Articol de GSP - Publicat sambata, 28 mai 2022 12:55 / Actualizat sambata, 28 mai 2022 12:55
George Dan Mihali, Sheilla-Janine Andrei (14 ani) și Alexandru Vlad Lupu (16 ani) au câștigat un turneu de tenis în Olanda, după care, în seara aceleiași zile de 22 mai, nu s-au putut îmbarca în avionul Tarom către București, deși aveau bilete, ratând prima zi a campionatelor naționale, dar și înscrierea fetei în competiție. Compania aeriană a promis un răspuns de 4 zile, însă nu l-a dat până azi.
Doi tineri sportivi din România și antrenorul lor au avut parte de un rollercoaster de evenimente care a culminat cu ratarea campionatelor naționale de către una dintre sportive.
Cei trei, antrenorul George Dan Mihali și juniorii Sheilla-Janine Andrei (14 ani) și Alexandru Vlad Lupu (16 ani) au participat la un turneu de tenis de câmp care a avut loc lângă Amsterdam, Dutch Bowl Ten-Pro.
Apoi, pe 22 mai, aceștia s-au prezentat la aeroportul din Amsterdam pentru a reveni în țară cu zborul RO364. Însă, deși aveau bilete cumpărate online, cu toate că au ajuns cu o oră înainte de îmbarcare, „fiind primii la rând”, au fost opriți de personal.
Li s-a explicat că trebuie să aștepte până urcă toată lumea în avion iar dacă cineva nu se prezintă, vor urca ultimii. Însă doar două persoane din trei pot intra! „Overbooking”, spune Mihali.
„Eram acolo cu un băiat de 16 ani și o fată de 14, vă dați seama ce reacție am avut. Trebuia să zburăm spre București, unde aveam Campionatele Naționale. Trebuia să fim prezenți luni dimineață pentru a face confirmarea la turneu”, a adăugat antrenorul.
„Au pierdut bagajul cu rachetele copiilor”
Nu a primit nicio soluție la poarta de îmbarcare, ci doar să ia legătura cu Tarom, „e vina lor”. Au așteptat două ore pentru a prelua bagajele, „am găsit cazare în jur de 1 dimineață, cu 6 bagaje după mine, și la 7 am plecat la aeroport înapoi pentru următoarea cursă”, povestește bărbatul.
Pentru fetiță era deja prea târziu, „era ratat la acea oră, biletele erau la 11:30”. „Avionul a plecat cu o ora și ceva întârziere, iar când am ajuns la București, dacă nu a fost destul… mi-au pierdut un bagaj în care erau rachetele copiiilor”, a menționat el.
Sheilla e foarte dezamăgită. O singură dată mai jucase. Ne-am și grăbit să venim din Olanda… N-a plâns, dar dezamăgire este
- George Dan Mihali
În imaginile trimise de bărbat către ziar, se observă cum el rămâne la poarta avionului, închisă.
Ce este fenomenul de overbooking
Conform blogului brandweb, overbookingul este practicat la scară largă de unele companii aeriene, care vând mai multe bilete decât capacitatea avionului pentru a evita anumite pierderi.
Astfel, conform unui studiu citat de respectivul blog, motivul invocat de companiile aeriene pentru overbooking ar fi că între 5 și 15% dintre pasagerii unui zbor nu se prezintă la el.
Ziarul a solicitat încă de miercuri un răspuns din partea companiei Tarom, iar purtătorul de cuvânt a menționat ca întrebările să fie trimise pe e-mail. Tarom a specificat, acum 2 zile, că solicitarea se află „în examinare”, iar un răspuns va fi trimis în scurt timp, însă nu a răspuns până azi.
Citește și alte știri din tenisul românesc:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”