Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 14 decembrie 2022 18:38 / Actualizat miercuri, 14 decembrie 2022 18:38
Andrei Vlad a revenit în poarta FCSB-ului etapa trecută, după accidentarea lui Ștefan Târnovanu, cel care a avut prestații deosebite în ultimele lui 3 derby-uri cu CFR Cluj în care a evoluat. Andrei a gafat decisiv de fiecare dată când a jucat împotriva campioanei în ultimul an și jumătate!
- FCSB - CFR Cluj, restanță din etapa a 9-a a Superligii, se joacă joi, de la 20:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 1, Orange Sport 1și Digi Sport 1.
FCSB a câștigat meciul din etapa trecută, scor 2-0 cu Chindia, în ciuda absenței dintre buturi a lui Târnovanu. Tot Vlad va fi titular și cu CFR, ceea ce nu e însă, nici pe departe, o veste prea bună pentru Pintilii și compania. În ultimul an și jumătate, de fiecare dată când FCSB a abordat derby-ul cu rivala din Gruia cu Vlad în formula de start, a avut de suferit chiar din cauza nesiguranței și gafelor portarului.
FCSB - CFR Cluj » S-a întors Andrei Vlad, avantaj pentru campioană!
În perioada mai 2021 - decembrie 2022, FCSB și CFR s-au duelat de 6 ori, iar goalkeeperii roș-albaștrilor și-au împărțit în mod egal aparițiile în primul 11. Randamentul lor a fost însă complet diferit.
Mai întâi, în turul play-off-ului sezonului 2020-2021, FCSB a ratat, practic, titlul de campioană exact din cauza lui Vlad. O conducea pe CFR, scor 1-0, într-un meci care s-a jucat la Giurgiu, dar în ultimele minute, Vlad a gafat la golul marcat cu capul de Burcă. S-a terminat 1-1, CFR și-a menținut poziția de lider, pe care a păstrat-o până la final.
Inclusiv campionatul trecut, Vlad a avut vină la cele două derby-uri în care a intrat: 1-4 la Cluj și 3-3 pe Arena Națională. A fost cel mai slab de pe teren, media notelor GSP în aceste jocuri fiind 3, ceea ce înseamnă prestație catastrofală.
În schimb, Târnovanu a fost mult mai bun. Chiar și în meciul din ultima etapă a sezonului 2020-2021, când FCSB a pierdut în Gruia, sor 0-2, Târnovanu a fost cel mai bun fotbalist al oaspeților. A fost singurul notat cu 7 de GSP, în ciuda celor două goluri încasate, la care n-a avut însă nicio vină. În schimb, în play-off-ul sezonului trecut, bucureștenii au bifat două victorii cu el între buturi: 1-0 și 3-1.
Derby-urile FCSB - CFR Cluj în ultimul an și jumătate
Data | Meciul | Portarul | Nota GSP |
mai 2021 | FCSB-CFR 1-1 | Vlad | 4 |
mai 2021 | CFR-FCSB 2-0 | Târnovanu | 7 |
august 2021 | CFR-FCSB 4-1 | Vlad | 2 |
ianuarie 2022 | FCSB-CFR 3-3 | Vlad | 4 |
aprilie 2022 | CFR-FCSB 0-1 | Târnovanu | 7 |
mai 2022 | FCSB-CFR 3-1 | Târnovanu | 5 |
8 goluriîn 3 meciuri cu CFR a încasat Andrei Vlad
1 golîn 3 derby-uri cu trupa lui Petrescu a încasat Târnovanu în ultimul an și jumătate
Mai multe știri despre FCSB - CFR Cluj:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”