Articol de GSP - Publicat duminica, 11 decembrie 2022 23:06 / Actualizat luni, 12 decembrie 2022 12:55
Pep Guardiola, antrenorul celor de la Manchester City, ar fi luat din nou în calcul de Brazilia, după eliminarea șoc suferită în fața Croației la Campionatul Mondial din Qatar. Brazilia, de 5 ori campioană mondială, nu a mai luat titlul din 2002. Pe listă se află și Carlo Ancelotti.
Update ora 12:45 - Carlo Ancelotti se află și el pe lista Federației Braziliene
Carlo Ancelotti (63 de ani), antrenorul campioanei Spaniei, Real Madrid, se află și el pe lista Federației Braziliene de Fotbal penru postul de selecționer. Tehnicianul italian ar fi dispus să preia cârma naționalei sud-americane, însă abia din iunie 2023, notează cotidianul brazilian Uol.com.br.
Carlo Ancelotti are un contract valabil până în iunie 2024 cu gruparea de pe „Santiago Bernabeu”. Italianul este unul dintre cei mai de succes antrenori al ultimelor două decenii, având în palmares 5 titluri de campion, în Anglia, Franța, Spania, Italia și Germania, precum și 4 Ligi ale Campionilor (două cu AC Milan și două cu Real Madrid).
Știrea inițială - Naționala Braziliei ia în calcul angajarea lui Pep Guardiola
Presa internațională speculează că federația de peste Ocean ar vrea să obțină semnătura spaniolului, pe care oficialii l-au tatonat și la începutul acestui an.
Brazilia nu mai joacă un meci oficial până în martie 2023, așa că are timp în care să aleagă cine să vină la cârma naționalei lui Neymar. O mare frână pentru aspirațiile brazilienilor ar fi faptul că Guardiola abia a semnat prelungirea cu Manchester City, până în 2025.
Francisco Novelleto, vicepreședintele Confederației Braziliei de Fotbal, a explicat la începutul lui 2022 cum au decurs negocierile cu Guardiola în 2019, atunci când spaniolul a fost dorit pentru prima dată de Selecao: „L-am contactat Guardiola și a spus că va accepta, dar că ia 24 de milioane de euro pe an în Anglia. Colegul meu care a mers să negocieze cu el aproape că a făcut un infarct când a aflat”.
Până acum, Pep a câștigat 11 trofee la Manchester City, printre care 4 titluri de campion, în 2018, 2019, 2021 și 2022. Singurul trofeu important care-i lipsește este Liga Campionilor. A fost aproape să o câștige în 2021, dar a pierdut la limită finala cu Chelsea.
Pe lista extinsă a Braziliei s-ar afla fostul antrenor al lui Flamengo, Dorival Júnior, Fernando Diniz de la Fluminenses, Jorge Jesus de la Fenerbahce, fostul antrenor al Atlético Mineiro, Cuca, Renato Gaúcho de la Grêmio, Rogério Ceni din São Paulo și Mano Menezes, în prezent responsabil de Internacional, notează AS.
A fost interes pentru Guardiola, s-a discutat şi cu staff-ul lui. Totuşi, Guardiola a preferat să-și reînnoiască contractul cu Manchester City. Poate că ar fi greu pentru Federaţie să ajungă la o înțelegere, fiindcă e cel mai bine plătit antrenor din lume. Fernando Diniz e un antrenor bun, care-mi place, rămân curios să văd pe cine aleg
- Ronaldo Nazario pentru Marca
Pep Guardiola a semnat cu Manchester City, dar tânjește după o națională
Din vara lui 2016 pe banca „cetățenilor”, Guardiola va rămâne la cârma lui Manchester City până în 2025. Campioana Angliei a anunțat la finalul lui noiembrie că Guardiola a semnat prelungirea cu doi ani a contractului scadent în 2023. Așadar, este legat de Manchester City până în 2025.
„Sunt atât de fericit că voi rămâne la Manchester City pentru încă doi ani. Nu le pot mulțumi tuturor de la club suficient de mult pentru încrederea pe care mi-o arată. Sunt fericit, mă simt bine aici. Am tot ce-mi trebuie pentru a-mi face munca cât de bine pot.
Știu că următorul capitol al acestui club, în următorul deceniu, va fi uimitor! S-a întâmplat în ultimii 10 ani, se va întâmpla și în următorii 10, pentru că este un club foarte stabil. Din prima zi am simțit ceva special aici. Nu aș putea fi într-un loc mai bun”, a comentat Guardiola.
În vara anului trecut, antrenorul spaniol susținea că va pleca de la cârma formației din Manchester și că va prelua o echipă națională: „Următorul pas este o echipă națională, dacă va exista o posibilitate. După 7 ani la această echipă, cred că mă voi opri. Voi lua o pauză, să văd ce am făcut. Iar în proces aș vrea să antrenez o echipă sud-americană, o națională europeană și să antrenez în Copa America”.
Cele mai bune glume după eliminarea Braziliei de la Mondial:
Citește și alte știri de la Campionatul Mondial de fotbal:
Final de drum pentru Cristiano Ronaldo: „Ieri s-a încheiat visul. Dar vreau să vă transmit ceva”