Articol de GSP - Publicat sambata, 16 octombrie 2021 21:01 / Actualizat sambata, 16 octombrie 2021 21:03
Aurah Ruiz, fosta iubită a lui Jese Rodriguez (28 de ani), în prezent la Las Palmas, în a doua ligă din Spania, se apără după acuzațiile apărute în spațiul public, conform cărora ar fi încercat să îl calce cu mașina pe fostul jucător de la Real Madrid și PSG.
Deși recunoaște conflictul și cearta cu Jese, fosta concurentă de la Big Brother neagă că ar fi încercat să îl calce cu mașina.
„Nu am încercat să îl calc cu mașina. E o minciună și e foarte serios. Nu voi permite oamenilor să spună că am încercat să îmi calc partenerul. Știu că s-au întâmplat o mulțime de lucruri între noi, de care nu suntem mândri, dar ne iubim și nu am vrut niciodată să ne rănim.”, a sus Aurah.
Aurah Ruiz, fosta lui Jese: „Îmi pierd capul uneori”
Fosta iubită a lui Jese a mai recunoscut că are un temperament dificil. „Simt că îmi pierd capul uneori, dar asta? Cum să îi fac rău tatălui copilului meu?”, a reacționat ea.
Speculațiile despre un incident domestic între Aurah Ruiz și Jese au apărut după ce în spațiul public au apărut filmări cu un bărbat care șchiopăta puternic, fiind ajutat de alți oameni să se deplaseze.
Spaniolii scriu că cei doi au avut o discuție aprinsă și Aurah ar fi încercat să-l calce cu mașina. După acest incident, fotbalistul ar avea probleme la picior.
„Potrivit martorilor, Aurah a încercat să dea peste fotbalist cu mașina, după ce s-au certat. A încercat să-l lovească și el ar putea fi rănit la picior”, scrie presa din insulele Canare, citată de Marca.
Jese și Aurah Ruiz au avut o relație tumultoasă. Jese și Aurah Ruiz s-au despărțit după un scandal uriaș în presa din Spania. Aceasta l-a acuzat dur pentru viața tumultoasă și pentru că își ignoră copilul, care nu ar avea cu ce să se îmbrace și ce să mănânce. Nyan, băiatul celor doi, s-a născut prematur în 2017 și a avut mari probleme de sănătate.