Articol de GSP - Publicat joi, 04 august 2022 23:00 / Actualizat joi, 04 august 2022 23:16
Cristi Dulca (49 de ani) a reacționat după ce FCSB l-a transferat pe fiul său, Marco Dulca (23).
În această seară, Gigi Becali anunța că 4 jucători vor veni la FCSB: Eduard Radaslavescu și Radu Boboc de la Farul, Marco Dulca de la Chindia și încă un jucător al cărui nume nu l-a dezvăluit.
Cristi Dulca, tatăl mijlocașului transferat de la Chindia, a comentat mutarea roș-albaștrilor, dezvăluind că FCSB a fost singura echipă dispusă să achite clauza de reziliere pentru Marco.
„Sunt foarte fericit! Faptul că Marco a făcut un pas important în cariera lui mă bucură. Au fost câteva zile chiar foarte grele şi mă bucur că e fericit. E la o echipă care l-a vrut. S-a vorbit în ultimul an de foarte multe oferte pentru Marco.
FCSB a fost singura echipă care a plătit această clauză şi l-a vrut cu adevărat. Îi doresc baftă, cred că a făcut o alegere bună şi va fi bine din punctul meu de vedere”, a declarat Cristi Dulca potrivit Prima Sport
Cristi Dulca: „Un jucător fără presiune e un jucător care nu joacă la un nivel foarte mare”
Dulca a mai vorbit și despre presiunea pe care fiul său o va avea în tricoul celor de la FCSB.
„Un jucător fără presiune e un jucător care nu joacă la un nivel foarte mare. I-am spus că faptul că a ajuns la FCSB îi dă responsabilitate. Modul în care se comportă în fiecare meci contează foarte mult.
El e profesionist şi trebuie să îşi vadă de treabă. FCSB are condiţii extraordinare: terenuri, medicamentaţie, salarii la zi şi tot ce poate oferi un club profesionist”, a mai spus antrenorul.
Dragomir a pus tunurile pe o vedetă de la FCSB: „Îl schimbam după 20 de minute” + „Se urcă mingea pe el ca pe o veveriță”
Citește alte știri din Liga 1:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!