Articol de Costi Prună - Publicat sambata, 22 octombrie 2022 13:56 / Actualizat sambata, 22 octombrie 2022 14:36
Selecționerul Florentin Pera (42 de ani) a făcut o schimbare de ultim moment în lotul pe care se bazează la Campionatul European de handbal feminin din acest an.
- Campionatul European de handbal feminin este programat în perioada 4-20 noiembrie 2022, în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru
- „Tricolorele” fac parte din grupa C, alături de Franța, Olanda și Macedonia de Nord. Primele 3 clasate avansează în faza grupelor principale.
Nicoleta Dincă (34 de ani) a acuzat dureri la genunchi în meciul jucat joi cu Gloria Bistrița împotriva celor de la HC Dunărea Brăila, câștigat cu 25-24.
Nicoleta Dincă înlocuită cu Anamaria Tănasie în lotul pentru EURO
Din informațiile Gazetei, Dincă l-a informat pe Florin Oancea, medicul naționalei, despre problemele pe care le are. Astfel, cei doi au decis, de comun acord cu selecționerul Pera, ca jucătoarea să nu forțeze și să nu fie inclusă în lot.
În locul ei, Pera a chemat-o pe Anamaria Tănasie (27 de ani), de la Minaur Baia Mare. Ea va fi a treia extremă stânga din lotul de 18 jucătoare.
Lotul României se va reuni luni, 24 octombrie, și se va pregăti până pe 29 octombrie la Cheile Grădiștei
Am încredere în potențialul jucătoarelor convocate și îmi doresc să arătăm la Campionatul European ca o echipă unită care luptă la fiecare meci indiferent de adversar.
Am convingerea că fiecare jucătoare va da tot ce-i mai bun pentru echipa națională și ne propunem să luptăm până la ultima picătură de energie pentru suporterii echipei naționale
- Florentin Pera, antrenorul echipei naționale de handbal feminin, potrivit FRH
Lotul României pentru Euro 2022:
- Portari: Iulia Dumanska (Gloria Bistrița), Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea)
- Extreme stânga: Anamaria Tănasie (Minaur Baia Mare), Alexandra Dindiligan (CSM București), Corina Lupei (SCM Rm Vâlcea)
- Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Alexandra Badea (Rapid), Mihaela Mihai (CSM București)
- Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid), Andreea Țârle (Minaur Baia Mare)
- Linia de 9 metri: Cristina Neagu (CSM București), Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Eliza Buceschi (Rapid), Laura Pristăviță (Gloria Bistrița), Sorina Grozav (Rapid), Diana Lixăndroiu (CSM Slatina)
Programul României în grupa C
5 noiembrie | România-Țările de Jos |
7 noiembrie | România-Franța |
9 noiembrie | România-Macedonia de Nord |