Articol de GSP - Publicat joi, 26 mai 2022 09:26 / Actualizat joi, 26 mai 2022 12:13
Gică Hagi speră ca Farul să continue să crească și anunță că echipa ar putea avea un stadion nou.
Finanțator și manager tehnic la Farul, Gică Hagi a spus că în 2024 echipa ar putea avea un stadion nou, în Constanța.
Gică Hagi anunță un nou stadion în Constanța
„Avem autoritățile aproape. Din punctul meu de vedere, cred că în 2024 se poate finaliza stadionul, dacă se dorește. Toată lumea își dorește stadionul.
Trebuie să vină o aprobare de la București și se pare că lucrurile sunt în regulă. Cred că în 2024, în vară, putem să jucăm pe noul stadion.
Vrem să facem un stadion, dar suntem un club 100% privat. Stăm bine și la Academie, avem sponsorizări foarte multe, avem și cea mai mare firmă din România la noi pe piept, ne susține copiii”, a spus Gică Hagi, potrivit digisport.ro.
În martie 2022, Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism care prevedea construirea unui nou stadion în oraș.
În 2020, în Constanța se vorbea de un stadion de 15.000 de locuri, construit într-un complex sportiv care ar mai fi cuprins spații de cazare și un stadion de rugby.
Actualul stadion Farul a fost construit în 1970 și a fost modernizat în 1999. Arena are o capacitate de 15.500 de locuri.
VIDEO Dioszegi, declarații despre conflictul cu Hagi: „Nu avem noi cum să știm ce-și dorește el”
Citește și:
Gigi Becali anunță ce transferuri plănuiește la FCSB » Îl vrea pe străinul anului în Ancheta GSP