Articol de GSP - Publicat luni, 02 mai 2022 10:48 / Actualizat luni, 02 mai 2022 11:54
Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit care este marea lui pasiune: păscutul oilor.
Omul de afaceri spune că în fiecare zi merge cu oile la păscut și susține că acest obicei îi provoacă o bucurie mai mare decât atunci când câștigă bani mulți.
Gigi Becali, varianta ZEN: „Stau zilnic 30 de minute și mă uit la oi cum pasc”
„Zilnic stau jumătate de oră și mă uit la ele cum pasc. Zilnic. Asta e bucurie, nu? Eu nu vând oile, le dau cadou. Am 150 de oi aproape.
Dar eu am bucurie. Pentru mine e mai mare bucurie când văd cum pasc oile jumătate de oră decât un milion de euro. Aș vrea să câștig milionul, dar dacă-l câștig nu am bucurie cum am bucurie când pasc oile. Când mă uit la oi mă gândesc la Hristos, mă uit la pomii mei, mă gândesc la Hristos și-i dau slavă.
La mine e mai mult rugăciune de mulțumire. Ce să mai cer? Ce mai am nevoie? Nici sănătate, că sănătatea nu mă mai interesează, că dacă vrea s-o dea s-o dea. Dacă primesc boală, eu ce trebuie să fac? Nu am fost niciodată bolnav, dar dacă primesc boală, eu zic «Mulțumesc».
Mă durea o măsea și nu am vrut antibiotic. Și nevastă-mea zicea «Pune, mă, antibiotic!» Şi mă durea, bubuia. Dar dacă Dumnezeu așa a vrut să-mi dea durerea…
Am momente când vreau să duc durerea. De ce să nu duc durerea? Dacă Dumnezeu mi-o dă, lasă s-o duc. Dumnezeu nu dă boala aiurea așa, o dă pentru un scop”, a spus Gigi Becali la România TV
VIDEO Totul despre FCSB – FC Argeș
Citește și:
Sfat inedit pentru Octavian Popescu: „Ronaldo are până și un sexolog”
Toni Petrea dezvăluie unde merge FCSB pentru derby-ul cu CFR Cluj: „O variantă mai bună nu avem”