FOTBAL  »  Superliga  »  FINANCIAR

Avem cifrele financiare oficiale pe 2022 la FCSB: încasări-record de la UEFA și de la fani, dar clubul e pe pierdere și a ajuns la o datorie imensă către Becali

Articol de , , - Publicat luni, 03 aprilie 2023 16:44 / Actualizat luni, 03 aprilie 2023 16:44

Clubul a raportat încasări de 10 ori mai mari față de 2021 din partea forului european, dar și de la suporteri, însă a terminat anul cu o pierdere de 1,6 milioane de euro și a ajuns să aibă o datorie de peste 9 milioane de euro către propriul patron

FCSB a revenit în grupele cupelor europene în acest sezon, după o pauză lungă, de câțiva ani, și a raportat venituri impresionante din partea forului european, mai ales comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în 2021, când echipa fusese eliminată în primul tur în care a intrat. 

Conform bilanțului contabil al anului 2022, banii primiți de la UEFA, pentru accesarea grupelor, cele două puncte făcute acolo, dar și pentru cota de market pool a fost de aproape 5 milioane de euro. De 10 ori mai mult față de 2021, când în conturi au intrat sub 500.000 de euro!

Un alt capitol la care FCSB a realizat un salt colosal a fost de pe urma biletelor de acces la meciuri. 

Și pentru că 2022 s-a disputat cu spectatori în tribune, dar mai ales pentru că echipa a avut o medie bună de fani, atât în primăvara anului trecut, când a fost implicată în lupta la titlu până în penultima etapă, cât și în toamnă, grație parcursului european, veniturile au însemnat un nivel de 10 ori mai mare față de acum 2 ani. 

Anul trecut, FCSB a trecut bine de două milioane de euro obținute din partea suporterilor, sumă care se apropie de ceea ce s-a încasat de pe urma drepturilor TV din Liga 1.

VENITURILE FCSB în 2022

SursaSuma (euro)
UEFA4.800.000
Drepturi TV2.750.000
Vânzări jucători2.500.000
Sponsori2.300.000
Bilete2.150.000
Alte venituri400.000
TOTAL: 14.900.000 

Chiar și pierderea sponsorului principal, City Insurance, în urma intrării firmei de asigurări în faliment, a însemnat un plus financiar, nu o pierdere. 

FCSB și-a găsit imediat alt partener principal, casa de pariuri Betano, dar și alte firme, iar banii obținuți au însemnat 2,3 milioane de euro, adică un surplus de peste 30% față de 2021 în privința sponsorizărilor și a publicității.

În ciuda tuturor acestor cifre foarte bune, FCSB a terminat anul pe minus. A raportat o pierdere, nu foarte mare, dar ce a cheltuit a depășit veniturile cu 1,6 milioane de euro. Paradoxal, în 2021, cu un nivel al bugetului salarial aproape identic cu cel din 2002, clubul avusese un profit care a trecut de 2 milioane de euro. 

De unde a provenit marea diferență? Din transferuri. Acum 2 ani, FCSB a vândut de peste 12 milioane de euro, anul trecut doar de 2,5 milioane de euro. Cum ce a cheltuit pe jucători achiziționați a fost cam la fel, deficitul s-a văzut în balanța de pe 2022.

CHELTUIELILE FCSB în 2022

SursaSuma (euro)
Buget salarii6.800.000
Alte cheltuieli de exploatare6.400.000
Achiziție jucători2.700.000
Amortizare imobilizări corporale400.000
Costuri achiziție materiale250.000
TOTAL: 16.550.000 

Și cum alte venituri nu a putut produce și cum nu a accesat nici bani de la stat, FCSB a fost nevoită din nou să apeleze la o infuzie financiară din partea lui Gigi Becali. Iar banii băgați de acesta în club apar în contabilitate la datoria societății.

La 31 decembrie anul trecut, FCSB figura cu restanțe de plată față de propriul patron care se apropie de 9,5 milioane de euro, în vreme ce datoria totală a clubului era de 10,6 milioane de euro.

Cum a oscilat datoria FCSB către Gigi Becali

ANSUMA (euro)
20052.100.000
200715.500.000
200921.000.000
201115.700.000
20132.600.000
2014-
20183.100.000
20208.400.000
20215.300.000
20229.400.000

300 de miide euro era datoria către jucători și angajați la finalul anului trecut

30.000 de euroera datoria pe care FCSB o raporta la 31 decembrie 2022 față de autoritățile fiscale

În ultimii 5 ani, o singură dată a fost pe plus

În intervalul 2018-2022, FCSB a bifat pierdere an de an, cu o singură excepție, în 2021, atunci când a stabilit recordul unei sume încasate pe urma vânzării unui jucător: l-a cedat pe Man la Parma pentru 11 milioane de euro! În rest, de fiecare dată balanța a înregistrat deficit.

Raportul profit/pierdere

ANPROFITPIERDERE
2018-2.000.000
2019-5.200.000
2020-5.400.000
20212.200.000-
2022-1.650.000

Venituri formidabile din partea suporterilor

De când cluburile au fost nevoite să-și prezinte public situația financiară, defalcat, pentru fiecare capitol în parte, FCSB a raportat în 2022 cel mai înalt nivel al veniturilor realizate de pe urma biletelor la meciurile disputate pe teren propriu. Chiar și peste anul 2017, când a fost în grupele Europa League și a reușit să se califice în primăvară.

Banii de la suporteri în ultimii 6 ani

ANSUMĂ
20171.500.000
20181.400.000
2019570.000
2020-
2021260.000
20222.150.000

16.600 de spectatorie media pe care FCSB o bifează în acest sezon, în toate competițiile, la meciurile de acasă, în vreme ce la jocurile din Liga 1 e de 11.300

14.800 de fania fost media FCSB-ului acasă în sezonul 2017-2018, în toate competițiile, iar la partidele din campionat a fost de 10.400

A cheltuit peste 1,5 milioane la Centrul de juniori

Deși la începutul anului 2022, Gigi Becali anunța că va tăia drastic finanțarea de la Academie și de la Centrul de copii și juniori, nivelul cheltuielilor pe parcursul anului trecut a fost la fel ca în 2021. Iar FCSB a cheltuit cu cei mici nu mai puțin de 1.540.000 de euro, un pic chiar peste ce a fost acum 2 ani. 

În raportul contabil de acum 1 an, vicecampioana bugetase sub 900.000 de euro bani disponibili pentru Centrul de copii, dar până la urmă s-a ajuns la o sumă cu peste 70% mai mare.

Cât au cheltuit anumite cluburi din Liga 1 cu copiii și juniorii

ECHIPASUMA (euro)
FCSB1.540.000
CSU Craiova1.200.000
Sepsi1.200.000
Farul1.100.000
Voluntari600.000
U Cluj570.000

67.200 de euroa fost suma plătită de FCSB în 2022 către agenți de jucători: 37.200 de euro la transferul lui Compagno și 30.000 de euro la aducerea lui Omrani

„M-am întâlnit o singură dată cu Becali, 10 minute. Nu m-a sunat, nu a venit la antrenament, mi-a spus să-mi fac treaba”

CITEȘTE ȘI:

Câți bani le trimite Viktor Orban celor de la Sepsi? Echipa din Sfântu Gheorghe șochează: venituri-record din Ungaria în 2022!
SEPSI
Câți bani le trimite Viktor Orban celor de la Sepsi? Echipa din Sfântu Gheorghe șochează: venituri-record din Ungaria în 2022!
Mititelu e încă prea mic pentru Rotaru! Ce arată cifrele financiare ale celor două Craiove
FINANCIAR
Mititelu e încă prea mic pentru Rotaru! Ce arată cifrele financiare ale celor două Craiove
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (48)
forumer.47
forumer.47  •  06 Aprilie 2023, 00:35
Postat de bingobango2017 pe 03 Aprilie 2023, 18:15

Cel mai aproape este desfiintarea sectiei de fotbal clonate din 2017 de la CSA. Bomboana de pe coliva va fi ca va juca FCSB pe Ghencea, din moment ce echipa clonata va fi desfiintata.

Sa nu-ti tii respiratia, bai zecesebel :))

dacia_berlina
dacia_berlina  •  04 Aprilie 2023, 22:25

Daca nu il cumpara pe Miculescu, iesea cu cateva sute de mii pe plus, scapa de grija de a-l vopsi ca sa il vanda in strainatate si echipa juca cu fotbalisti mai in forma. Altfel, FCSB a castigat bani multicei de la suporteri si sponsori. Nu inteleg ce sunt "Alte cheltuieli de exploatare", care au consumat o suma foarte mare, egala cu salariile; probabil aici intra juniorii, cantonamente, deplasari, taxa pentru echipa de fotbal feminin etc.

bizzonu
bizzonu  •  03 Aprilie 2023, 22:33
Postat de mihai041 pe 03 Aprilie 2023, 18:55

Rapid a avut mai mult de 2 milioane încasări din bilete. Și RAPID are doar 14000 capacitate.

MINTI, E FC R NU RAPID. SI DATELE LOR PUBLICATE SUNT DIN 2021. IAR ATUNCI ERAU 2 MILIOANE DE LEI NU EURO. DESI BILETE DIN PELUZA SUNT MULT MAI SCUMPE LA FC R. HAI, PLIMBA URSUL!

Vezi toate comentariile (48)
Comentează