FCSB
CCA l-a delegat la FCSB - CS Mioveni pe „inamicul” lui Gigi Becali: „Un kamikaze, e teleghidat”

FCSB își poate amenda jucătorii și antrenorii. O va face?

Dacă nu va avea pe masă un raport din partea DSP sau a unei alte instituții abilitate a statului, care să demonstreze că FCSB e vinovată de focarul de coronavirus pe care îl are, atunci FRF nu va putea să dicteze nicio sancțiune împotriva clubului patronat de Gigi Becali. În schimb, FCSB ar avea dreptul, conform regulamentului Federației, să dicteze amenzi la adresa propriilor jucători. 

"Prin excepție de la prevederile art. 42 alin. 6 din Regulamentul Disciplinar, cluburile pot dispune aplicarea sancțiunilor împotriva jucătorilor, fără a fi necesară ratificarea sancțiunii dictate. Persoanele sancționate vor putea ataca decizia de sancționare emisă de club la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, cu mențiunea că sarcina probei cu privire la dovedirea abaterii disciplinare pentru care a fost aplicată sancțiunea aparține clubului. Jucătorii au dreptul de a contesta sancțiunea primită în termen de 10 zile de la data luării la cunoștință de sancțiunea dispusă. Comisia de Disciplină și Etică a FRF, analizând cauza, va putea menține sau anula sancțiunea dispusă de către club" e specificat în Protocolul FRF privind desfășurarea competițiilor pe timpul pandemiei. 

Dacă FCSB are un regulament de ordine interioară, în care sunt prevăzute anumite lucruri pe care jucătorii trebuie să le respecte, din perspectiva prevenției de a nu se infecta cu Covid-19, și aceste lucruri au fost încălcate de cei care s-au infectat, atunci ar avea posibilitatea de a le dicta penalități.

Șut ar fi evitat izolarea dacă era vaccinat

Protocolul FRF prevede în momentul de față că un fotbalist vaccinat sau care a făcut boala cel mult acum 6 luni poate evolua fără a mai fi testat. În schimb, dacă un jucător e testat și iese pozitiv, chiar dacă e din cele două categorii, nu va mai putea juca timp de 14 zile. FCSB are în lot un fotbalist pe care n-ar fi fost obligată să-l trimită în izolare dacă el ar fi fost vaccinat. E vorba despre Șut, cel care a fost declarat contact direct al unui caz pozitiv, iar legea din România prevede izolarea obligatorie a contacților direcți. 

În schimb, un vaccinat care e contact direct al unei persoane infectate cu Covid-19 nu are niciun fel de restricții. FCSB a solicitat schimbarea Protocolului în sensul în care toți jucătorii, indiferent dacă sunt sau nu vaccinați sau trecuți prin boală, să fie testați. LPF a primit răspunsuri pe această temă de la toate cele 16 cluburi și urmează să facă o adresă oficială către FRF, singurul for care poate modifica regulile de desfășurare ale Ligii 1.

10%dintre jucătorii și membrii staff-ului tehnic de la FCSB sunt vaccinați

30%dintre jucătorii și membrii staff-ului tehnic de la FCSB sunt pozitivi în momentul de față

Etapa 12 // Match Preview FCSB - CS Mioveni

FCSB a mai pierdut un jucător! 12 indisponibili pentru meciul cu Mioveni » Cum poate arăta primul „11” + cine va conduce echipa de pe bancă

Operat din nou! Calvarul jucătorului de la FCSB continuă: „Încă un hop”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (19)
136836120080947
Haita Valentin  •  16 Octombrie 2021, 10:21

aduc click-uri *

136836120080947
Haita Valentin  •  16 Octombrie 2021, 10:20

Sa amendezi o echipa din moment ce nu stii de unde te pricopsesti cu aceasta boala e horror.Nici macar pentru faptul ca jucatorii nu s-au vaccinat nu pot sa-i amendezi pentru ca vaccinarea nu e obligatorie si fac Covid chiar si vaccinatii...Da' articolele despre FCSB aduce click-uri..

doar..titi
doar..titi  •  16 Octombrie 2021, 05:25

OK... doar ca la cat e de prost, ciobanu merita500. 000 amenda.. nu 100.000!!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează