Dragă Octavian,

Sunt momente în care fiecare dintre noi se simte aşa. Nu-ţi voi povesti ce se întâmplă după, ştii şi tu. Te-au urcat în slăvi şi te-au lăsat acolo. Tu, fotbalul şi nimic altceva. Trebuie să fie foarte pustiu împrejur.

Octavian, ca să revin, e un nume care merită lăsat ca atare, e numele primului împărat roman, al celui care a ucis Republica, dar a adus şi pacea într-o Romă sfâşiată. 

El l-a exilat pe Ovidiu (Ovidel, cum ar fi strigat azi) la Pontul Euxin şi uite-aşa ne-am pomenit cu primul artist pe meleagurile ăstea. Şi tu eşti un artist. Dar încă nu şi împărat. E drept, artist e mai uşor să fii. E o meserie care te vizitează când vrea ea. 

Împărat trebuie să fii în fiecare zi. Rege, la fel. De aceea a fost numit aşa Hagi, că tocmai zise "tăticu'" tău că eşti peste el. Hagi de-aia a fost uns de fotbal, că nu a rămas cu golurile de la Sportul şi Steaua. Restul au fost epigoni. E ceea ce te pândeşte. Nu e un blestem, dar pe aceste pământuri pe care execuţi atât de graţios piruete e aproape o vocaţie.

Cu toată prietenia îţi spun că văd în tine, la fel ca mulţi alţii, scânteia a ceva care nu îi este dat oricui, dar şi umbrele întunecate ale posibilei ratări. Nu eşti un caz aparte, lumea în care te mişti a produs atâtea rebuturi că aş sufla şi într-un nou Hagi. Ce e de făcut? 

Presupunând că ai această ambiţie de a deveni jucătorul pe care îl anunţă visătorii iremediabili şi profitorii incorigibili, cum se poate ca tu să nu urmezi acelaşi drum cu al multor zmei sfârşind ca miei? Ei bine, există o metodă. Aceea de a învăţa! Stai, nu mă înjura, nu vorbesc (încă) despre bacalaureat sau alte asemenea baliverne! Vorbesc despre a învăţa din ratarea altora.

Octavian, pământul pe care păşim e făcut din oasele şi speranţele celor care ne-au precedat. Puţini au evadat din această ţărână şi s-au mutat în statui (uite că nici măcar Hagi n-a reuşit). În rest, stăm pe umerii sfărâmaţi ai antemergătorilor. Măcar să nu fie degeaba. Vei pleca într-o bună zi de aici, pe 100 de milioane de euro sau eurocentime, nu contează. 

Întrebarea e: ce vei face atunci? Nu o să-ţi scriu despre partea de fotbal pur, aici poţi avea o dezbatere suculentă cu destui alţii, ci despre amănuntul care face diferenţa. 

Uite, o să las pe altcineva să-ţi spună, sunt convins că într-un tovarăş de meserie ai mai multă încredere decât într-un jurnalist. De fapt, cred că în oricine ai mai multă încredere decât într-un jurnalist. Ştiu, nu-i vina ta, aşa ai fost învăţat. Iar învăţătura, bat-o vina!

"Dacă nu mergi la şcoală trebuie să pui ceva în loc, să te educi cumva, să te formezi, să prinzi ce e bun de la alţii". Cam aşa s-a exprimat Gabi Tamaş. Tu ai refuzat să dai bacalaureatul, OK (deşi ascultă-l pe Rădoi, că şi el a făcut aşa, află dacă zice că a fost bine). 

Ştiu că pentru cineva care stă cu capul în fotbal zi şi noapte e angoasant să se ocupe de fracţii, catene sau prepoziţii acuzative (oricum pe cale de dispariţie, nu te îngrijora!), dar şcoala, orice şcoală, nu e o sumă de materii ameţitoare, e o cheie cu care să deschizi lumea. 

Nimeni nu-ţi va cere să rezolvi ecuaţii de grade superioare, ci să înveţi să gândeşti spaţiul în care trăieşti, să îl înţelegi, să ieşi din teren-masă-somn, acest tunel în care s-au rătăcit mulţi dintre colegi tăi ca să dea mai apoi în altele. Or şcoala asta îţi dă, o hartă ca să nu te rătăceşti în labirint şi să te mănânce Minotaurul.

Dacă îţi vei deschide mintea vei lumina întunericul menit într-o zi să-ţi blocheze fenta minunată pentru care acum îţi cad toţi la picioare, deschizându-ţi sub ele o trapă. Recunosc, demersul meu e egoist. Ratarea ta ar fi şi a noastră, a celor care cred că fotbaliştii români nu sunt condamnaţi. 

În voturile Digi Sport de sfârşit de an ai punctat şi la cel mai bun tânăr al anului, şi la decepţii. Nu ştim cine eşti. De fapt, nici tu nu ştii cine eşti. Învaţă să afli! Cineva mi-a spus odată: a deschide o carte e ca şi cum ai deschide un cont. Cu talentul tău, a fi şi mobilat la cap ar însemna să deţii toată banca. Acum poţi să mă înjuri.