Articol de GSP - Publicat vineri, 14 octombrie 2022 23:25 / Actualizat sambata, 15 octombrie 2022 00:16
Rapid s-a impus în deplasare cu Hermannstadt, scor 2-0. Adrian Mutu, antrenorul alb-vișiniilor, a vorbit la final și despre eurogolul reușit de Xian Emmers în minutul 75 (VIDEO cu execuția, mai jos).
„E un gol foarte frumos, întreaga fază a fost foarte frumoasă. Emmers a făcut un meci extraordinar, a făcut o risipă de efort incredibilă, e un jucător care ne poate ajuta foarte mult, polivalent”, a declarat Mutu la Orange Sport.
VIDEO CU GOLUL. Emmers, execuție genială în Hermannstadt - Rapid
Adrian Mutu, după Hermannstadt - Rapid 0-2: „Victoria e meritată”
„Trebuie să ne bucurăm că meciul ține 90 de minute. Azi, a fost un teren foarte greu, am fost dezavantajați de asta, pentru că suntem o echipă de posesie, căreia îi place mingea. În multe momente, am abordat un joc de luptă, pentru că asta cerea meciul.
S-a terminat bine, știam că o să vină golul, am dominat tot meciul, Hermannstadt s-a bazat doar pe contraatac, iar de asta mi-am dat seama încă din primul minut. Chiar dacă am avut puține emoții, am controlat partida și cred că e o victorie meritată.
Nu poți să speri tot timpul că Rapid nu marchează și tu să înscrii pe contraatac. Avem jucători de valoare care pot face diferența. Când domini adversarul, e normal că-ți asumi niște riscuri. Rămâi cu doi oameni în spate și riști ca echipa adversă să plece pe contraatac. Altfel, nu am putea crea superioritate în atac”, a mai spus „Briliantul”.
N-am mai marcat de mult. N-au fost ocazii mari în prima repriză, dar după pauză am reușit să câștigăm cele trei puncte. Moralul nostru crește. Veneam după două meciuri fără victorie
Dragoș Grigore, fundaș Rapid
Citește și alte știri din SuperLigă:
MM răspunde, după ce Becali l-a criticat la TV: „Nu poți să spui asta!”
Garita riscă o amendă după meciul cu Voluntari: „Toată lumea plătește pentru greșeli!”
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!