Articol de Andrei Niculescu - Publicat luni, 06 iunie 2022 16:23 / Actualizat luni, 06 iunie 2022 16:29
Se apucaseră destui să comenteze după victoria în fața Scoției cum că, gata, e clar, jocurile sunt făcute pentru calificarea Ucrainei la Mondial. Mulți amatori de bazaconii și baliverne există pe planeta asta! De parcă scoțienilor nu le-ar fi convenit să joace și ei un turneu final, de parcă Ucraina n-ar fi fost, fotbalistic vorbind, peste Scoția. Cei ce comentau atunci n-o mai fac și-acum, după ce Țara Galilor a câștigat duminică seară și a pus ea mâna pe biletele pentru Qatar.
A fost destul de crud eșecul fotbalistic al Ucrainei, care după cum s-a jucat la Cardiff poate n-ar fi meritat să piardă. Crud și pentru ceea ce se întâmplă în general cu această țară, însă fotbalul nu ține seama de sentimente și de cele mai multe ori granița dintre fericire și nefericire e foarte mică. Duminică, ea a fost trasată de un autogol, asta ca frustrarea să fie și mai mare în tabăra ucraineană.
Ne-a mai arătat barajul de duminică însă un alt lucru. Ce important e să ai într-o echipă reprezentativă un star de talie mondială, așa cum au galezii în persoana lui Gareth Bale.
În paranteză fie spus, nu neapărat de un star de talie mondială e nevoie, fie și un star de mai mici dimensiuni schimbă mult datele problemei și percepția asupra respectivei naționale, gradul de respect pe care-l impune ea adversarilor.
Care e starul României mă întreb și vă întreb? Până o să căutați răspunsul, vă invit să aruncați un ochi la vecinii maghiari și să descoperiți acolo că pe lângă vedeta Szoboszlai mai există un număr suficient de jucători, unii chiar fotbaliști, ce au un rol bine definit pe la echipe de club din campionate importante. Închid paranteza, că nu despre România îmi propusesem să vorbesc.
Ci despre Țara Galilor. Și despre Gareth Bale. „Prince of Wales” nu-i pot spune, totuși aș comite un sacrilegiu. Apropo, avea 9 ani adevăratul „Prince of Wales” când galezii participau la un Mondial, iar mama lui, Regina sărbătorită pe tot întinsul Marii Britanii în aceste zile, număra 6 ani de domnie.
Astăzi, condusă de Gareth Bale, Țara Galilor se pregătește să-nfrunte Anglia la rendez-vous-ul qatarez din iarnă, ba chiar, văzând cum arată grupa, are șansele sale să facă pasul chiar spre zona eliminatorie.
Ceea ce n-au putut Ian Rush și Ryan Giggs iată că a putut Gareth Bale! Un fotbalist a cărui valoare nu poate fi pusă la îndoială și nici în umbra unor derapaje ale sale ori ale impresarului său. Pentru Bale, tricoul galezilor a reprezentat, mai ales în acești ultimi ani, un excelent refugiu după ostracizarea (pe multe milioane, e adevărat) suferită la Madrid.
Destul de greu de explicat totuși, mai ales după plecarea lui Cristiano. Bale n-a putut să devină liderul Madridului, așa cum s-ar fi așteptat Florentino Perez, este însă liderul unei echipe, Țara Galilor, ce nu impresionează neapărat prin celelalte nume (portarul Hennessey, de la Burnley, n-a mai apărat din ianuarie, a bifat 180 de minute în acest sezon de Premier League, iar în ultimii 3 ani a prins în total 5 meciuri), nu impresionează uneori nici prin joc, însă are acel ceva ce-o face greu de învins. Și cred că multe se leagă de experiența lui Bale, de felul în care știe să lege vestiarul, dar și de capacitatea lui de a intimida adversarii.
Iar acum, odată cu această calificare, mai avem o temă de discuții în această vară: la ce echipă se va duce Bale?
P.S. Într-o zi în care Europa își vedea ocupat ultimul loc ce-i fusese rezervat la campionatul mondial, Messi și Cristiano făceau ceea ce știu ei cel mai bine să facă. Dădeau goluri. Fericirea lui Messi atunci când îmbracă tricoul Argentinei cred că e evidentă pentru toată lumea.
Nu cu mult timp în urmă, Leo Messi trăia convocările la naționala Argentinei ca pe o vizită la stomatolog. Adică se ducea, că știa că așa trebuie, dar prea mare plăcere nu avea. Era acuzat că dă totul pentru Barcelona și nu prea face același lucru când îmbracă tricoul Argentinei. I se reproșa că la Barcelona zâmbește, iar cu Argentina e trist, că la Barcelona face istorie, în vreme ce la națională face mai mult act de prezență.
Astăzi, Argentina lui Messi este „campionissima” și iată cum se pot schimba lucrurile în fotbal. Acum Messi e fericit la națională căci și-a consumat nefericirea la Paris, pe parcursul unui întreg sezon. Și nu trebuie să ai cine știe ce experiență în psihologie ori în limbajul trupului pentru a-ți da seama de asta. Normal ar fi ca al doilea sezon la Paris să-l aducă pe Messi mai aproape de starea pe care și-o dorește. Iar dacă Messi e fericit, Argentina se umple de speranțe.