SPORTURI  »  BASCHET  »  INTERVIU

EXCLUSIV Ghiță Mureșan, singurul român care a jucat în NBA, amintire tare de la un duel cu marele Michael Jordan: „C'mon, George, c'mon!”

Gheorghe Mureșan într-o imagine recentă, într-o vizită la Cluj-Napoca. FOTO: Raed Krishan
Gheorghe Mureșan într-o imagine recentă, într-o vizită la Cluj-Napoca. FOTO: Raed Krishan

Articol de - Publicat vineri, 17 februarie 2023 09:49 / Actualizat vineri, 17 februarie 2023 10:10

Ghiță Mureșan (52 de ani) a rememorat duelurile cu Jordan (60 de ani), românul fiind, la 2,31 de metri ai săi, cel mai înalt adversar din cariera prodigioasă a lui Michael.

Ghiță Mureșan a împlinit marți 52 de ani și rămâne, în continuare, singurul baschetbalist român care a jucat la cel mai înalt nivel în baschetul mondial. În NBA! Vreme de șase sezoane, 1993-2000, mai întâi la Washington Bullets, apoi la New Jersey Nets. 

Alți trei români au fost până la porțile celei mai puternice ligi în baschet: Constantin Popa, Ștefan Ciosici și Alexandru Olah. „Big Ghiță” a jucat în NBA în anii în care Jordan a devenit, poate, cel mai mare sportiv al tuturor timpurilor. 

Ghiță Mureșan: „Michael Jordan era cel pe care nu-l putea ține nimeni”

Clujeanul născut la Tritenii de Jos a încercat și el, precum alții, să țină piept „Maiestății Sale”. Rămân memorabile instantaneele cu Ghiță, un munte de om, la 2,31 de metri ai săi, și cu Jordan, la 1,98 de metri, mult mai scund, încercând să găsească o breșă. 

Și-i mai leagă ceva pe cei doi, de menționat măcar din mândrie românească, au jucat fiecare în filme: MJ în „Space Jam”, un succes răsunător, Big Ghiță în „My Giant”, cu Billy Cristal.

- Domnule Mureșan, developând amintiri dintr-o epocă de aur a NBA, anii '90, cum vă simțeați pe același teren cu Michael Jordan?
- Man, era și el om, ca oricare altul. Cel puțin asta simțeam acolo, pe parchet. Mai erau și alții mari, în acele vremuri, iar când intri și te duelezi cu ei, nu-i vezi jucând cu o aură în jurul capului. Bineînțeles, există un respect deosebit între sportivi, dar asta nu înseamnă că pe unul îl respecți mai mult, iar pe altul mai puțin. Revenind, Jordan era cel pe care nu-l putea ține nimeni. Cred că ți-am răspuns la întrebare.

Ghiță Mureșan, singurul român care a jucat în NBA, amintire tare de la un duel cu marele Michael Jordan: „C'mon, George, c'mon!”
Un duel între Big Ghita și marele Air Jordan

- Aveți vreun moment în doi pe care să-l puteți rememora după atâția ani?
- (se gândește) Michael Jordan era liber la 3 puncte. Fix în fața mea. Să mă duc, să nu mă duc, să-l las să arunce, să încerc să-l blochez... Dacă mă duc, până când ajung, aruncă! „C'mon, George, c'mon!” (n.r.- Haide, George, haide), șuiera, printre dinți. Așa făcea în diverse momente ale meciurilor. Voia să controleze și mintea adversarului, nu doar jocul.

1996este anul în care Mureșan a primit titlul de "NBA Most Improved Player"

- Ce-ați făcut?
- M-am dus. Am încercat. Doi pași am apucat. A aruncat direct! Vă dați seama că a punctat.

- Ați jucat cu adevărați zei ai baschetului, pe cine ați nominaliza „GOAT”? Un termen la modă.
- Pfaaa. Ce termen. Jordan. Cel mai tare. Serios, competitiv, învingător prin definiție. El a fost un inovator, a știut să le facă pe toate și să le ducă spre perfecțiune. Nu a putut nimeni să-l controleze, să-l țină, îți oferea doar iluzia că-l poți bloca. Știa să-și folosească și coechipierii, fiindcă nu poți face totul de unul singur, dacă nu ai echipa lângă tine. Drept dovadă, acum, LeBron James. Jordan a fost totul.

Michael Jordan, supremul GOAT, împlinește astăzi 60 de ani! » 23 de lucruri mai puțin cunoscute despre el: de ce a mituit un angajat al unui aeroport + Incidentul care i-a marcat copilăria și a dus la o fobie cu care a rămas pe viață
ANIVERSARE
Michael Jordan, supremul GOAT, împlinește astăzi 60 de ani! » 23 de lucruri mai puțin cunoscute despre el: de ce a mituit un angajat al unui aeroport + Incidentul care i-a marcat copilăria și a dus la o fobie cu care a rămas pe viață

Cifrele din NBA ale lui „Big Ghiță”

Puncte3.020 (9,8 pe meci în medie) 
Recuperări1.957 (6,4 pe meci în medie) 
Blocări455 (1,5 pe meci în medie) 

Jordan a fost cel mai mare. Ne tot gândeam cine se încumetă să-l țină, în așa fel încât să nu înscrie 50 de puncte cu noi. Că tot vă plac vouă, tinerilor, cuvintele mari, Michael era un extraterestru. Avea tot, fizic, mental, genul care poate învinge într-un meci o echipă întreagă. 

- Gheorghe Mureșan

Citește și:

David Popovici, desemnat cel mai bun înotător european al anului 2022

Dinamo, nicio șansă în deplasarea cu PSG! Încă o problemă pentru Xavi Pascual: și-a pierdut vedeta

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Mesaj politic împotriva statului Kosovo la FCSB - Olympiakos: „Nu vă predați”
Europa League
Mesaj politic împotriva statului Kosovo la FCSB - Olympiakos: „Nu vă predați”
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Handbal
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (9)
leu.mr
leu.mr  •  19 Februarie 2023, 20:55

Si in foto se vede detenta incredibila a lui Jordan ...

GeorgePhoenix59
GeorgePhoenix59  •  17 Februarie 2023, 20:47

La sarbi si la croati ,in fiecare curte gasesti cosuri de baschet ! La romani nu prea à prins acest frumos sport !

rilu
rilu  •  17 Februarie 2023, 17:20

Pacat ca sunt putini care practica baschetul in Romania multi aleg sa faca fotbal...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează