OPINII  »  EDITORIAL

Afară!

Articol de - Publicat duminica, 08 ianuarie 2023 18:51 / Actualizat duminica, 08 ianuarie 2023 20:52

Și, silence please!, urmează un nou sezon de istericale în tenisul băieților și fetelor. Tonul la cântec la început de an l-a dat Djokovici

Înapoi la tenis. Cu Nole primit în Australia nevaccinat, deci învingător în lupta cu Oculta. Și, afară! Si, brate Marko, e anche tu, fratello Edoardo, fuori amândoi! Supuși, ca doi servitori, au ieșit din arenă și fratele Marko, și noul manager, italianul Edoardo Artaldi. S-a întâmplat la Adelaide.

Ieșire pe ogor

Novak Djokovici a jucat și a câștigat (greu) finala, 6-7 (8), 7-6 (3), 6-4, în fața tânărului american Sebastian Korda, fiul celebrului Petr Korda. Adelaide este un turneu categoria 250 ATP, din seria pregătitoare Grand Slamului australian care va debuta luni, 16 ianuarie. Așa că de ce atâția nervi? 

Ieșirea pe ogor a campionului sârb a avut loc la sfârșitul primului set, pierdut de el la tie-break, dar starea de nervozitate s-a prelungit. Deși vizibil deranjat de comportamentului elevului, Goran Ivanisevici nu a beneficiat de tratamentul destinat celorlalți doi apropiați și a terminat meciul prezent în tribune da capo al fine. Goran înseamnă totuși mai mult decât un atârnător în plus sau în minus din staff.

Afară!

Nick, derbedeul absolut

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme jucătorii de tenis, băieți și fete deopotrivă, stau destul de rău cu nervii. Una, două le sare muștarul, iar țintele sunt diverse. Dacă nu le cășunează pe arbitrul de scaun ori pe cei de linie (unde mai există, căci cu roboții e mai greu să te cerți), atunci prea prețioșii&sensibilii noștri campioni își canalizează energiile negative spre cei din public. Aici, supremația o deține derbedeul absolut al circuitului, Nick Kyrgios. Care în zilele cele mai bune se ocărăște singur, în cele normale îi beștelește pe cei din loja sa, iar în cele mai proaste scuipă spectatorii și amenință cu bătaia arbitrii.

Dar nu numai Nick

Nick nu este însă singur în această incursiune în dizgrațios. Nu la foarte mare distanță, vine rusul Daniil Medvedev, iar în apropierea lui avem un new entry, danezul Holger Rune, care de regulă își descarcă dracii pe maică-sa. 

Nici fetele nu se lasă. Rămâne antologic episodul dintre Iulia Putințeva și antrenorul ei, după cum sunt familiari în circuit nervii Simonei scăpați din frâu nu doar la adresa apropiaților ("Dați din palmele alea!"), ci chiar și a unui personaj de talia profesională a lui Darren Cahill. De bobârnacele primite de Alina Tecșor-Cercel, Adrian Marcu sau Daniel Dobre e deja superflu să comentăm.

Emo, Emma, Bianca

Mai nou, în paralel cu poalele-n cap, în circuitul feminin se poartă depresiile. Dragile noastre Emma Răducanu și Bianca Andreescu ba plâng, ba se accidentează. Campioană absolută a epocii emo, japoneza Naomi Osaka. 

Cvadrupla câștigătoare de Grand Slam tocmai și-a anunțat retragerea de la Melbourne. Fără să precizeze că la mijloc ar fi vorba de un abandon din motive medicale. Deși dacă este vorba despre depresie sau anxietate, tot caz medical se cheamă. Osaka oricum nu mai evoluase din septembrie 2022, an în care a bifat doar 23 de partide. Criza a început însă din vara lui 2021, când s-a retras din turneu la Roland Garros la presiunea organizatorilor, pentru că nu își îndeplinea datoria față de media și refuza participarea la conferințele de presă.

Unde sunt doamnele și domnii de altădată?

Prin urmare, unii ar putea observa că Naomi e o victimă a presei care tropăie cu bocancii prin sufletele oamenilor. Vorbind serios, motivul trebuie căutat în altă parte și limba română oferă o expresie formidabilă. Căutatul în coarne. La fel ca alte discipline, din cauza premiilor din ce în ce mai mari, absurd de mari, tenisul a virat pe nesimțite într-un sport care are legături tot mai vagi cu originile sale aristocratice. Gentlemen și ladies de ieri au lăsat loc unor exemplare masculine și feminine care mai nevricoase, care mai bădărane.

Războaiele lui Djokovici sau Medvedev vin din altă zonă, aceea a unui spirit izolaționist–primitiv-revanșard, care, printre altele, îi face pe tovarășii ruși și sârbi să sărbătorească Crăciunul la două săptămâni distanță față de restul lumii.

Ateliere de creație

Revenind la game, set și meci, cam asta este lumea tenisului contemporan. Una în care năzbâtiile de odinioară ale lui Ilie Năstase par niște chestii nevinovate și în definitiv haioase. Uitați tenisul de domni și doamne, bun venit în atelierele de creație Kyrgios, Djoko, Rune et Comp.! Și în pensionul domnișoarelor Osaka, Răducanu și Andreescu.

Citește și:
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial

Comentarii (18)
MIRCEAVULCANESCU
MIRCEAVULCANESCU  •  10 Ianuarie 2023, 14:10

domnii de altădată ii găsești lingă Nasstase și Țiriac. Eu zic ca amândoi au semnat cu Secu . Titi Ionescu o Rușine și am mai spus asta. Djokovici face istorie și arata un caracter colosal. așa ca...

MIRCEAVULCANESCU
MIRCEAVULCANESCU  •  10 Ianuarie 2023, 14:09

Dacă mă gindesc la marea *** nevinovata ce și-a luat porția pe cind dormea adică *** cum se oastea la colectivul ce o ajuta cum ii punea sa o aplaude mi se face rău. o lamiie ar fi buna. mi-e sila de needucați și de mormanul lor de bani. nea *** este ridicol ca de fiecare data. trăiește sub vremi. la chiuveta o fi făcut ca nu o fi fost naiv sa ... dar Djokovic este inima și sufletul unei tari ortodoxe. nu va convine? priviți la *** din România la trădători *** Nu v-ar fi Rușine! Sa fi făcut ceva Hagi sau și el nevaacinat și aprovizionat cu ce trebuie de tata Becali a tăcut și va tace. isi lasă copilul pe afara ca ar fi accidentat fiindu-i frica de recrutări. aș face la fel aș zice dar sa tacă cu România care ar trebui sa aibă o minge de fotbal sparta pe steag. Sa ne trăiești Djoko pentru curajul tău iar Dumnezeu te-a ajutat sa cistigi imporiva resetatilor și a vinzatorilor de neam. Ai făcut Craciunul nea? Sau ești teist? pffffffff

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

foitapescareasca
foitapescareasca  •  09 Ianuarie 2023, 22:47

Parafrazandu-l pe CTP, am citit jumatate din articol, apoi am inchis laptop-ul si m-am gandit la creierul celui care a scris/publicat asa ceva!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează