INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  STRANIERI

Fatih Terim a luat decizia în cazul lui Moruțan » Turcii anunță noua schimbare de la Galata

Olimpiu Moruțan
Foto: Imago
Olimpiu Moruțan Foto: Imago

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 octombrie 2021 15:00 / Actualizat sambata, 30 octombrie 2021 16:46

După ce a pierdut derby-ul cu Beșiktaș, scor 1-2, Fatih Terim, antrenorul celor de la Galatasaray, schimbă tactica de joc pentru următoarea partidă de campionat, cea cu Gaziantep.

Această decizie îl va implica pe Olimpiu Moruțan (22 de ani), care va ocupa un alt post în echipa turcă.

Potrivit turcilor de la Fanatik.com, Terim este derminat să-l mute pe Moruțan în spatele vârfului, din flancul drept al atacului lui Galata. Cicâldău ar urma să rămână pe poziția actuală, unul dintre cei doi mijlocași la închidere.

Presa din Turcia, contrariată de Moruțan

Presa din Turcia a observat ceva la Olimpiu Moruțan, playmakerul celor de la Galatasaray. Transferat la cererea expresă a lui Fatih Terim, în startul acestui sezon, Moruțan îi contrariază pe turci. 

Fostul jucător de la FCSB a evoluat în 11 meciuri, 8 în campionat, dar în niciuna dintre aceste partide nu a reușit să stea până la finalul meciului pe teren. Chiar și în derbyul cu Beșiktaș, pierdut de Galatasaray cu 1-2, Moruțan a fost nevoit să fie schimbat cu Ryan Babel în minutul 64.

Curățenie la echipa lui Moruțan și Cicâldău

Antrenorul Fatih Terim (68 de ani) vrea să ia măsuri radicale după acest derby. Fatih Terim este nemulțumit de startul actualei stagiuni și le-a transmis conducătorilor o listă cu 7 jucători de care nu mai are nevoie. Printre ei se numără și oameni cu experiență, precum olandezul Ryan Babel sau DeAndre Yedlin. 

Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan păstrează poziții de forță, oameni de bază în noul proiect al grupării „Cim Bom”, informează sursa citată.

LISTA FOTBALIȘTILOR INDEZIRABILI DE LA GALATASARAY:

  • Fatih Ozturk - portar, 34 de ani
  • Gustavo Assunçao - mijlocaș, 21 de ani
  • Ryan Babel - atacant, 31 de ani
  • Aytaç Kara - mijlocaș, 28 de ani
  • DeAndre Yedlin - fundaș, 28 de ani
  • Sofiane Feghouli - mijlocaș, 31 de ani
  • Mbaye Diagne - atacant, 29 de ani

Fatih Terim a cerut mutări importante în pauza de iarnă. Vicecampioana Galatasaray ocupă doar locul 8 în prima ligă turcă, cu 17 puncte strânse în 10 runde. Formația lui Cicâldău și Moruțan stă mai bine în Europa League, unde conduce grupa cu Lazio, Marseille și Lokomotiv Moscova.

Valeriu Iftime, critici pentru Ianis Hagi, Moruțan, Mihăilă și Man

Iftime e deranjat peste măsură de atenția pe care cei patru tineri fotbaliști români o primesc din partea mass-media, fiind de părere că aceștia și-au atins deja limitele la cluburile unde evoluează în prezent. Patronul Botoșaniului i-a luat pe toți în colimator.

„Am transferat doi la Parma, iar acum nu-i mai vedem. Erau niște oameni de la Hagi, nu mai vezi, nu mai auzi nimic de ei. Îl promovăm pe Moruțan de parcă ar fi steaua lumii. Lumea îi promovează enorm de mult. Copilul ăsta al lui Hagi se transferă toată ziua la echipele mari.

Dar nu-l ia nici naiba, în opinia mea. Unde să plece, mă? El trebuie să fie cel mai bun acolo unde e acum și văd că e rezervă din când în când. N-avem fotbaliști expresivi. N-avem un Hagi, un Popescu. 

Asta cred că pleacă și de la faptul că trag pisica de coadă până la 18 de ani. Învață tot ce trebuie să învețe de la putorile bătrâne din fotbalul românesc, trageri de timp, exagerări”, a declarat Valeriu Iftime, la GSP Live.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

„O s-o omor pe maică-ta, apoi o să te omor și pe tine!” » Fotbalistul cu 165 de meciuri în Premier League a povestit momentele cumplite

Blochează numirea lui Xavi la Barcelona! » Comunicat de ultimă oră

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
Stranieri
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
1260234347346768
Ioan Trisi  •  30 Octombrie 2021, 20:16

Nu sunt fan Iftime si prietenii stiu de ce, dar acum sunt de acord cu el: fotbalistii trebuie sa aiba o cultura generala minima si daca nu pot mai mult, macar sa fie seriosi in munca asta de jucatori de fotbal! Ca a fi fotbalist implica altceva!Ca altfel vor ajunge ca Banel, niste fugari! Si atentie mare cei care vreti sa ajungeti la FCSB: acolo sunt sefi MM si Becali, doua nulitati cu cultura general si 2 fruntasi in codul penal!

c23665
c23665  •  30 Octombrie 2021, 15:53

Il scoate pe Morutan in lateral ... pana il trece de linie... pe banca!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează