INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANTRENORI

Cosmin Olăroiu e aproape de Top 10 all-time la trofee! » Deasupra lui Cruyff, Van Gaal și Marcello Lippi

Articol de , , - Publicat joi, 04 mai 2023 07:00 / Actualizat joi, 04 mai 2023 09:21

Cosmin Olăroiu a cucerit săptămâna trecută încă un trofeu în Emirate, al 21-lea în cariera lui, nivel cu care e aproape de Top 10 all-time, imediat sub nume grandioase precum Trappatoni, Ancelotti și Mourinho, dar deasupra lui Cruyff, Van Gaal și Marcello Lippi.

Odată cu triumful din Cupa Președintelui, din Emiratele Arabe Unite, bifat vinerea trecută cu Al Sharjah, care a trecut la penalty-uri de Al Ain, Cosmin Olăroiu a reușit o performanță remarcabilă. Să treacă de borna de 20 de trofee în carieră.

E al 17-lea în zona Golfului (Arabia Saudită, Qatar și Emirate), la care se adaugă cele 3 cucerite cu FCSB, dar și titlul din China. Cu cele 21 de trofee, Olăroiu se clasează imediat în spatele elitei antrenorilor care sunt cei mai titrați în istoria fotbalului.

Ilie Dumitrescu, intermediar la vânzarea FCSB: „Au negociat și pentru Palat! Când să ajungem la întâlnire, îmi vine notificare: «Vreau 40 de milioane de euro!»”
FCSB
Ilie Dumitrescu, intermediar la vânzarea FCSB: „Au negociat și pentru Palat! Când să ajungem la întâlnire, îmi vine notificare: «Vreau 40 de milioane de euro!»”

Lider incontestabil la acest capitol e Alex Ferguson, cu 49 de trofee, urmat la mare distanță de românul Mircea Lucescu (35). Imediat sub Il Luce e Guardiola, cu 32, care însă își poate adăuga în următoare lună alte 3 victorii finale: titlul, Cupa Angliei (e în finală cu Manchester United) și Champions League (în semifinale o va întâlni pe Real Madrid).

În schimb, Olăroiu se poate lăuda, luând în calcul volumul trofeelor, indiferent de competiție, țară, echipă, că e peste nume istorice precum Johan Cruyff, Marcello Lippi și Louis Van Gaal,

Topul antrenorilor în funcție de trofee

Alex Ferguson49
Mircea Lucescu35
Pep Guardiola32
Valeri Lobanovski30
Ottmar Hitzfeld28
Jose Mourinho26
Felipe Scolari26
Jock Stein26
Carlo Ancelotti25
Giovanni Trapattoni23
Cosmin Olăroiu21
Louis Van Gaal20
Marcello Lippi19
Helenio Herrera17
Johan Cruyff14
Guus Hiddink14
Ernst Happel14

Dacă ar fi să aleg o singură persoană căreia să-i mulțumesc pentru ce sunt azi ca antrenor aceea e Gino Iorgulescu! A avut o încredere enormă în mine. M-a susținut, m-a învățat, mi-a îndrumat pașii în această meserie când, repet, nu știam nimic despre ea. Niciodată nu voi uita și toată viața mea îi voi fi recunoscător.

- Cosmin Olăroiu

Ce trofee și cu cine a câștigat Olăroiu

ECHIPAȚARATROFEE
FCSBRomâniaTitlul (2006), Supercupa (2006), Cupa României (2011)
Al HilalArabia SaudităTitlul (2008), Cupa Prințului (2008, 2009)
Al SaddQatarCupa Qatarului (2010)
Al AinEmirateTitlul (2012, 2013), Supercupa (2012)
Al AhliEmirateTitlul (2014, 2016), Cupa Ligii (2014, 2017), Supercupa (2013, 2014, 2016)
Jiangsu SuningChinaTitlul (2020)
Al SharjahEmirateCupa Președintelui (2022, 2023), Supercupa (2023)

Când m-am apucat de antrenorat nu știam nimic. Nimic, nimic din ce știu acum! Aveam doar o nebunie în mine, un entuziasm fantastic și o dorință uriașă de a antrena, atât, dar din punctul de vedere al meseriei, comparativ cu ce știu acum, cu ce am acumulat, eram nimic la vremea respectivă.

- Cosmin Olăroiu

Doar cu două echipe de club n-a luat trofeu

 În cariera lui de aproape 22 de ani ca antrenor, Olăroiu a pregătit nu mai puțin de 9 formații de club. 

Doar cu două dintre ele n-a câștigat niciun trofeu: FC Național și Poli Timișoara. Cu prima a ratat cucerirea titlului în sezonul 2001-2002 în chiar ultima etapă. Era pe primul loc, cu un punct peste Dinamo, dar a pierdut cu Universitatea Craiova, 0-2 în deplasare, și a terminat pe locul secund. Oli, care luna viitoare va împlini 54 de ani, a fost declarat de două ori cel mai bun antrenor în Ancheta Gazetei Sporturilor de final de an: 2006 și 2020.

N-ai cum să te duci într-o țară și să crezi că poți schimba tu oamenii de acolo, modul lor de a fi, de a gândi etc. Tu ai metodele tale, strategia ta, dar tot timpul ești nevoit să găsești soluții care să nu le afecteze viața lor normală, obiceiurile, cultura, tradițiile, fiindcă altfel apar conflictele. Adaptabilitatea la modul lor de a concepe viața cred că a fost cel mai greu lucru de realizat pe unde am fost.

- Cosmin Olăroiu

2001e anul în care Olăroiu a debutat în meseria de antrenor, avea doar 32 de ani și o prelua pe FC Național

2performanțe majore are Oli, în afara trofeelor câștigate: disputarea semifinalei Cupei UEFA cu FCSB (2005-2006) și a finalei Champions League Asia, cu Al Ahli, în 2015 (0-0 și 0-1 cu Guangzhou Evergrande)

Am pasiune, mă simt motivat, îmi place ceea ce fac, dar trebuie să văd dacă pot continua sau nu în antrenorat. Trebuie să fac niște controale. Am anumite probleme la coapsă și nu pot merge bine din această cauză. Nu-mi pot face munca așa cum vreau.

- Cosmin Olăroiu

Citește și: 

Olăroiu spune că are probleme medicale: „Trebuie să văd dacă pot continua sau nu”

Cosmin Olăroiu a cucerit Cupa Președintelui după o finală epică: 28 de lovituri de departajare executate » Bilanț fabulos în Golf pentru antrenorul român

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (5)
komosikus
komosikus  •  04 Mai 2023, 10:38

Asa o fi! Numai ca trofeele lui Lippi, Van Gaal si Cruyff au mai degraba urechi. Ale lui Oli sunt pline de cocoase!

Chr1723
Chr1723  •  04 Mai 2023, 10:23

Un antrenor de 2 bani, ahtiat dupa bani, un umflat de 160 de kile care antreneaza cămile , mereu orientat sre campionate unde valoarea e mult sub orice critica. Un 0 in fotbalul important, făcut mare exclusiv de presa.

vivi.napoca1_
vivi.napoca1_  •  04 Mai 2023, 09:43

Fruntași la sat ,vai de capul nostru ce comparam mere cu pere ,și asta este prea aproape ! Când auzi de cupa președintelui, ai spus tot ,pai te pui tu cu Ferguson etc. Este chiar un afront adus fotbalului aceste asa zis comparații! ( PS. Intr- o vreme pacaleam topul golgheterilor cu asa zisa " Gheata de aur " a la România!?) Ce ne mai plac noua aceste poze linga o vitrina cu celebrități!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează