Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat luni, 23 mai 2022 20:50 / Actualizat luni, 23 mai 2022 22:51
Dumitru Dragomir (75 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit, după lansarea cărții „Fotbal minut cu minut”, eveniment la care a fost prezent luni, despre situația actuală a fotbalului românesc, după un nou sezon dominat de CFR Cluj. Mitică pariază că tot „feroviarii” vor cuceri titlul și în sezonul viitor.
„Corleone” acuză Federația și LPF de lipsă de implicare, condamnă întârzierea implementării sistemului VAR în Liga 1 și face un pronostic caracteristic pentru sezonul următor: „Tot CFR va fi campioană”, e convins Dragomir.
Dumitru Dragomir, concluzie nemiloasă la final de sezon: „S-a ales praful în ultimii 10 ani”
„Parcă s-a ales praful în ultimii 10 ani! Dar nimeni nu face nimic, nici guvernanții, nici cei de la Ligă, nici cei de la Federație, care nu fac nimic nici pentru prezentul, nici pentru viitorul fotbalului. Dacă cei de la FRF erau serioși, implementau VAR-ul pentru ultimele etape și puneau meciurile de la aceeași oră.
Eu am spus de la începutul anului că CFR Cluj va fi campioană. La anul, tot CFR va fi! De ce? Pentru că cei de acolo se pricep și sunt serioși”, a spus Dragomir, în fața reporterilor prezenți în foaierul Sălii Radio.
Pe Gigi Becali nu-l interesează că n-a mai luat titlul. El câștigă bani, asta înseamnă capitalismul!
- Dumitru Dragomir, fost președinte LPF
Dumitru Dragomir i-a propus lui Becali doi fotbaliști din Liga 1
Zilele trecute, la GSP Live, Dragomir i-a sugerat lui Becali să îi aducă la FCSB pe Adam Nemec (36 de ani) și Igor Armaș (34 de ani), fotbaliști la FC Voluntari.
Într-o intervenție în emisiunea lui Costin Ștucan, Dumitru Dragomir l-a sfătuit pe Gigi Becali să mute rapid pe piața transferurilor. Fostul președinte al LPF crede că fundașul central Igor Armaș și atacantul Adam Nemec ar aduce titlul la FCSB în stagiunea următoare.
„Spun public cum poate să ia campionatul FCSB! Trebuia să ia doi jucători de la FC Voluntari, un vârf de atac, unul care a jucat pe la Dinamo, și un fundaș central moldovean. Moldoveanul e peste Tamaș, e cel mai bun fundaș central din țară.
Dacă îi iau pe ăștia doi și sunt mai modești în declarații, să nu mai supere multă lume, s-ar putea să ia titlul anul viitor”, a spus Dumitru Dragomir.
Citește și alte știri de actualitate:
Panduru a aflat în direct cât câștigă o rezervă de la CFR Cluj: „Ăh?! Doar pentru 4 meciuri?”