Articol de GSP - Publicat joi, 09 iunie 2022 19:55 / Actualizat joi, 09 iunie 2022 20:40
Liverpool pare că a câștigat lupta pentru transferul lui Darwin Nunez, 23 de ani, golgeterul celor de la Benfica Lisabona.
După ce miercuri s-a aflat că Liverpool este pregătită să ofere 100 de milioane de euro în schimbul uruguayanului, „cormoranii” au făcut azi un pas important spre transferul lui Nunez.
Potrivit celor de la The Athetic, formația lui Jurgen Klopp a ajuns deja la o înțelegere cu Nunez pentru un contract pe 5 sezoane. Astfel, acum totul depinde de negocierile dintre Liverpool și Benfica.
Dacă se materializează mutarea, Nunez ar fi cel mai scump transfer din istoria lui Liverpool. Actualul record îl deține Virgil van Dijk, pentru care „cormoranii” i-au plătit 84 de milioane de euro lui Southhampton în 2018.
Klopp, glumeț: „Darwin Nunez, un băiat drăguț, un fotbalist decent” :)
Klopp este un fan al lui Nunez, acesta fiind convis că uruguayanul este soluția pentru The Reds, după confruntările din „sferturile” Ligii Campionilor dintre Liverpool și Benfica, 3-1 și 3-3. Vârful sud-american a marcat în ambele partide. „E un băiat drăguț. Și un fotbalist decent”, l-a caracterizat germanul în aprilie, glumind.
A completat, serios: „Foarte bun, foarte bun. L-am avut în fața ochilor luptându-se cu Konaté. Puternic fizic, rapid și calm, cu sânge rece la finalizare. Dacă e sănătos, îl așteaptă o carieră grozavă.”
34de goluri a marcat Darwin Núñez pentru Benfica în ultimul sezon, fiind golgeterul campionatului portughez (26 de reușite)
Ascensiune continuă pentru Darwin Nunez
Crescut la academia de juniori a lui Peñarol, Darwin a traversat Atlanticul, jucând în liga a doua spaniolă, la Almería, care a plătit 13 milioane de euro, în 2019. Un sezon mai târziu, l-a achiziționat Benfica. Și acum, e gata de marele pas. La Liverpool, pentru 100 de milioane. Negocierile fiind confirmate și de Daily Mail, și de cotidianul lusitan Record.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”