Articol de GSP - Publicat joi, 06 ianuarie 2022 07:19 / Actualizat joi, 06 ianuarie 2022 12:05
Sârbul Novak Djokovic (34 de ani, 1 ATP) se află în izolare într-un hotel din Australia și speră să primească acceptul autorităților de a juca la Australian Open. O decizie se va lua luni.
- CONTEXT: Deși organizatorii de la Australian Open acceptaseră ca sârbul să poată juca la Melbourne fără vaccin, situația s-a schimbat radical în momentul în care liderul din ATP a ajuns la Antipozi.
- Autoritățile nu i-au permis acestuia să intre pe teritoriul Australiei. Interogat de polițiștii de frontieră timp de aproape 9 ore, Djokovic a aflat că nu i se permite intrarea în Australia. Nole a fost sfătuit să părăsească țara, dar avocații lui vor să conteste decizia.
- Djokovic deținea o scutire emisă de o comisie independentă de experți medicali, care atesta că vaccinul îi oferă reacții adverse puternice. Totuși, autoritățile au considerat că excepția medicală obținută nu conținea dovezi suficient de bune pentru ca sârbului să-i fie permisă intrarea în țară.
UPDATE 12:00 » Primele imagini cu Nole la hotel
Sârbul se află izolat în camera sa de hotel și a fost filmat pentru prima dată de la apariția scandalului. Acesta a apărut la geam și le-a făcut mai multe semne de apreciere fanilor care stau în fața hotelului și îl susțin.
"Les règles sont les règles": l'Australie demande à Novak Djokovic de quitter le territoire pic.twitter.com/OQOWvfQ7gQ
— BFMTV (@BFMTV) January 6, 2022
UPDATE 10:00 » Djokovic rămâne în Australia până luni
Azi, avocații lui Novak au contestat decizia de anulare a vizei. După mai multe ore în sala de judecată, s-a decis amânarea unei hotărâri. Decizia se va lua luni, 10 ianuarie, în jurul orei 10:00, ora Australiei, informează mai mulți ziariști australieni. Până atunci, Nole va rămâne izolat în hotel.
UPDATE 09:30 » Protest în fața hotelului în care e cazat Djokovic
Nole a fost transportat la Park Hotel, din Melbourne, unde se află în izolare. Acesta împarte hotelul cu mai mulți refugiați și cu persoane care cer azil politic.
În fața hotelului, mai multe persoane s-au strâns pentru a protesta împotriva modului în care sunt tratați refugiații. Acestora li s-au alăturat și mai mulți fani sârbi, care contestă situația lui Djokovic.
Prim-ministrul Australiei, reacție în cazul lui Novak Djokovic: „Nimeni nu e mai presus de reguli”
Scott Morrison, prim-ministrul Australiei, a avut o primă reacție în scandalul iscat în jurul lui Novak Djokovic (1 ATP, 34 de ani).
Oficialul australian a postat pe Twitter un mesaj scurt cu privire la situația lui Djokovic, campion de 9 ori la Australian Open.
„Viza domnului Djokovic a fost anulată! Regulile sunt reguli, mai ales când e vorba de granițele noastre. Nimeni nu este mai presus de reguli. Avem una dintre cele mai mici rate ale morții din cauza COVID-19, iar legile noastre stricte privind intrarea în țară au fost extrem de importante. Vom continua să fim vigilenți”, a fost mesajul lui Scott Morrison.
Ce se întâmplă acum cu Djokovic
După mai multe ore de audieri, în care sârbul a fost despărțit de echipa sa, deposedat de telefon și interogat într-o cameră separată, lui Nole i s-a permis să meargă la un hotel din Melbourne, unde va sta în carantină.
Novak Djokovic has been transported to a quarantine hotel in Carlton where he arrived a short time ago. It’s understood he’ll depart on a flight later tonight. Whilst he’s being deported, he can re-apply for a Visa - although that now appears increasingly unlikely #AusOpen
— Clint Stanaway (@cstanaway) January 5, 2022
Potrivit jurnalistului Clint Stanaway, Djokovic poate aplica din nou pentru a primi viză, deși este puțin probabil să o facă. În timp ce autoritățile încearcă să-i găsească un zbor înapoi spre casă, cel mai probabil azi, avocații sârbului încearcă să facă apel împotriva deciziei.
Se pare că sârbul va petrece încă o noapte în Australia, așteptând judecarea cazului. Hotelul în care se află Djokovic este folosit de autorități pentru a-i caza pe cei care cer azil politic în Australia, dar și pe cei care se află în detenție din cauza unor nereguli descoperite privind intrarea în țară.
VIDEO Novak Djokovic, campion la Australian Open 2021
Citește și:
Gest de mare campion al lui Nadal » Ce a făcut după primul meci al anului
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat