SPORTURI  »  TENIS  »  VIZĂ

EXCLUSIV CTP, comentariu pentru GSP despre anularea vizei lui Djokovic: „Nu-l mai pot privi jucând. E o desfășurare ireală de evenimente!”

Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Articol de - Publicat vineri, 14 ianuarie 2022 09:33 / Actualizat vineri, 14 ianuarie 2022 11:11

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (65 de ani) a comentat știrea momentului din sportul mondial: ministrul Imigrării din Australia a decis să-i anuleze viza lui Novak Djokovic (34 de ani, locul 1 ATP), astfel că prezența sârbului la Australian Open este foarte puțin probabilă. 

Admirator declarat al lui Djokovic, CTP spune că nu va mai primi meciurile sârbului în urma evenimentelor din ultima săptămână. 

Jurnalistul care semnează și în GSP articole de opinie a enumerat „colecția de gesturi josnice” comise de liderul ATP în perioada recentă și a descris comportamentul acestuia ca fiind unul „de laș”.

Viza lui Novak Djokovic ANULATĂ pentru a doua oară! Sârbul va intra în detenție începând de mâine
AUSTRALIAN OPEN 2022
Viza lui Novak Djokovic ANULATĂ pentru a doua oară! Sârbul va intra în detenție începând de mâine

CTP, după anularea vizei lui Novak Djokovic: „Nu înțeleg de ce nu pleacă acasă” 

„Nu pot decât să o citez pe marea Martina Navratilova, care spune că nu înțelege de ce Djokovic nu pleacă acasă. Asta e tot ce a mai rămas de spus. Văd că discuțiile continuă, că vrea să joace... vi-l puteți imagina pe Djokovic jucând în condițiile astea?

Eu, în calitate de comentator și iubitor de tenis, de admirator al lui Novak Djokovic - chiar am scris imediat după Roland Garros că este cel mai bun jucător al tuturor timpurilor, potrivit statisticilor - vă spun că acum nu îl mai pot privi jucând pe Novak Djokovic.

Este o desfășurare ireală de evenimente. Acum două săptămâni așteptam cu toții să vedem cum încearcă Djokovic să obțină al 21-lea Grand Slam și acum ne regăsim în această situație creată exclusiv de Novak Djokovic. Nu mi-am imaginat că poate aduna o asemenea colecție de gesturi josnice. 

A mințit, a comis - potrivit prim-ministrului sârb, o infracțiune gravă -, prin faptul că a participat la evenimente publice chiar cu copiii după ce fusese depistat pozitiv pentru COVID. Dacă fusese pozitiv, dacă acel test este valabil, altfel ar fi vorba de un fals. 

Apoi a mințit în legătură cu deplasările sale din ultima perioadă în declarația din Australia și ulterior a venit gestul care pe mine care m-a șocat cel mai tare: când fanii săi descreierați s-au năpustit asupra acelei mașini la Melbourne, în care au crezut că era sârbul, și s-au încăierat cu polițiștii, Novak nu a ieșit să le spună oamenilor să meargă acasă, să lase justiția să-și facă datoria, că nu cu violență se rezolvă așa ceva

Nu, a trimis un comunicat în care le mulțumea acestor huligani. Nu se mai poate comenta nimic după așa ceva”, a spus CTP pentru GSP.ro. 

Este o mare pată pentru sportul mondial, Djokovic este cine este pentru tenis, un model pentru tinerii din întreaga lume, fie că vrea, fie că nu, și a ales să facă ceea ce a făcut. Pare că zăcea în el toată această atitudine. 

A existat și o doză de lașitate la Nole, marele luptător. Comportamentul lui din toată această perioadă este de laș. Nu a ieșit public, așa cum o putea face. Era firesc, de bun simț și moral ca el să iasă și să explice niște lucruri. 

Aproape că ar fi fost o atitudine mai cinstită să spună de la bun început: «Dom'ne, nu mă vaccinez, nu vreau să fac asta din considerente personale. Asta este». 

- Cristian Tudor Popescu pentru GSP.ro

CTP: „De la ridicol, la grotesc”

Referitor la intenția avocaților lui Djokovic, care plănuiesc să conteste în instanță decizia de anulare a vizei, CTP a spus: 

Deja se ajunge de la ridicol la grotesc prin acest nou demers făcut de Novak Djokovic. Totuși, mă pricep la tenis, trăiesc aici de mai bine de jumătate de veac. Este o desfășurare pe care nu aș fi anticipat-o niciodată, una dintre cele mai mari surprize din istoria sportului. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată în istoria tenisului, poate în istoria sportului!”. 

Mai multe știri despre Novak Djokovic:

Stefanos Tsitsipas îl pune la punct pe Novak Djokovic: „Joacă după propriile reguli și ne face să părem niște fraieri”

Jurnalista GSP Luminița Paul, despre anularea vizei lui Novak Djokovic: „Acum riscă și interdicția de 3 ani”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (95)
1879341508804940
Gheorghiu Stefan Daniel  •  15 Ianuarie 2022, 10:27

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

procter
procter  •  15 Ianuarie 2022, 05:17
Postat de firaldo pe 14 Ianuarie 2022, 10:39

Ce zice CTP , faptul ca Djokovic e un foarte mare tenismen, ca Djokovic ar trebui sa nu sa joace la AO, ca e corect ce face statul Australian...nu ma intereseaza, contează doar faptul ca Djokovic a mers la evenimente știi ca este infectat, lucru recunoscut chiar de el....asta îl descalifica ca om...Omul Djokovic este o mare dezamăgire.

sunt sigur ca tu ești dezamăgit de Novak ....în special de cât câștigă pe plan sportiv . El a participat la acel interviu cu L'Equipe fără sa le zică ca este pozitiv dar nu și a dat masca jos, nu i a lăsat sa și dea masca jos nici pe cei 2 ziaristi și ei nu s au infectat. interviul a venit după ce a fost votat Atletul Anului în world și în Europa. I a fost greu sa l amâne ....Cam greu iar cu,călătoria lui din Spania unde locuiește cu Familia în Serbia unde are jobul lui, e f ușor sa calculezi de câte ori pe an o face sa înțelegi ca e aproximativ cum mergi tu spre locul de munca.

procter
procter  •  15 Ianuarie 2022, 05:02

Am trait in comunism si l am urat. ctp mi aduce aminte de *** lui ceașcă si nu pot sa l citesc, f rar îl citesc si aceiași *** ca înainte de 1989 îmi face. Cand il auzi ca el știe tennis și o înjură pe Simona după ce pierde semifinala cu Osaka la indian wells....și după 3 luni el se întoarce și zice ca el știa ca Simo are sa ia French Open.....exact ca Ceașcă și elena doctor docent în tennis. F norocos mă simt ca meciurile la care mă uit sunt comentate de frății Mcnroe,M Navratilova,Chris Evert,J Connors ,Devenport....toti foști jucatori ori antrenori de tennis dar nici unul n 0 sa l auzi proclamandu se ,ceva expert ca Doctorandul ctp.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (95)
Comentează