Articol de Vlad Nedelea - Publicat miercuri, 12 ianuarie 2022 08:41 / Actualizat miercuri, 12 ianuarie 2022 09:51
Roland Niczuly (26 de ani), portarul celor de la Sepsi, a crescut de la an la an și așteaptă un semn dinspre naționala noastră. El poate evolua și pentru vecinii maghiari.
- Roli, la 26 de ani ești cel mai vechi jucător din lotul lui Sepsi, cum au trecut anii pentru tine aici?
- Nici nu-mi vine să cred, au trecut deja 5 ani și jumătate. Parcă ieri am ajuns la Sepsi, abia făcusem 20 de ani. Când mă uit în urmă, mă gândesc cu ce obiective am ajuns aici și unde suntem azi.
Am ajuns departe! Îmi aduc aminte că, atunci când m-au contactat, îmi ziseseră să vin să-i ajut să nu retrogradeze în Liga a 3-a. Noi însă am promovat în primul an în Liga 1! Am obținut rezultate incredibile.
- Când ai simțit că Sepsi poate mai mult decât o salvare de la retrogradare?
- În turul din Liga a 2-a! Cred că toți am simțit asta. Jucam fără presiune, obiectivul era să ne salvăm de la retrogradare. Am obținut rezultate bune, iar în iarnă ne-am setat ca obiectiv promovarea. Știam că putem face pasul spre prima divizie, drept dovadă că am reușit.
850.000 de euroe cota lui Roland pe transfermarkt, lider în echipa lui Sepsi la acest capitol
Niczuly așteaptă convocarea la națională, dar avertizează: „România e pe primul loc, însă n-aș spune nu Ungariei”
- Sepsi s-a schimbat mult față de momentul în care tu ai sosit aici!
- Da. Consider că Sepsi e în top în Liga 1 atunci când vorbim despre condiții și alte lucruri. Are un stadion nou, frumos, o bază de pregătire adecvată cerințelor actuale din fotbalul mondial și, din câte știu, lucrurile nu se vor opri aici.
- Adică? Ce se mai vrea?
- Înțeleg că vor să extindă baza de antrenament, academia de fotbal.
- Recent ai semnat prelungirea, nu te-ai gândit să pleci?
- Au fost niște discuții, însă n-a venit o ofertă clară. Mă simt bine la Sepsi, am 5 ani jumate aici, mă cunosc toți din club. Și eu pe ei, am ales continuitatea, mai rar în România. Consider că am ales bine.
- Ai continuitate, evoluții mult mai sigure decât în primii ani, vreun semn dinspre echipa națională a existat?
- Gândul mereu îmi e acolo! Până la urmă, pentru asta muncesc. Până acum, nu m-a căutat nimeni. Nici măcar un zvon, nimic! Nu am vorbit cu nimeni. În fiecare zi eu vin cu asta în gând la antrenamente, poate într-o zi voi ajunge la naționala României.
- OK, te întreb altfel, ți se pare nedrept?
- Nu știu dacă e nedrept! Oricum, în fotbal multe lucruri sunt nedrepte. Voi munci mai mult și sper că va veni momentul când voi fi și eu în lot.
- Mă gândesc și că la ultimele acțiuni ale naționalei au fost 4 portari. Chiar colegii te propuneau la națională!
- Degeaba mă propun colegii... Eu încă sper să primesc o șansă la prima reprezentativă, să-mi arăt valoarea! Poate în anii viitori voi fi chiar pe teren.
- Ai dublă cetățenie, poate vine convocarea din Ungaria, ai merge acolo?
- Sincer, nu m-am gândit prea mult la asta. Pe primul loc pentru mine este naționala României. Dar dacă voi primi semne de acolo și voi fi convocat, nu voi spune nu.
168de partide a adunat Niczuly la Sepsi, cel mai vechi jucător din lot
Ronald Niczuly: „În 5 ani ne batem cu șanse mari la titlu”
- Cum crezi că e percepută Sepsi de către adversari?
- Exact nu știu să-ți zic. Din vorbe, pe la televizor, văd că se spun lucruri frumoase. Oamenii văd ce se întâmplă aici, că suntem profesioniști și creștem de la o zi la alta. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar cred că, dacă vom merge în direcția asta, în 5 ani ne putem bate serios la titlu.
- Regreți vreun moment de la Sepsi?
- Nu știu... Hai, poate sunt două meciuri. Mă refer la finala Cupei cu FCSB și returul din Conference League, cu Trnava.
- Cum e omul Roland Niczuly, în afara terenului?
- Familist, cred că ăsta e cuvântul. Petrec mult timp cu soția și copilul nostru. Mi-am dorit să fiu un tătic tânăr, să am o familie devreme. Îmi dă o liniște aparte. Așa mă pot concentra mai bine la fotbal. Nu-mi pierd vremea prin alte părți.
- Se spune despre portari că trebuie să aibă o nebunie aparte, tu pari liniștit.
- La fiecare portar există o doză de nebunie. A mea cred că e legată de faptul că nu pot să pierd. Nu accept! Nici la antrenamente, o iau razna când pierd. Mereu caut să scot maximum. Bine că n-am superstiții, cine știe ce mai găseam (râde). Port în schimb numele soției și copilului pe mănuși.
S-a închegat un lot valoros la Sepsi. Clubul a crescut împreună cu jucătorii. În primul an ne-a fost extrem de dificil, apoi au apărut jucători gen Tandia și echipa a crescut.
Sepsi are un patron atipic, unul care nu se bagă peste antrenor. Nu vedeți că la noi nu se schimbă antrenorii de la o zi la alta?! Bine, ce-i drept, am și avut antrenori buni, ca Eugen Neagoe și Leo Grozavu. Doar așa se poate face treabă bună, cu încredere.
Ca idol îl am pe Keylor Navas. Costaricanul e un portar pe stilul meu, rapid.
- Ronald Niczuly, Sepsi
Video Roland Niczuly, cel mai vechi jucător din lotul lui Sepsi, despre proiectele de la Sfântu Gheorghe și ascensiunea clubului
Citește alte știri din Liga 1:
Fost campion cu Rapid dezvăluie că putea ajunge la FCSB: „Nu am putut sufletește”