Articol de GSP - Publicat vineri, 18 martie 2022 16:01 / Actualizat vineri, 18 martie 2022 16:41
Fanii lui PSG sunt în continuare foarte supărați după ce echipa favorită a fost eliminată din Liga Campionilor, scor 2-3 la general, de Real Madrid.
Deși clubul parizian avea un avans total de două goluri la pauza meciului de la Madrid și era cu un pas și jumătate în „sferturi”, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată în repriza secundă de pe „Santiago Bernabeu”.
Madrilenii s-au impus în cele din urmă grație unui Benzema foarte inspirat, iar visul fanilor lui PSG s-a năruit încă din prima „dublă” eliminatorie.
Ultrașii lui PSG l-au urmărit pe Kurzawa
În continuare extrem de nervoși, înfocații fani ai Parisului l-au abordat pe Layvin Kurzawa (29 ani), fundașul stângă al parizienilor. După ce a terminat antrenamentul și s-a urcat în mașină, un grup de fani l-a urmărit până când fotbalistul a oprit la semafor.
În acel moment, ultrașii l-au forțat să deschidă portiera și l-au amenințat, atât pe el, cât și pe ceilalți colegi ai săi.
„O să vă vânăm pe toți!”, i-au strigat nemulțumiți fanii, în ciuda faptului că fundașul Kurzawa nici măcar nu s-a aflat în lot pentru returul cu Real Madrid.
Ultrașii lui PSG s-au săturat de conducerea qatareză
În plus, suporterii au vandalizat atât stadionul clubului, cât și baza de antrenament, după ce la meciul din campionat, câștigat cu 3-0 de PSG împotriva lui Bordeaux, fanii i-au huiduit și pe fotbaliști. Doar Mbappe a scăpat de furia fanilor.
„Nasser - afară, departe de noi! Parisul nu va fi niciodată al statului Qatar, Parisul este al nostru”, a fost mesajul lăsat de fani.
Citește și alte știri despre fotbalul internațional:
Neymar le răspunde celor care îl critică: „Suntem campioni! Eu mi-am dat viața pentru PSG”
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!