Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 ianuarie 2022 21:01 / Actualizat joi, 20 ianuarie 2022 10:25
Cornel Dinu (73 de ani) crede că iminenta numire a lui Edi Iordănescu (43 de ani) în funcția de selecționer al României este una politică.
Sursele GSP din cadrul FRF susțin că în proporție de 90%, Edi Iordănescu va fi noul selecționer al României. Cornel Dinu nu e de acord cu decizia Federației. Crede că au existat imixtiuni politice, orchestrate de Răzvan Burleanu și de Anghel Iordănescu, tatăl fostului antrenor de la FCSB.
Cornel Dinu: „Numirea lui Edi Iordănescu este una politică”
„S-ar putea să îmi joace feste memoria, dar nu cred. Eu am spus asta încă înainte de a fi schimbat Rădoi. Am spus că va fi Edi Iordănescu selecționer. Este o nouă mutare politică, o interferență.
Edi Iordănescu este de apreciat pentru că vorbește corect limba română, spre deosebire de tăticul lui. Dar vorbește prea mult. Am văzut azi că Gazeta prezintă toată istoria lui Edi Iordănescu, mai multe numiri politice, peste tot.
Indiferent de colindele făcute pe la atâtea nume, am spus cu multe luni în urmă că Edi Iordănescu va fi selecționer. Știam ce se petrece în România. Majoritatea deciziilor se iau pe afinități politice. Nu pe valoare, nu pe competență. Cu asta mă opresc. De când a venit Burleanu, în ultimii 8 ani, au apărut aceste lucruri”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.