Articol de GSP - Publicat luni, 09 ianuarie 2023 21:14 / Actualizat luni, 09 ianuarie 2023 21:26
Portarul Hugo Lloris (36 de ani), în prezent la Tottenham, și-a anunțat retragerea din naționala Franței. Este cel mai selecționat fotbalist din istoria reprezentativei.
Hugo Lloris, portarul care a contribuit din plin la titlul mondial cucerit de Franța în anul 2018, s-a retras din fotbalul internațional. Rămâne în istorie cu un record greu de egalat, 145 de apariții în tricoul naționalei „Cocoșului galic”.
Hugo Lloris s-a retras din naționala Franței
„Vine un moment în care trebuie să predai ștafeta. Am spus mereu că naționala Franței nu aparține nimănui și că nimeni nu este veșnic aici. În plus, cred că echipa este gata să meargă mai departe. Avem deja un portar pregătit, Mike Maignan.
Prefer să mă retrag cât încă sunt în top. Nu am vrut să o fac atunci când pierd din viteză sau de teama competiției. Este și o alegere legată de familie, simt nevoia să petrec mai mult timp cu soția și copiii”, a spus Hugo Lloris la L'Équipe.
Hugo Lloris, portarul-record al naționalei Franței
Hugo Lloris și-a început cariera la Nice, în țara natală. A mai bifat în carieră doar două cluburi, Lyon și Tottenham. La gruparea londoneză evoluează din vara lui 2012.
Prima selecție la naționala „mare” a avut loc pe 6 februarie 2008, pentru un meci amical contra Spaniei. A apărat la patru Campionate Mondiale, începând cu 2010. Are în palmares titlul suprem din 2018. Chiar el a ridicat trofeul, în calitate de căpitan.
Cu aparițiile din Qatar, Lloris a ajuns la 145 de selecții în prima reprezentativă, record all-time.
Jucătorii cu cele mai multe selecții din istoria Franței:
- Hugo Lloris - 145 selecții;
- Lilian Thuram - 142;
- Thierry Henry - 123;
- Olivier Giroud - 120;
- Antoine Griezmann - 117;
- Marcel Desilly - 116;
- Zinedine Zidane - 108;
- Patrick Vieira - 107;
- Didier Deschamps - 103;
- Karim Benzema, Laurent Blanc, Bixente Lizarazu - 97.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Șansa lui Rareș Ilie? Nice și-a dat afară antrenorul, după un rezultat rușinos în Cupa Franței
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”