FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Teia Sponte şi Gigel Coman reţinuţi la Cluj!

Articol de GSP - Publicat joi, 08 mai 2008 00:00

Emisarii lui Gigi Becali aveau la ei 1,7 milioane de euro.

Patru persoane, printre care şi vicepreşedintele Stelei, Teia Sponte, alături de jucătorul Universităţii, Gigel Coman, au fost re­ţinuţi aseară de DNA în restau­ran­­tul “Aroma”, de la periferia Clujului.

Aveau o geantă cu bani
“Aveau asupra lor suma de 1,7 mi­lioa­ne de euro. Banii erau într-o maşină”, au susţinut sur­se din Parchet, care de mai multe zile au avut acţiuni de filaj şi au ascultat telefoanele celor vizaţi. Acum 3 săptămîni, înainte de UTA - CFR, cei de la DNA au intrat în can­to­na­men­tul arădenilor şi i-au întrebat pe jucători despre un posibil stimu­lent din partea Stelei. Aseară, în res­taurant se aflau, alături de Spon­te şi Co­man, doi bodyguarzi de-ai lui Gigi Be­cali, dar şi patronul ho­telului Pre­mier din Cluj, un apropiat al ste­liştilor.

Procurorii, împreună cu trupele de intervenţii, au împînzit zona din jurul restaurantului încă de la începutul meciului U - CFR, însă au aşteptat finalul partidei. Ei aşteptau ca, în cazul unui rezultat bun scos de “U”, oamenii de legătură să vină să ridice banii promişi de Steaua. Cum CFR a învins cu 1-0, flagrantul a eşuat. Aşa că “mascaţii” i-au săltat pe cei 5 imediat după finalul meciului!

Audiaţi pînă la miezul nopţii
Ei au fost conduşi la Serviciul Teritorial Anticorupţie de la Cluj, unde au fost audiaţi. Toată acţiune a fost condusă de Secţia 1 DNA Bucureşti, sub directa coordonare a procurorului Lucian Papici.

“Ştiu că au telefoanele ascul­­ta­te şi nu vor face prostii”, a anun­ţat public acum trei zile Dumitru Dragomir. Marţi, după ce a fost pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită, preşedintele LPF a declarat: “Va urma Becali!”.

Coman a ieşit primul
La ora 23:15, după aproape 4 ceasuri de audieri, Gigel Coman a ieşit din clădire. “Am intrat la mijloc într-o problemă şi am fost nevoit să dau explicaţii”, a zis fotbalistul lui “U” la ieşire. După alte 20 de mi­nute au părăsit sediul DNA şi bo­dy­guarzii. “Ne-au pus să jurăm pe Bi­blie că spunem adevărul. Am zis că nu ştiu nimic despre bani”, a spus apoi unul dintre ei la OTV.

CE ZICE BECALI
“Banii erau pentru terenuri”
Patronul Stelei a comentat: “Ce, n-au voie oamenii mei să cumpere terenuri în Cluj? I-am trimis acolo cu 1,7 milioane ca să cumpere un teren. Ce mă interesează pe mine ce a bănuit DNA, trebuia să-i prindă în fapt cînd cumpără un meci, nu doar că aveau banii în sacoşă. Pasiunea mea cea mai mare e să-mi trimit oamenii să se plimbe cu milioane prin oraşele din ţară. Unii prin Constanţa, unii prin Cluj, unii prin Timişoara. E vreo problemă?”.

REGULAMENTUL
Steaua riscă să piardă 9 puncte
Regulamentul prevede sancţiuni clare împotriva persoanelor şi cluburilor care sînt prinse că au oferit sau că au promis bani unor echipe pentru a juca în mod corect. Pe lîngă amendă, clubul implicat poate fi sancţionat cu depunctare de 6-9 puncte! Comitetul Executiv al FRF se va întruni vineri, la Piatra Neamţ. “Se ia în calcul depunctarea Stelei, dacă se va proba că acei bani erau pentru stimularea unei alte echipe”, a mărturisit aseară un oficial al FRF. Chiar dacă va fi depunctată cu 9 puncte, Steaua nu va rata locul 2, Rapid avînd cu 14 puncte mai puţin.

Ultimele noutăţi

“Ceea ce s-a întîmplat la Cluj intră în legea spălării banilor şi dacă au procedat la măsura reţinerii înseamnă că au avut dovezi. Nimeni nu s-ar arunca în orb. Mai mult ca sigur au fost interceptaţi şi monitorizaţi pentru sunet, imagine şi text”, a declarat aseară Gheorghe Suhan, fostul procuror Parchetului Naţional Anticorupţie

George Copos a comentat aseară: “A fost un flagrant? Nu. Şi încă ceva: ascultarea telefoanelor nu este permisă şi nu constituie probă în instanţă! Oricum, Rapid nu aşteaptă favoruri şi nu-şi doreşte să joace în Liga Campionilor prin sancţionarea Stelei în acest caz”.

Eugen Trică a fost extrem de virulent după ce a auzit despre descinderea DNA: “Dacă i-a prins cu bani, la puşcărie cu ei! Sper să se sesizeze şi Federaţia. La puşcărie!”

Gigi Becali a făcut aseară, la Fanatik Show, o declaraţie surprinzătoare: “Am pierdut campionatul pentru că nu m-am implicat la meciul cu Dinamo şi am fost prost, gîndindu-mă că am două şanse din trei, victoria şi egalul. Trebuia să rezolv eu treaba şi gata, dar am fost prost”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Olanda - Ungaria, în Liga Națiunilor » Gazdele sunt în avantaj la Amsterdam
Campionate
Olanda - Ungaria, în Liga Națiunilor » Gazdele sunt în avantaj la Amsterdam
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Nationala
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (360)
 •  08 Mai 2008, 23:34

procurorul care coordoneaza ancheta,Lucian Papici e un stelist convins!chiar fanatic!de loc e din cugir,a profesat pe la timisoara o vreme si acum e mare sef la dna bucuresti pt ca a pupat in cur pe cine tb!propabil ca a primit ordin sa faca flagrantul dar papici,baiat destept a stiut cum sa faca sa nu iasa cum tb astfel incat sa i asigure scaparea lui jiji si sa nu aiba nici el probleme..."fa te ca lucrezi".asta face papici acu va garantez ca nu o sa i faca nimic jegului ala de becali

 •  08 Mai 2008, 20:45

Articolul 62 al Codului Disciplinar al FIFA : 1. Cel care ofera, promite sau da un avantaj unui organ al FIFA, unui oficial de meci, unui jucator sau unui oficial de la alt club, pentru el sau pentru un tert va conduce la violarea regulamentului FIFA si va fi pedepsit ca atare: a) amenda de minim 10.000 de franci elvetieni b) interzicerea exercitarii oricarei activitati legate de fotbal c) interzicerea intrarii pe stadion 2. Coruptia pasiva (solicitarea, sa i se promita sau sa accepte un av

 •  08 Mai 2008, 20:10

@ uncle sam: ce legionar? :-D000 Ala are fata de ajutor de c.ioban... emana inteligenta prin toti porii... hahahaha

Vezi toate comentariile (360)
Comentează