INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  LIVEBLOG

LIVEBLOG Ce au făcut stranierii în week-end » Bogdan Țîru, eliminat după o „foarfecă” de groază! + Cicâldău, schimbat înaintea golurilor decisive ale Galatei

Cele mai importante informații de la meciurile stranierilor din acest week-end pot fi urmărite în liveBLOG-ul GSP.ro.
Cele mai importante informații de la meciurile stranierilor din acest week-end pot fi urmărite în liveBLOG-ul GSP.ro.

Articol de GSP - Publicat duminica, 27 februarie 2022 19:58 / Actualizat luni, 28 februarie 2022 01:36

Cele mai importante informații de la meciurile stranierilor din acest week-end pot fi urmărite în liveBLOG-ul GSP.ro.

Bogdan Țîru, eliminat în Polonia

Fundașul central Bogdan Țîru (27 de ani) a fost eliminat în minutul 23 al remize obținute de formația lui, Jagiellonia, împotriva lui Warta, scor 1-1. La o fază fixă în careul advers, Țîru a încercat să reia din „foarfecă”, dar și-a lovit un adversar în figură. 

Michal Kopczynski a căzut urât și i-a speriat pe toți cei din jur. Și-a revenit, dar nu a mai putut continua, din cauza unei fracturi la nas.

George Pușcaș, integralist la Pisa

George Pușcaș a fost integralist la Pisa, în înfrângerea cu Reginna, scor 0-1, într-un meci din etapa #26 din Serie B. Celălalt român de la Pisa, Marius Marin, a intrat pe teren în minutul 64. Echipa celor doi internaționali a căzut pe locul 5 în liga secundă italiană, cu 46 de puncte acumulate în 26 de meciuri.

Pușcaș a primit nota 5,5 din partea celor de la tuttomercatoweb.com, care au scos în evidență o ratare uriașă a atacantului, în minutul 90+2: „Este unul dintre cei mai vioi jucători din echipă, încearcă să își facă loc în apărarea adversă și face totul pentru a nimeri ținta. A fost aproape de gol în minutul 75, dar Turati l-a blocat în ultimul moment. Ratarea din minutul 92, cu poarta goală, cântărește ca un bolovan”.

Răzvan Marin, integralist în victoria lui Cagliari cu Torino

Cagliari, cu Răzvan Marin integralist, a câștigat în deplasare cu Torino, scor 2-1, într-un meci din etapa #27 din Serie A. Echipa românului a urcat pe locul 17, cu 25 de puncte.

„Plutește între mijlocul terenului și cei trei fundași, dar nu reușește să aibă un impact”, au scris italienii de la tuttomercatoweb.com despre Marin, căruia i-au acordat nota 5,5.

Alexandru Cicâldău, titular în Galatasaray - Rizespor

Alexandru Cicâldău a evoluat 80 de minute în victoria obținută de Galatasaray, 4-2 contra lui Rizespor. Olimpiu Moruțan nu a fost în lotul vicecampioanei Turciei. 

Cicâldău a fost înlocuit în minutul 80, când rezultatul era egal, 2-2. Gazdele s-au impus datorită reușitelor lui Van Aanholt (87) și Gomis (90+8). Cu această victorie, Galatasaray se desprinde de zona periculoasă. Ajunge la 35 de puncte, un avans de 8 lungimi față de prima poziție retrogradabilă.

Alex Dobre, gol pentru Dijon

Alex Dobre (23 de ani) a fost integralist în meciul pe care echipa sa l-a pierdut, scor 1-2 în deplasarea de la Dunkerque, într-un meci din etapa #26 din Ligue 1.

La scorul de 1-0 pentru gazde, mijlocașul român reușea să egaleze după ce a driblat superb doi adversari și a șutat cu piciorul stâng la colțul lung.

Dobre nu a putut împiedica eșecul formației sale, care rămâne cu 30 de puncte, fiind pe locul 13 în clasament, în timp ce Dunkerque se află pe locul de baraj, la doar 3 puncte în spatele acesteia.

Alexandru Maxim, „dublă” pentru Gaziantep

Titular în meciul pe care echipa sa, Gaziantep, l-a disputat în etapa #27 din Turcia, împotriva celor de la Altay, Alexandru Maxim (31 de ani), a reușit o „dublă”.

Internaționalul român a punctat prima dată din lovitură de la 11 metri, apoi a reușit și al doilea gol. Lansat excelent de un coleg, Maxim a driblat portarul și a marcat. Ambele goluri aduceau egalarea lui Gaziantep.

Totuși, prestația lui Maxim nu a adus beneficii echipei, care a pierdut cu 2-3 partida.

Chiricheș, victorie dramatică în Serie A

Vlad Chiricheș (32 de ani) a jucat în această seară 90 de minute la Sassuolo în victoria de pe teren propriu cu Fiorentina (Serie A, runda #27), scor 2-1. Gazdele au marcat golul decisiv în prelungiri!

7,3a fost nota primită de Chiricheș în Sofascore, a 3-a cea mai mare din echipa lui Alessio Dionisi

Drăgușin, integralist la Salernitana

Radu Drăguşin (20 de ani, fundaș central) a fost integralist azi la Salernitana, în egalul de pe teren propriu cu Bologna, scor 1-1. 

Pentru Salernitana, ultima clasată în Serie A, este a 4-a remiză consecutivă.

Drăgușin are partea lui de vină la golul marcat de oaspeți în minutul 43. La fel ca Fazio, celălalt stoper de la Salernitana, Radu a stat departe de Arnautovic, care a marcat cu capul din 8 metri.

5a fost nota primită de Drăgușin în tuttomercatoweb pentru prestația de sâmbătă după-amiază

Dennis Man, assist la Parma

Dennis Man (23 de ani) a fost integralist la Parma în succesul de sâmbătă cu Spal, scor 4-0 în runda #26 din Serie B. Românul a evoluat în poziția de extremă stânga în sistemul 3-4-3.

Man a fost decisiv la golul 3 al „cruciaților”, când l-a servit excelent cu o diagonală la firul ierbii pe Franco Vazquez.

Man a fost notat cu 7,5 în publicația Parma Live: „Rupe jocul când trebuie, acoperă bine în defensivă și pare că s-a integrat în noul rol. Când adversarii obosesc, fostul jucător de la FCSB își mărește ritmul și este devastator!”.

12e locul ocupat de Parma în Serie B, fără șanse reale la promovare

Deian Sorescu, decisiv la primul meci ca titular la Rakow

Deian Sorescu (24 de ani), jucători celor de la Rakow, a fost integralist în succesul formației sale, 2-0 acasă cu Wisla Plock, partidă în care internaționalul român a reușit o pasă de gol.

Rakow a deschis scorul în minutul 32 prin Gutkovskis, la capătul unei acțiuni colective superbe. Sorescu și-a intrat în rol în minutul 60, când în urma unei incursiuni pe flancul drept a centrat excelent la Wdowiak, care a marcat norocos cu o lovitură de cap.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Faza zilei în Premier League: a driblat portarul, apoi s-a făcut de râs!

Chelsea ar putea fi vândută de Roman Abramovic » La ce sumă e cotat clubul londonez este URIAȘĂ

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Box
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Box
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (11)
doubleti
doubleti  •  27 Februarie 2022, 21:02
Postat de herrmann pe 27 Februarie 2022, 03:02

Mihăilă nu joacă

Ai si tu dreptate... nu mai joaca in seria B, joaca in Srtie A si in EL.

herrmann
herrmann  •  27 Februarie 2022, 03:02
Postat de observator_federal pe 26 Februarie 2022, 18:49

Tinere, despre Mihăilă presa italiană a scris că este devastator cu un an în urmă deja (caută pe web) ... Asta înseamnă că peste un an, poate, Dennis Man va fi lăsat să plece de la echipa care l-a prețuit atât de (foarte) mult...

Mihăilă nu joacă

herrmann
herrmann  •  27 Februarie 2022, 03:01
Postat de obositor_federal pe 26 Februarie 2022, 19:56

O presa e gigisti, Man e jucator de liga 10. Rusine presei italiene! Huooooo

păi, în loc să scrie de marele jucător transferat de Inter (sau Milan?), de la echipa cu care ții tu.. Zi-mi cum îl cheamă, că nu-mi aduc aminte pe moment :))))

Vezi toate comentariile (11)
Comentează