EXCLUSIV Gazeta l-a vizitat în Canada pe Leonard Doroftei » Interviu de colecție din garajul transformat în sală de antrenament: „Am renăscut aici, dar mi-e dor de România!”

• Partea a doua a interviului cu Leonard Doroftei: „Ce făceam în boxul de azi? Luam 5 centuri, mai inventam una și o luam și pe aia!” + regretele și culisele meciurilor cu Spadafora și Gatti

Plecat de doi ani în Canada, unde s-a stabilit cu familia, Leonard Doroftei (51 de ani) spune că e fericit că antrenează în Laval, într-o micuță sală improvizată într-un garaj al unui prieten, unde dă lecții private câtorva zeci de clienți. Dar recunoaște că nu-i este ușor să stea departe de casă, unde vrea să revină și să își deschidă o sală de box.

Gazeta Sporturilor l-a vizitat pe Leonard Doroftei (51 de ani) în Canada, la Laval, un orășel de lângă Montreal, acolo unde fostul campion mondial de box în versiunea WBA s-a stabilit deocamdată cu familia, în urmă cu doi ani. Echipa ziarului i-a înmânat unul dintre Premiile de Legendă pe care Gazeta Sporturilor le acordă unor sportivi, la final de an, în semn de apreciere pentru întreaga lor carieră.

Gala GSP 2021

Leonard Doroftei, emoționat la primirea trofeului de Legendă GSP: „Nu credeam că se mai gândește cineva la mine”

L-am găsit pe „Moșu'” la muncă, adică la micuța sală de antrenament pe care și-a amenajat-o în garajul unui prieten român, care deține o companie auto unde are mulți anjajați de acasă. Fostul boxer se antrena singur, la sac, așa cum face cam în fiecare zi. Se mișcă bine, a și slăbit mult. 

„O, ce surpriză! Bine ați venit! Cum a fost drumul?! Totul OK?”, ne-a întâmpinat cu obișnuita sa jovialitate campionul nostru. A fost cu adevărat surprins de premiu: „Nu mă așteptam să se mai gândească cineva de acasă la mine, după atâția ani”.

Leonard Doroftei: „Acasă căzusem, mă plafonasem, aici m-am regăsit!”

Se vede pe fața lui că e relaxat, destins, calm: „Omule, m-am regăsit aici, în Canada. Sunt fericit că sunt cu familia, că fac ceea ce-mi place, adică antrenez oameni care apreciză boxul, mișcarea. Nu dau doar indicații, lucrez cu ei, de-aia am și slăbit 20 de kilograme”. 

I se mai înnegurează chipul când își amintește de țară, de acasă: „Da, mi-e dor de România, de oamenii de acolo, de prieteni, de glume, de cei cu care m-am înjurat sau de cei cu care am băut bere, de toată lumea. 

A fost o decizie grea, uneori o regret, dar a trebuit să plec, acasă parcă mă blocasem”. 

E deschis, vorbește pe șleau, mai aruncă o glumă sau o înțepătură, cum făcea pe vremuri cu croșeele. Nu se ferește nici de amintirile amare, de greșelile pe care le-a făcut și care i-au marcat cariera, viața. Deocamdată, a luat-o de la zero și își construiește viitorul. Departe, în Canada. Dar visul său e să revină acasă, să-și deschidă o sala și să ducă pugiliști spre topul performanței

Mulțumesc Gazetei Sporturilor pentru acest premiu special. Sunt emoționat, impresionat că v-ați gândit la mine, că cei de acasă nu m-au uitat, după atâția ani. Eu sunt bine aici, antrenez, studiez, fac ce-mi place, în ritmul meu. Vă pupă "Moșu'"! Mi-e dor de voi, de românii mei de acasă! Vă doresc tuturor numai bine și Sărbători fericite!

-  Leonard Doroftei, fost campion mondial de box

Leonard Doroftei: „Vreau să fiu campion și ca antrenor!”

INTERVIU » În Canada, Leonard Doroftei dă, deocamdată, lecții private de box pentru copii, tineri și adulți, dar spune că „sunt în faza în care învăț, studiez, încerc să mă dezvolt pentru ca într-o zi să-mi pot lua licența și să pregătesc sportivi la cel mai înalt nivel”. 

De pe la mijlocul lui decembrie, iarna a început să-și intre în drepturi în Canada. Când am ajuns la Laval, un oraș suburbie a Montrealului, unde locuiește Leonard Doroftei, era zăpadă, iar vântul sufla a vifor. Dar „Moșu” e zilnic la micuța sală unde antrenează, amenajată într-un garaj. 

Are elevi de toate vârstele, „de la cel cu țâța-n gură până la ăl cu barba sură”, cum zice el. La peste 50 de ani, se mișcă bine la sac sau la „pară”. Dă cu mopul, face curat, totul să fie impecabil.

Pe pereți, postere cu el, din vremurile în care era în vârful boxului mondial profesionist, stau mărturie unei cariere speciale, plină de aventuri, victorii, momente de bucurie, dar și de tristețe și regrete. Dialogul se leagă repede, ca într-o repriză la palmare.

- „Moșule”, ce faci, tot la treabă?
- Păi, dacă asta îmi place să fac... Pregătesc sala pentru elevi, mă mai antrenez și singur. M-am redescoperit aici, în Canada. Am slăbit 20 de kilograme numai din mișcare! Am mai umblat puțin și la alimentație, adică am mai scăzut din cantitate, dar mănânc orice, mai beau și un pahar de vin. 

Înainte de Crăciun m-a invitat Adi Diaconu, fostul campion mondial, la o tăiere de porc, așa, pe stil românesc, la o fermă din zonă. Eu nu m-am băgat la sacrificiu, că n-aș putea să fac asta, m-am dus doar ca martor la nenorocire (râde). Păstrăm obiceiurile de acasă, am băgat frica în canadieni! (râde iar)

Doroftei: „M-a durut ce mi s-a întâmplat acasă, dar și eu am greșit”

- Cum de te-ai decis totuși să pleci așa departe, tocmai aici, în Canada? 
- A fost acel moment complicat acasă, când am pierdut barul. Căzusem, mă plafonasem, nu mai știam ce să fac. Am avut o discuție în familie, am votat și majoritatea a ales Canada. Am doi copii născuți aici, iar Andrei, băiatul cel mare, era deja stabilit tot aici.

N-a fost ușor, am avut un nod în gât, dar am acceptat decizia familiei, chiar dacă știam că nu e locul meu aici. Uneori mai regret asta, dar trebuia să fac o mișcare. Când am ajuns, Diaconu m-a dus la o sală, unde mai antrenase el, și vreau să-ți spun că m-am regăsit acolo. Adică m-a făcut să mă gândesc mai departe. 

Dar a venit pandemia și s-a închis totul. Trebuia să fac ceva, așa că un prieten mi-a oferit sala lui privată de aici. Nu e foarte mare, dar am planuri să mă extind, să fac una mai mare, care să aibă și un ring. Fac ce-mi place, sunt antrenor, deocamdată „private coach”, cum se spune aici. 

Am vreo 50-60 de elevi, de toate vârstele. Chiar m-am îndrăgostit de acest loc, mai ales că aici lucrează și foarte mulți români și mi-e mai ușor.

- Acasă nu ai fi putut să-ți deschizi o astfel de sală?
- Ba da, am și încercat, dar la noi sunt multe probleme de mentalitate. Trebuie să schimbăm multe, să înțelegem că boxul nu mai e ca pe vremuri, pe principiul „Timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor”.

Există un hop în boxul nostru, la amatori. Și trebuie să-l depășim ca să trecem mai departe. Mai e ceva. Când eram acasă, parcă nici eu nu credeam că sunt capabil să antrenez, cum o fac acum. 

Aici m-am liniștit, am răbdare, le explic tuturor elevilor, le și arăt, lucrez cu ei. Am progresat și continuu s-o fac. Poate că Dumnezeu mi-a deschis ochii și mi-a zis „Du-te, băi, du-te!”. (Râde)

- Sincer, cum îți e aici? 

- Mi-e bine, dar mi-e și greu, fiindcă nu sunt acasă. Toată viața am fost plecat și mi-am dorit să mă întorc printre ai mei. Îmi lipsesc oamenii, obișnuința de a vorbi românește, amicii, glumele, chiar și înjurăturile, adică atmosfera aia de acasă. 

Când m-am întors, eram obosit după 20 de ani de lupte, de stres. Am avut apoi o perioadă în care am căzut puțin, m-am plafonat. Probabil așa a vrut Dumnezeu, să merg mai departe și să-mi schimb viața. Nu mă plâng, doar îți spun fiindcă m-ai întrebat.

REPORTAJ GSP ÎN CANADA

Partea a doua a interviului cu Leonard Doroftei: „Ce făceam în boxul de azi? Luam 5 centuri, mai inventam una și o luam și pe aia!” + regretele și culisele meciurilor cu Spadafora și Gatti

- Până la urmă, cum a fost cu barul acela pe care îl aveai în Ploiești? 
- Chiar nu mai vreau să vorbesc despre asta. Am trecut peste toate lucrurile alea. Sunt bine acum și mulțumesc lui Dumnezeu că fac ce-mi place. Probabil că a fost o greșeală că am încercat să fac altceva, cu acel bar.

Și dacă ești cineva, dacă vrei să faci ceva, fă-o singur, să poți controla totul, s-o poți face în ritmul tău. Nu mai zic nimic pentru că nu mai vreau să supăr pe nimeni și, cum se zice pe aici, tot ce spui poate fi folosit împotriva ta. (râde). 

Au fost multe păreri, unele hăis, altele cea. Da, m-a durut ce s-a întâmplat în țară, mi-a fost foarte greu fiindcă speram că o să ies la pensie cu afacerea mea. Că o să rămân liniștit, acasă.

- Dar barul nu era al tău? 
- Nu, era o colaborare. Asta a fost greșeala, că am colaborat cu primăria. Eu venisem acasă după ce fusesem plecat atât timp. Și până atunci făcusem un singur lucru: box. Și dintr-odată am rămas ca un pensionar, nu mai aveam ce să fac. 

Cei din primărie mi-au oferit barul, dar eu n-am spus da, dă-mi-l mie. Iar oamenii se schimbă în primărie, cum bate vântul, vin unii, pleacă alții. Încep cu d-alea, că ai fost mai mult cu ăia și mai puțin cu noi, Știți foarte bine cum e, nu trebuie să mai spun eu. 

Și după ce m-am concentrat pe afacerea cu barul, dintr-odată, hop, s-a stins tot, m-am trezit așa, buimac. Nu mai vreau să vorbesc și pentru că, atunci când am făcut-o, colegi de-ai voștri scriau articole că aș fi fost cerșetor sau impostor. De ce, fiindcă mă luptam pentru ce era al meu?! Asta m-a durut și poate a contribuit la decizia de a pleca.

- Dar te mutasei cu barul la stadion...
- Acolo a fost și mai rău. Când aveam clienți, la meciuri, nu aveam voie să vând băutură. Iar în rest, când puteam să vând, nu venea mai nimeni. Îmi vindeam mie singur, că nu aveam cui (râde).

- Nu ai un gust așa, amar, despre România, după tot ce s-a întâmplat? 
- Nu și hai să-ți spun de ce. Pentru că îi iubesc pe oamenii de acasă. Da, mi-e greu, aș fi vrut să fiu acolo, cu voi, cu familia, cu prietenii de Sărbători, să facem împreună lucruri frumoase. Știu că vreți să mă răscoliți, dar România nu are nicio vină. Poate că eu am crezut prea mult în niște oameni când am zis să facem o colaborare cu barul. Am fost prostuț, ce s-o mai răscolim...

Doroftei: „În sală e locul meu, asta vreau să fac!”

- Și la sală cum merge, ai clienți? 
- Am destui și copii, și tineri, și adulți. Și încep să mă descopăr și eu ca antrenor împreună cu ei. A antrena nu înseamnă să ții timpul și să spui: "Fă aia!". Trebuie să analizezi omul, să vezi ce i se potrivește, să-i faci un stil. 

Chiar dacă toți învață aceleași combinații de lovituri, finalul va fi mereu altul. Acum, privind în urmă, noi am fost niște norocoși. Că am avut un simbol, pe Vaștag. Nouă, antrenorii doar ne tot spuneau: „Rupe sacul!” O făceam, dar nu puteam să-l rupem ca Feri. A trebuit să ne reinventăm, să mai punem și noi un blocaj în plus, o eschivă, ceva.

Cu lacrimi, cu durere, am reușit! Ne ajutam unul pe altul. Nu antrenorul, care asta știa, să ne toace, să rupem sacul. Îl rup, dar adversarul nu stă să-l rupi. „Ia, băi, ce, aștepți milă?!”, ne zicea. Și acum îmi răsună în cap vorbelea alea, după atâția ani.

- Apropo de antrenori, Titi "Prosop" spunea că nu are numărul tău de mobil, că nu mai știe nimic de tine. 
- (I se schimbă expresia feței) N-am mai păstrat legătura. Am vrut să stau liniștit aici, departe de tot, o vreme. Sunt activ pe Facebook, mă simt aici ca acasă. Asta e. Aici mi-e bine. Se vorbește și românește în jurul meu, mănânc românește (râde).

- Crezi că ai să te stabilești aici? 
- Nu, nu, nu. Probabil că în Hawai (râde iar). Nu, serios acum, la momentul ăsta nu știu ce voi face. Aș vrea să mă întorc acasă într-o zi, să-mi deschid o sală de box. Dar deocamdată am un obiectiv, să devin un antrenor cât mai bun, să fac pași înainte în direcția asta. 

Hai să-ți spun ceva! Poți să te antrenezi și în bucătărie, dar important e ce faci cu antrenorul tău. Nu doar ce zice, dar și ce face. Eu mă antrenez cot la cot cu elevii mei. Dacă nu-mi place cum iese la palmare, îmi pun mănușile și lucrez cu ei, în regim de box.

La palmare dai, nu ripostează nimeni și zici: „Mamă, ce bun sunt!” Ei, dar adversarul reacționează, trebuie să-l înveți pe elevul tău cum e cu lupta adevărată. Uneori mai și țip la ei, dar nu așa cum am pățit noi.

- Adică?
- Noi ne luam numai țipete, din păcate, în loc să învățăm box. Poate că ajungeam mult mai departe. Sportivi mai buni, mai talentați ca mine au renunțat din cauză că nu au avut lângă ei un antrenor care să-i învețe, să le explice. Și eu nu vreau să fiu așa. De asta nu am putut să lucrez acasă. 

Cu mine, când intri în sală, lași toate problemele la ușă și dai tot. La noi nu e însă această mentalitate. Trebuie să le spunem copiilor că nu mai e vremea aia, când boxai pentru salariu. Așa ne-au făcut nouă. Ne-au angajat la turnătorie și ne scoteau din producție. Așa ne-a păcălit pe noi Titi "Prosop". Când nu mai puteam și mă simțeam rău îmi zicea: 

„Băi, du-te la muncă, băi!”. Așa erau oamenii pe vremea aia, șacali. Dar am trecut și peste asta. Și greutățile m-au adus unde am ajuns, să fiu campion. Nu mai are rost să vorbim despre ce a fost. 

Nu se pune problema să mă stabilesc aici definitiv. Sunt într-o perioadă în care acumulez, învăț de la alții, merg la săli de box, observ, studiez. Vreau să ajung să-mi iau licență de antrenor. Vreau să-mi demonstrez mie că am fost și mai pot să fiu un campion și ca antrenor.

Aici, în Canada, sunt antrenor personal. Fac antrenamente ușoare, mișcare, joacă, inițiez copii în arta boxului. Și cât timp clienții cu care lucrez revin, e bine, înseamnă că le place ce și cum lucrează cu mine. Vreau să antrenez, nu doar să cronometrez timpul în sală, cum făceau alții.

- Leonard Doroftei, fost campion mondial de box

• Partea a doua a interviului cu Leonard Doroftei urmează astăzi, pe GSP.ro!

Lecţii cu Moşu'

Până să începem dialogul „oficial” l-am rugat să-mi acorde o scurtă lecție de box. A fost prima dată când am încercat așa ceva. La început am dat câteva lovituri la „pară” și apoi la elasticball, o minge fixată de tavan și de pardoseală cu două sfori. 

Am fost penibil, închipuiți-vă un urs cu două labe stângi și alea în ghips. Nu e deloc așa de ușor cum pare în filmele gen „Rocky”. 

„Moșu'” s-a amuzat, dar și-a păstrat răbdarea cu antitalentul. „Hai că ești pe drumul bun. Dacă te antrenezi câțiva ani, prinzi tu mișcarea! Lovește rotund, lejer, nu pune forță!”. Pe naiba, totul îmi ieșea pătrat, romb, niciodată rotund. 

Laval, o mică enclavă românească în Canada

Orașul Laval este cea mai mare suburbie a Montrealului, plasată în nordul orașului în care Nadia Comăneci a devenit Regina Jocurilor Olimpice din 1976. 

Este al treilea cel mai mare oraș al provinciei Quebec, întins pe o suprafață de aproape 250 de kilometri pătrați, cu o populație de aproximativ 450.000 de locuitori, dintre care în jur de 10.000 sunt români stabiliți aici în special în ultimii 30-40 de ani. 

Alături de Leonard Doroftei, tot în Laval locuiesc alți doi foști campioni mondiali români la box profesionist, Lucian Bute și Adrian Diaconu. 

În sezonul cald, clima este plăcută, temperaturile ajungând chiar și la peste 25 de grade Celsius, dar situația se schimbă radical în partea a doua a anului, când se înregistrează constant valori negative de -15 grade Celsius sau chiar mai scăzute. 

Laval are câteva atracții turistice, cele mai reprezentative fiind Cosmodomul, singurul muzeu din lume complet dedicat aeronauticii și explorării spațiului cosmic, domeniul viticol Château Taillefer Lafon sau catedrala catolică Saint Martin

Carte de vizită Leonard Doroftei

Cariera de amator:

• Data nașterii: 10 aprilie 1970 (Ploiești) 
• 5 titluri naționale la seniori: 1992, 1993, 1994, 1996, 1997
• Două medalii olimpice de bronz: JO Barcelona 1992, JO Atlanta 1996
• Campion mondial: Berlin (Germania) 1995
• Campion european: Vejle (Danemarca) 1996
• Palmares: 254 de meciuri, 239 de victorii

+7 FOTO

Cariera de profesionist:

• Campion mondial, categoria semimijlocie, versiunea WBA: pe 5 ianuarie 2002 l-a învins la puncte, decizie 2-1, pe argentinianul Raul Balbi, la San Antonia (SUA)
• În revanșa din 31 mai, de la București, românul a învins iar, mai clar, decizie 3-0
• Meci de unificare a centurilor WBA și IBF, la semimijlocie: pe 17 mai 2003, într-o confruntare cu americanul Paul Spadafora, la Pittsburgh (SUA), arbitrii au decis că meciul s-a încheiat la egalitate, cei doi păstrându-și doar propriiile centuri
• A pierdut centura WBA fără luptă: nu a reușit să treacă de proba cântarului înainte de confruntarea cu panamezul Manuel Calist, un meci care ar fi trebuit să aibă loc pe 24 octombrie 2003
• Singurul meci pierdut: pe 25 iulie 2004 a pierdut prin KO meciul cu italo-canadianul Arturo Gatti, campionul en titre WBA la categoria ușoară, la Atlantic City (SUA)
• Palmares: 22 de meciuri, 22 de victorii, dintre care 8 prin KO, 1 meci egal, o înfrângere
• A fost decorat în 2002 cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de către președintele Ion Iliescu - Președintele FR Box: 2012-2015

+29 FOTO

Vezi și: 

Lucian Bute a fost inclus în Panteonul Sporturilor din Quebec