Articol de GSP - Publicat luni, 20 iunie 2022 18:28 / Actualizat luni, 20 iunie 2022 18:29
Gabriel Tamaș (38 de ani) l-a impresionat pe Nicolae Constantin (48 de ani) la primele antrenamente ale Petrolului.
Petrolul s-a reunit în țară și a tras tare timp de o săptămână, înaintea cantonamentului programat în Turcia. Antrenorul Nicolae Constantin a lăudat devotamentul lui Gabriel Tamaș, fundașul adus de la FC Voluntari.
Tamaș, printre fruntrași la antrenamentele Petrolului
„Se descurcă bine, pe teren dă 100%. E foarte bine din toate punctele de vedere, vine cu experienţă mare. Linia noastră de fund era compusă din jucători fără experienţă, destul de tineri.
Experienţa lui ne va aduce un mare plus. Eu îl cunoșteam de pe la vreo 16 ani, cred că se mişcă mai bine ca la 20 ani”, a declarat Nicolae Constantin, antrenorul celor de la Petrolul.
Gabi Tamaș are planuri mari la Petrolul
„Mi s-a părut foarte interesant proiectul de la Ploiești. Am fost la Astra, am cunoscut niște oameni din Ploiești cărora le place fotbalul. Eu vreau să îi fac fericiți. Am venit aici, sper să mai semnăm doi-trei oameni, discută acum clubul, și vom face oamenii fericiți.
Am venit cu un scop și mă gândesc la ceva mare. Vă spun eu mai încolo. Să dea Domnul să mă țină picioarele și să ajut echipa. Am discutat și anul trecut cu Petrolul, dar atunci nu s-a concretizat”, a spus Gabriel Tamaș.
VIDEO Gabi Tamaș a fost prezentat la Petrolul Ploiești: „Aici sunt niște fani extraordinari. Sper să facem Ploieștiul fericit”
Citește și alte știri din Liga 1:
Miza pe francezi » Enzo Celestine și Tony Njike vin în Liga 1 să lupte pentru play-off
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”