Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 04 mai 2022 11:58 / Actualizat miercuri, 04 mai 2022 13:59
Santi Mina (26 de ani), atacantul lui Celta Vigo, ex-Valencia, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru abuz sexual. El a fost absolvit de acuzația inițială de viol, pentru fapta comisă în iunie 2017. Celălalt inculpat în dosar a scăpat.
S-a dat primul verdict în procesul început la sfârșitul lunii martie la Almería și care are drept inculpați doi fotbaliști spanioli.
Santi Mina a primit o condamnare la 4 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de abuz sexual. Atacantul celor de la Celta Vigo, fost la Valencia, a fost absolvit însă de capul inițial de acuzare, viol, pentru care Procuratura ceruse 8 ani după gratii, iar acuzarea chiar nouă ani și jumătate.
UPDATE ora 13:50 » Celta Vigo l-a exclus din lot pe Santi Mina
Celta Vigo a reacționat, după condamnarea lui Santi Mina. Clubul galician a emis un comunicat oficial prin care a anunțat că atacantul a fost exclus temporar din lot.
Ca urmare a sentinței pronunțate astăzi de Secția a III-a a Tribunalului Provincial din Almeria, RC Celta a decis să îi deschidă un dosar disciplinar jucătorului Santiago Mina pentru a-i elucida responsabilitățile de muncă în vederea acestei rezoluții. Din acest motiv și ca măsură de precauție, s-a decis îndepărtarea provizorie a jucătorului de la antrenamentele primei echipe.
RC Celta respectă dreptul la apărare al jucătorului, dar este obligată să ia măsuri împotriva acelor fapte care subminează în mod notoriu imaginea clubului și atentează direct împotriva valorilor sale, arătând încă o dată respingerea sa absolută față de infracțiunea tipizată în rezoluția judiciară.
-comunicat oficial Celta Vigo
Santi Mina, condamnat la 4 ani de închisoare pentru abuz sexual
De asemenea, fotbalistul are interdicția de a se apropia la mai puțin de 500 de metri de victimă timp de 12 ani și trebuie să plătească daune morale de 50.000 de euro.
Victima, puternic afectată
Fapta a fost comisă pe 16 iunie 2017, dimineața, în jurul orei 4:30. Mina, care juca atunci la Valencia (2015-2019), a abuzat sexual de o tânără și totul s-a petrecut în duba unui alt jucător, David Goldar (Ibiza, D2), care era parcată în apropierea unui nightclub din Mojacar (Almeria).
Victima a fost puternic afectată, suferind de depresie și stres post-traumatic. În același caz, Goldar a scăpat basma curată, tribunalul din Almeria considerând că nu se face vinovat și nu i-a fost complice lui Mina. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Crescut la Celta Vigo, Santi Mina a mai evoluat la Valencia, între 2015 și 2019. În acest sezon a bifat 36 de partide în toate competițiile, având 9 goluri și 5 pase de gol.
VIDEO Cele mai bune momente ale lui Santi Mina la Valencia
Citește și:
Trădarea verii în Europa » Gazzetta dello Sport dă ca sigură mutarea: „Acord pe 4 ani”
Bournemouth revine în Premier League! „Cireșele” au promovat matematic după 1-0 cu Nottingham
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!