FOTBAL  »  LIGA 2  »  DINAMO - CSA STEAUA

Soluţia lui Leo Grozavu pentru ca ultraşii violenţi să fie stopaţi: „Trebuie să meargă să muncească!”

Dinamo - Steaua, Foto: GSP
Dinamo - Steaua, Foto: GSP

Articol de - Publicat sambata, 10 septembrie 2022 12:26 / Actualizat sambata, 10 septembrie 2022 12:35

Leo Grozavu (55 de ani), antrenor liber de contract după plecarea de la Sepsi, a condamnat comportamentul huliganic al suporterilor de la derby-ul dintre Dinamo și Steaua, scor 1-2.

Fost jucător al grupării din Ștefan cel Mare între 1992 și 1998, Leo Grozavu știe ce înseamnă rivalitatea cu formația din Ghencea. 

Cu toate acestea, antrenorul a criticat în termeni duri felul în care unii suporteri ai echipelor din România vin pe stadion numai ca să facă scandal. Grozavu are şi o soluție prin care acest fenomen să fie stopat.

Previziune sumbră după scenele șocante de la Dinamo - Steaua: „Dacă nu se oprește sălbăticia asta, vor fi și morți”
DINAMO - CSA STEAUA 1-2
Previziune sumbră după scenele șocante de la Dinamo - Steaua: „Dacă nu se oprește sălbăticia asta, vor fi și morți”

Leo Grozavu: „Cei care nu vin să vadă meciul să fie marginalizați”

„Sunt exagerate ţinând cont de faptul că Dinamo nu mai este ce-a fost Dinamo, iar Steaua...nu ştim care e Steaua. Din păcate, ne facem remarcaţi doar la capitolul huliganism. Mai puţin la cel care ar trebui să fie primordial, respectiv fotbalul. 

Ştiţi cum se spune de fiecare dată, totul pleacă de la cap! Dacă am avea legi sănătoase, drastice, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate, nu s-ar mai întâmpla astfel de incidente. 

Imediat monitorizare, cei care nu vin să vadă meciul, vin doar să facă gălăgie între ghilimele, să fie scoşi afară, marginalizaţi chiar şi în societate, pentru că ştim foarte bine că sunt ţări care adoptă legi foarte drastice pentru cei care nu sunt cum trebuie în tribune, sunt marginalizaţi şi de societate. Copiii nu au voie să meargă la şcolile la care merge un copil normal. 

La muncă ai probleme, nu mai sunt primiţi pe stadioane mai mult timp. Trebuie să meargă să muncească în folosul comunităţii sau pe perioada jocului să stea pe la secţiile de poliţie”, a declarat Leo Grozavu, la Prima Sport.

Leo Grozavu a lovit doi jucători

Leo Grozavu, fostul tehnician de la FC Botoșani, Petrolul Ploiești, Sepsi Sf.Gheorghe, Poli Timișoara, Gaz Metan Mediaș, CSM Poli Iași și Luceafărul Oradea, are şi el un trecut destul de violent.

El a fost implicat în câteva scene de violență pe parcursul carierei de antrenor. 

Un prim eveniment a avut loc la un meci disputat de FC Botoșani la Giurgiu, contra Astrei, în 2017. Tehnicianul nu a fost mulțumit de prestația lui Cătălin Golofca, pe care l-a schimbat în minutul 83, asta după ce îl introdusese în minutul 32. Antrenorul moldovenilor l-ar fi înjurat pe fotbalist, căruia i-a aplicat și o corecție fizică. 

Un alt episod a avut loc pe vremea când Leo Grozavu era pe banca unei alte echipe din Moldova, CSM Poli Iași. Antrenorul l-a lovit pe Narcis Bădic, fundașul stânga al ieșenilor. Fotbalistul ar fi fost „umplut de sânge” de către antrenor. 

O alt incident în care a fost implicat antrenorul în vârstă de 55 de ani a avut loc când era tot pe banca celor de la FC Botoșani. La o partidă de pe teren propriu, contra celor de la Pandurii Târgu-Jiu, tehnicianul botoșănenilor ar fi intrat într-o altercație cu atacantul lituanian Deyvidas Matulevicius. 

Cei doi au fost foarte aproape de a se lua la bătaie, asta după ce tehnicianul gazdelor a vrut să-i dea o palmă jucătorului de la Pandurii.

VIDEO. Scene dramatice la pauza meciului Dinamo - CSA Steaua: jandarmi, gaze lacrimogene și bătaie pe Arena Națională

Citește și:

Imagini șocante de la bătaia dintre ultrașii Stelei și jandarmi » Forțele de ordine înghesuite și lovite cu scaune, garduri și extinctoare

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
„A fost sau nu blat Tyson vs Paul?” » Elisabetta Canalis a apărut la meci într-o ținută electrizantă, iar iubitul ei român a dat verdictul
Box
„A fost sau nu blat Tyson vs Paul?” » Elisabetta Canalis a apărut la meci într-o ținută electrizantă, iar iubitul ei român a dat verdictul

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează