Articol de Andra Mocanu - Publicat miercuri, 29 martie 2023 20:15 / Actualizat miercuri, 29 martie 2023 20:39
Invitat la „Prietenii lui Ovidiu”, George Simion, președintele partidului AUR și unul dintre cei mai cunoscuți ultrași din țară, a dezvăluit peripețiile prin care a trecut acum aproape 20 de ani, la prima deplasare externă alături de echipa națională a României în Andorra
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare săptămână, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Domnule Simion, îmi mărturiseați că se fac în curând 20 de ani de la prima deplasare cu echipa națională.
- Da, am făcut-o la un meci în 2004, în Andorra. Eram puști, aveam 17 ani. Articolul apărut în urma acestui meci a fost semnat de domnul Geambașu. Și era ceva de genul "Doi copii fugiți de-acasă au ajuns în Andorra și au afișat un banner".
- Și chiar ați fugit de acasă?!
- Am mers cu autocarul două zile și două nopți. Eram cu prietenul meu, Cristi, care avea 23 de ani. Am mers până în Barcelona și m-a ajutat o femeie cu bani pentru că trebuia să ai la tine 500 de euro ca să ieși din țară. I-am arătat vameșului banii pe care îi aveam de la femeia respectivă. Părinții mei și acum știu că am fost în Delta Dunării! Am dormit într-un hostel, am dat vreo 12 euro...
- Și ultima dată?
- La U Cluj cu Dinamo, la barajul de promovare în Liga 1. Mă leagă prietenii cu cei de la Universitatea Cluj și am ținut cu ei.
Ce scria Cristian Geambașu în septembrie 2004
Fani fugiți de acasă » Echipa României a fost ieri încurajată din micuța tribună a stadionului Comunal din Andorra La Vella de niște suporteri neobișnuiți. Doi puști de 16-17 ani din România au afișat înaintea meciului un banner pe care scria „Honores Patria”. Cei doi au plecat de acasă fără știrea părinților, au ajuns în Andorra cu un autocar și s-au cazat la un hotel cu 12 dolari pe noapte. „Am venit până aici pentru că știam că nu vor fi prezenți cei din galeriile lui Steaua și Dinamo”, și-au explicat tinerii gestul lor teribilist.
CITEȘTE ȘI:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”