FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  DUMBRĂVIȚA - CFR CLUJ

VIDEO + FOTO Clipe de panică la Dumbrăvița - CFR Cluj » Portarul Robert Mikloș, transportat cu ambulanța la spital după un contact violent + adversarul trebuia eliminat

Articol de GSP - Publicat joi, 10 noiembrie 2022 19:15 / Actualizat joi, 10 noiembrie 2022 20:26

Robert Mikloș (23 de ani), portarul celor de la CSC Dumbrăvița, a primit o lovitură teribilă în minutul 35 al meciului cu CFR Cluj, din Cupa României Betano. A rămas inert pe gazon și a avut nevoie de intervenția urgentă a medicilor. „Centralul” Robert Avram ar fi trebuit să îl elimite pe Mistrati.

Robert Mikloș a fost ireproșabil în prima jumătate de oră a disputei cu CFR Cluj. În minutul 35 a ieșit pe o centrare din flancul drept al atacului „feroviar”, a respins mingea, apoi a fost izbit violent de Vito Hammershoy-Mistrati, o lovitură cu capul în zona tâmplei.

+13 FOTO

Robert Mikloș, transportat cu ambulanța la spital în Dumbrăvița - CFR Cluj

Mikloș a rămas inert pe gazon. Colegii au observat situația și au făcut semne disperate către medicii prezenți la stadion. Până la apariția oamenilor de pe Ambulanță, Eduard Amariei și Ovidiu Hoban s-au apropiat de el și au încercat să îl poziționeze într-un mod cât mai sigur.

După aproximativ 5 minute de îngrijiri acordate pe gazon, Mikloș a fost transportat pe targă la Ambulanță, apoi către spital. Imaginile prezentate de televiziuni au arătat că Robert își mișca mâinile și era conștient. 

VIDEO cu accidentarea suferită de Robert Mikloș

Alexandru Ciui (28 de ani) a intrat în locul lui, iar partida de pe arena „Dr. Constantin Rădulescu” a fost reluată. 

Mistrati trebuie eliminat

Fostul arbitru Marius Avram a analizat faza la „Digi Sport Special” și spune că Mistrati ar fi trebuit eliminat pentru lovitura asupra lui Mikloș: „Există o diferență între o fază în care doi jucători sar la cap, și una în care portarul sare cu mâna și apoi este lovit clar de advesar. Sunt toate criteriile pentru un cartonaș roșu. Forța loviturii, zona foarte sensibiă a capului, consecințele sunt foarte grave. Arbitrul putea să vadă asta, portarul a fost scos cu targa. Regulamentul îți permite să reanalizezi faza”.

În Cupa României, dar meciurile disputate între două formații de Liga 1 au VAR. În aceste condiții, decizia „centralului” Robert Avram nu a putut fi corectată.

Citește și alte știri din Cupa României:

VIDEO Nicolo Napoli, debut cu victorie la a 9-a descălecare la FCU Craiova » Clasamentul ACUM în grupa A din Cupa României Betano

Derby-ul cu FCSB a lăsat urme în tabăra lui Adi Mutu: „Ne-a debusolat, am avut o săptămână grea”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
misu50
misu50  •  11 Noiembrie 2022, 09:09

Asta e asa zisul fotbal practicat de echipele lui Petrescu! Ma mir ca Deac nu a facut nici o victima!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează