INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Răsturnare de situație la liderul Serie A! AC Milan, tranzacție de 1,3 miliarde de dolari

AC Milan
AC Milan

Articol de - Publicat sambata, 21 mai 2022 13:39 / Actualizat sambata, 21 mai 2022 13:39

Fondul de investiții RedBird din New York a satisfăcut toate cererile lui Elliott, actuala companie care deține AC Milan, scoțând-o de la masa tratativelor pe InvestCorp din Bahrain. Tranzacția s-ar ridica la 1,3 miliarde $.

Sunt zile fierbinți pentru AC Milan pe toate fronturile. Angrenat până în ultima etapă în lupta cu Inter la scudetto, care se va decide mâine seară, liderul Seriei A își va schimba foarte curând patronul. 

Surpriza este că noul proprietar nu va fi InvestCorp, fondul de investiții din Bahrain, cu care s-au purtat negocieri avansate în ultimele săptămâni. Surse financiare autorizate din Italia dezvăluie că familia Singer, ce controlează grupul Elliott, a ajuns deja la un acord tot cu un investitor american, care a acceptat toate cererile și clauzele impuse.

Gigi Becali, discurs aiuritor la TV: „Dacă echipa mea învinge duminică, e campioană!” + „Nu mă interesează de Petrescu, le dăm 12-0”
FCSB
Gigi Becali, discurs aiuritor la TV: „Dacă echipa mea învinge duminică, e campioană!” + „Nu mă interesează de Petrescu, le dăm 12-0”

Clauze de 500 de milioane de dolari în contractul lui AC Milan

Fondul de investiții RedBird Capital Partners, cu sediul în New York, va prelua controlul la Milan, Elliott păstrând doar un mic procent de acțiuni, condiție cu care InvestCorp n-a fost de acord, Alardhi dorind să cumpere integral clubul și să decidă în privința construirii noului stadion. 

Tranzacția s-ar ridica la 1,3 miliarde de dolari, cu o parte variabilă "earn out", ce ar mări suma cu 500 de milioane în funcție de atingerea unor obiective într-un orizont de timp prestabilit. Peste prețul maxim oferit pentru achiziționare din Bahrain, 1,1 miliarde $.

10% din Liverpool, 85% din Toulouse

Dar cine e în spatele RedBird și ce trecut are compania? Gerry Cardinale, 55 de ani, a înființat în 2014 fondul de investiții care acum gestionează un patrimoniu de șase miliarde de dolari și care va crește curând la 11 miliarde. 

Acționează în cinci domenii de interes: tehnologie, media și telecomunicații; servicii financiare; consumer; energie și industrie; sport. E implicat serios în sport prin mai multe operațiuni:

  • a cumpărat în 2020 clubul Toulouse (abia promovat în Ligue 1), plătind 20 de milioane de euro pentru 85% din acțiuni;
  • a investit 750 de milioane de dolar pentru 10% din Fenway Sports Group, proprietarul lui Liverpool și al lui Boston Red Sox;
  • parteneriate cu NFL, New York Yankees și LeBron James;
  • a achiziționat XFL, liga de fotbal american, împreună cu actorul Dwayne Johnson.

Tot Elliott se va ocupa de transferuri

Până la „closing”, care mai poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, de achizițiile Milanului pentru noul sezon se va ocupa tot Elliott și persoanele în funcție din conducerea tehnico-administrativă. 

Origi, Botman și Renato Sanches sunt primele obiective ce urmează a fi rezolvate de rossoneri, care lucrează și la prelungirea contractelor pentru jucătorii de bază, de genul lui Rafael Leao. 

Nu va fi o campanie „faraonică”, așa cum promitea InvestCorp, însă RedBird are experiența în a îmbina sportul cu spectacolul pentru a face din Milan o companie media capabilă să-și crească încasările și să beneficieze de pe urma proiectului noului stadion.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Inter ar putea rămâne fără patron » Directiva emisă de guvernul chinez care îl afectează pe Steven Zhang, cel care conduce clubul din Serie A

Acord Juventus - Pogba! Francezul revine la echipa care l-a vândut pentru 105 milioane de euro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Atacat din toate părțile, Mbappe a lăsat-o la greu pe Real Madrid pe Anfield
Liga Campionilor
Atacat din toate părțile, Mbappe a lăsat-o la greu pe Real Madrid pe Anfield
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (2)
luciann
luciann  •  21 Mai 2022, 16:47
Postat de digei pe 21 Mai 2022, 14:15

Nu conteaza cine-i ia, sa-i ia de la Elliott, asta e important. Ca le mai ramane 10%, asta nu conteaza. Ma uitam cat de prost pregatit profesional este trustul Pro de la noi. Mai ieri anuntau ca celor de la Milan le trebuie victoria in ultimul meci pentru a deveni campioni. Si copiii de gradinita stiu ca le trebuie doar un egal cu Sassuolo pentru ca la egalitate de puncte conteaza meciurile directe cu Inter. Ne amintim ca la cel egal Tatarusanu i-a aparat penaltiul lui Lautaro. Deci, iata ce importanta ar putea deveni acea parada. Jucator decisiv in castigarea titlului, poti sa spui ca nu este asa?

In schimb Radu, i-a ingropat pe Inter!:)

digei
digei  •  21 Mai 2022, 14:15

Nu conteaza cine-i ia, sa-i ia de la Elliott, asta e important. Ca le mai ramane 10%, asta nu conteaza. Ma uitam cat de prost pregatit profesional este trustul Pro de la noi. Mai ieri anuntau ca celor de la Milan le trebuie victoria in ultimul meci pentru a deveni campioni. Si copiii de gradinita stiu ca le trebuie doar un egal cu Sassuolo pentru ca la egalitate de puncte conteaza meciurile directe cu Inter. Ne amintim ca la cel egal Tatarusanu i-a aparat penaltiul lui Lautaro. Deci, iata ce importanta ar putea deveni acea parada. Jucator decisiv in castigarea titlului, poti sa spui ca nu este asa?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează