Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat sambata, 14 ianuarie 2023 18:32 / Actualizat sambata, 14 ianuarie 2023 18:52
FC Botoșani a încheiat cantonamentul din Antalya cu o victorie. Moldovenii s-au impus în fața polonezilor de la Radomiak Radom, locul 10 în prima ligă, scor 3-2, după ce erau conduși la pauză cu 1-2.
Botoșaniul lui Flavius Stoican dă semne de viață. Dacă echipa patronată de Valeriu Iftime nu-i deloc într-o situație roz în campionat - doar locul 13 - botoșănenii încheie stagiul din Turcia neînvinși. După 0-0 cu Zaglebie și 1-0 cu azerii de la Shamakhi, FC Botoșani a învins-o și pe Radomiak Radom, scor 3-2.
Polonezii au intrat în avantaj la cabine, 2-1, golul trupei lui Stoican fiind reușit de Alin Șeroni, în minutul 35. Românii au întors rezultatul după pauză, grație golurilor lui Eduard Floreascu, proaspăt revenit de la CSU Craiova, și Mihai Roman II.
Duminică, moldovenii vor revni în România, primul meci fiind împotriva Universității Craiova, pe 21 ianuarie, de la ora 20:00, pe teren propriu.
VIDEO FC Botoșani - Radomiak 3-2 / Echipa GSP a asistat la meciul din Antalya
FC Botoșani - Bursa transferurilor
- Antrenor: Flavius Stoican (confirmat)
- Veniri: Petro (Sheriff), Golofca (Sepsi), Ed. Florescu (CSU Craiova), Mutombo (Troyes), G. Dragomir (Sepsi)
- Reveniri: -
- Plecări: Mateus (Farul), Târcoveanu (FC Argeș), Mussis (liber), Perianu (FCSB), Boli (Farul), Obedeanu (liber), Shahaf (liber), Shaquill (liber), Sylla (liber)
Citește și alte știri de actualitate:
EXCLUSIV Craiova forțează un nou transfer » Oltenii îl dau la schimb pe Ionuț Vînă
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!