Articol de Cristi Preda (foto), Vlad Nedelea - Publicat miercuri, 03 august 2022 23:29 / Actualizat joi, 04 august 2022 01:55
FCSB a învins-o în deplasare pe Dunajska Streda din Slovacia, scor 1-0, în prima manșă a turului III preliminar Conference League.
- Returul e programat pe 11 august, la București, de la 20:30
- Dacă va trece de slovaci, FCSB va întâlni în play-off câștigătoarea confruntării dintre Viking și Sligo Rovers
În căutarea unui atacant, pe care nu-l găsește de la Gnohere încoace, FCSB e salvată al doilea meci la rând de Joonas Taam, stoperul golgeter, care a scos din „joben” încă o reușită importantă pentru echipa sa.
Dunajska Streda - FCSB 0-1. Cronică din Slovacia: Ta-TAMM
6 victorii și o remiză în 7 meciuri. Un atacant în superformă. Erau datele pe care FCSB le avea despre Dunajska Streda înaintea meciului. O echipă crescută artificial de guvernul Orban, „pompată” puternic financiar, care a început să scoată capul și în Europa.
Pe teren, primele minute l-ar fi dezamăgit pe premierul de la Budapesta. Dezordonată, parcă surprinsă de forța românilor, Dunajska n-a legat 3 pase.
Ușor-ușor, cei de la Dunajska Streda au fost împinși de arbitru
Ba chiar Rusu putea ajunge în grațiile patronului Becali după 3 minute. Lent, prea sigur de el, a fost blocat la o minge primită de la Florinel Coman în 6 metri. Elanul roș-albaștrilor a fost retezat treptat, cu mici intervenții și din partea „centralului” sloven.
Dawa a primit galben în minutul 2, apoi a închis ochii la lovitura încasată de Olaru, iar până în jumătatea reprizei a oferit un cadou, lovitură liberă de la 20 de metri. Szantho a „pleznit” bara din stânga lui Târnovanu. Iar Dunajska dădea semne că poate.
Nu pot ei, nu poate nici FCSB
Mai agilă, mai tehnică, FCSB a împins iar jocul spre poarta lui Veszelinov. Olaru a înscris, după o foarfecă ratată a lui Miculescu, s-a ridicat ofsaid. Apoi tot jucătorul venit de la Arad și-a încercat norocul. Peste poartă de la 25 de metri. N-au trecut 5 minute și i-a venit rândul lui noului „decar”. Tavi Popescu a șutat din întoarcere, la colțul lung.
Puțin pe lângă mingea. Dică și-a pus mâinile în cap, însă FCSB arată că Dunajska e subțire. Mai palidă decât era prezentată. Nici cât Sepsi de la noi.
Primul sfert de oră de după pauză, amorțeală completă
Același „film” s-a derulat și după pauză. Fără Coman, căpitanul primind doar 45 de minute, din nou șterse. Același „film”, tot cu FCSB încercând, pentru că de putut mai puțin. Au fost minute bune când mingea n-a aterizat în niciun careu.
S-a jucat la mijloc, s-a protestat, cam mulți nervi pentru puțin fotbal. Parcă s-a consumat „rezerva” de fotbal în prima repriză. Iar Dică a mutat din nou. Stoica i-a luat locul lui Rusu, activ 20 de minute, apoi trecut în uitare. Și s-a simțit.
Tamm scrie istoria în Dunajska Streda - FCSB 0-1
„Vulpoiul” n-a fost Rusu, cum o spunea Pelici, ci Tavi Popescu. I-a suflat mingea lui Kruzilak, care s-a agățat de noul „decar” al FCSB ca la rugby, placaj și eliminare. Plus o lovitură liberă, trimisă excelent de Radunovic la colțul lung, unde Tamm a apărut din nou, singur și l-a executat pe Veszelinov.
FCSB încă își caută atacant, dar sigur și-a găsit fundaș. Și chiar unul golgeter. Probabil regretat în Oltenia, la rivala CSU Craiova.
FCSB, cu Lixandru la atac
În „10”, cu nervii la limita maximă, slovacii se năpustesc peste FCSB. Atacuri hotice, mingi aruncate spre careul lui Târnovanu, șansă excelentă pentru FCSB să-și ia avantajul la dublu. Fără soluții pe bancă, cu Miculescu stors, Dică îl trimite în linia ofensivă pe Lixandru. Fundaș, închizător, orice, dar nu om de atac. Carte câștigătoare și la meciul cu Saburtalo.
Totuși, elanul dat de galerie a contat, pentru că finalul, deși în superioritate, a găsit-o pe FCSB înghesuită, tremurândă, fricoasă. Însă pleacă fericită din Ungaro-Slovacia. Cu gânduri reale de calificare.
FINAL. Dunajska Streda - FCSB 0-1
- A marcat: Tamm 69
- Click AICI pentru Live + statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
- Final de meci.
- min. 86: Ocazie pentru Dunajska Streda, dar Târnovanu e atent la șutul lui Krstovic.
- min. 78: Se încheie partida și pentru David Miculescu. Lixandru îi ia locul în teren.
- min. 75: Încă o schimbare la FCSB, Șut - Edjouma.
- min. 69: GOOOL FCSB! La faza imediat următoare, Radunovic centrează pentru Tamm, iar estonianul îl execută pe Veszelinov din marginea careului mic!
- min. 67: Kruzliak, eliminat! Tavi Popescu a recuperat balonul, „decarul” nostru scăpa singur spre poartă și a fost faultat de stoperul slovacilor.
- min. 64: Ianis Stoica îl înlocuiește pe Bogdan Rusu.
- min. 52: FCSB domină începutul de repriză. Ovidiu Popescu șutează puțin pe lângă de la 20 de metri, în diagonală.
- min. 49: Rusu trimite dezamăgitor, mult peste, dintr-o lovitură liberă promițătoare.
- Start în repriza secundă. Florinel Coman e înlocuit cu Oaidă, iar Tavi Popescu devine căpitanul roș-albaștrilor.
- Pauză în Slovacia.
- min. 37: Florinel Coman șutează „peste” dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. Mai devreme, „șeptarul” FCSB își incercase norocul cu o execuție de la distanță, din acțiune, tot fără să cadreze.
- min. 28: Șansă FCSB. Edjouma recuperează la 18 metri, îl angajează pe Tavi Popescu, „decarul” roș-albaștrilor își face mingea pe dreptul și ratează de puțin cadrul porții.
- min. 24: Olaru primește în careu de la Miculescu și marchează, dar reușita e anulată pe motiv de ofsaid. Din primele reluări, decizia pare corectă.
- min. 17: Cea mai mare situație de gol de până acum le aparține gazdelor. Din lovitură liberă, Szantho ia la țintă bara transversală.
- min. 12: Darius Olaru trage mult peste poartă.
- min. 3: Ocazie FCSB. Rusu nu a putut finaliza mingea venită de la Florinel Coman, ajungând al doilea la minge.
- min. 1: A început partida.
Dunajska Streda - FCSB. Echipele de start
Gazeta a anticipat exact echipa de start a FCSB-ului pentru meciul din această seară. Astfel, Bogdan Rusu și David Miculescu, prezentați oficial în urmă cu două zile, au început partida cu slovacii din primul minut!
DUNAJSKA STREDA: 22. Veszelinov - 28. Blackman, 44. Risvanis, 24. Kruzliak, 14. Ciganiks - 8. Dimun, 66. Kacer - 20. Veselovsky, 7. Balogh, 74. Szantho - 45. Krstovic
REZERVE: 99. Petras, 5. Muhamedbegovic, 13. Kalmar, 16. Brunetti, 19. Njie, 21. Moumou, 23. Rymarenko, 27. Ramadan, 31. Davis, 77. Nebyla, 78. Carlos Pinto, 98. Nicolaescu
ANTRENOR: Adrian Gula
FCSB: 32. Târnovanu - 23. Ov. Popescu, 5. Dawa, 16. Tamm, 33. Radunovici - 27. Olaru, 18. Edjouma - 11. Miculescu, 10. Oct. Popescu, 7. Fl. Coman - 90. B. Rusu
REZERVE: 99. A. Vlad, 6. Haruț, 8. Șut, 9. I. Stoica, 15. Lixandru, 26. Oaidă, 28. Pantea, 29. Bouhenna, 30. Musi, 31. Mamut
ANTRENOR: Nicolae Dică
Citește și alte știri despre FCSB:
FCSB are o nouă țintă » Gigi Becali a pus ochii pe mijlocașul unei rivale: „Da, de el îmi place”