Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 10 mai 2023 17:20 / Actualizat miercuri, 10 mai 2023 22:40
FC Botoșani s-a salvat de la retrogradare, acum vizează victoria la Voluntari pentru a prinde un loc de baraj pentru Conference League. Stoican a dezvăluit cum se negociază bonusul în cazul unui succes
- FC Voluntari - FC Botoșani se joacă vineri, de la ora 17:30, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Orange Sport 1, Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Miză importantă a confruntării dintre FC Botoșani și FC Voluntari, în perspectiva calificării pentru barajul Conference League. Două formații care au avut evoluții apreciate în primăvara 2023, cu un fotbal echilibrat. Din orgoliu, pentru antrenori și pentru reprezentanții cluburilor, din dorința de a mai câștiga bonusuri, pentru jucători, există miza meciului din nordul Moldovei.
Flavius Stoican supervizează jucătorii: „Îi văd pe mulți la sala de forță”
Patronul Valeriu Iftime avea temeri în iarnă, în stagiul din Antalya, că echipa sa ar putea retrograda și lua în calcul despărțirea de fotbal. Între timp, Flavius Stoican a redresat echipa pe care a preluat-o de la începutul lui 2023, antrenorul a primit un nou angajament valabil până în 2025, iar Botoșaniul speră să lupte din nou pentru Europa.
„Nu vreau să fac calcule cu o remiză, cu ceea ce ar putea fi în ultima rundă apoi, e clar, și noi, și Voluntariul vizăm acel baraj de Conference League. Întâlnim o echipă care e neînvinsă de 11 meciuri, iar acest detaliu spune multe.
Îmbucurător este faptul că noi, mă refer aici la echipa Botoșaniului, am fost echilibrați în 2023, ne-am bătut pentru fiecare punct și victorie. N-am făcut nici nuntă la succes, nici înmormântare când n-am învins. Îi văd pe jucători preocupați nu doar la antrenament, ci și în afara orelor de program.
Uite, acum, când vorbim, nu e oră pentru antrenament, dar pe mulți îi văd la sala de forță. Și nu e o chestie că vor să dea bine, că și eu, după atâția ani în fenomen, simt realitatea, nu mă pot păcăli. Băieții aceștia îmi dau speranțe că fotbalul o să-i răsplătească, fiecare speră la ceva mai bun", a declarat Stoican pentru Gazeta Sporturilor.
Cum se premiază la Botoșani
Nu este decis încă dacă moldovenii vor avea primă de victorie pentru meciul cu Voluntari. „Când e ceva, căpitanul echipei, Victor Dican, discută cu patronul Valeriu Iftime, dar numai după partidă! Oricum, când învingem, nu se pune problema, există generozitate. Ridică Dican 5 degete sau 10 degete și patronul decide care e prima!", a mărturisit tehnicianul.
„Iftime îl apreciază pe tânărul căpitan al echipei că știe cum să negocieze bonusurile", au transmis botoșănenii. "Probabil, îi place lui nea Valeriu, eu n-am pus presiune niciodată. Noi avem primele, basic, standard, trecute în contracte, dar după o victorie mai vorbim în vestiar și dacă băieții consideră că a fost un meci special, încerc să transmit patronului ideile lor.
Da, mai plusez, de obicei dânsul ne răspunde pozitiv. Ne ajută mult și antrenorul, domnul Stoican, e lângă echipă, incredibil", a declarat Dican, luna trecută, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
Înaintea partidei, la ședința video, Stoican le va pune un filmuleț jucătorilor săi cu diverse goluri și momente din victoriile actualei ediții
Sub noi, în clasament, sunt unele echipe cu nume, cu tradiție, cu emulație, cu stadioane noi. De aceea mă bucur că noi ne-am asigurat locul pe mai departe în Liga 1 cu echilibru și o evoluție constant bună
Nu dau sfaturi, nu fac propuneri selecționerului, sunt convins că are ochi pentru fiecare jucător. Sunt convins că e cel puțin unul de la Botoșani pe lista tricolorilor! Dacă vom reuși să ne batem în continuare pentru performanță, vor fi și mai mulți jucători în ochii selecționerului
O calificare la barajul de Conference League ar fi o încununare a muncii jucătorilor. Acești băieți ne oferă liniștea necesară ca să facem o partidă mare, fără temere. Uneori, presiunea îi poate afecta pe jucători, dar și ei sunt conștienți că, acum, avem doar de câștigat
- Flavius Stoican, antrenor FC Botoșani
VIDEO. Valeriu Iftime, despre forma extraordinară a lui Sebastian Mailat: „Flavius Stoican mi-a spus că e cel mai interesant jucător al nostru. Poate fi o variantă pentru echipa națională!”
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
FCSB, aproape de o superlovitură: fotbalist cu 20 de selecții la națională!
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”