Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 13 mai 2023 17:55 / Actualizat sambata, 13 mai 2023 18:52
Dinamo a ales să promoveze meciul cu CSA Steaua într-o postare prin care și-a „înțepat” rivala.
- Dinamo - CSA Steaua are loc luni, de la ora 20:30. Meciul de pe Arena Națională va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1
Pentru partida de pe Arena Națională, Dinamo a anunțat că biletele vor fi reduse pentru copii, la Tribuna a doua, inelul 2. Mai exact, acestea vor costa 10 lei, față de 50 cât trebuie să plătească un adult. Reducerea este valabilă pentru copiii sub 14 ani.
Cum promovează Dinamo meciul cu CSA Steaua
„Ai un copil pe care vrei să îl atragi spre fotbal? Vrei să îți «ferești» fiul de turmă sau să îi arăți fiicei că poate să aibă orice pasiune își dorește? Atunci adu-ți copilul în inelul 2 al Tribunei a II-a de pe Arena Națională, unde va beneficia de bilet cu preț redus.
Noi promitem să ne ocupăm de restul, dar există posibilitatea ca la final să spună ,«tati, vreau să merg și în deplasare, la Iași!»”, a transmis Dinamo pe contul de Facebook.
Nu este prima dată când dinamoviștii îi numesc pe fanii Stelei și pe cei ai lui FCSB „oi” sau „turmă”, referindu-se la preocupările lui Gigi Becali, fiu de cioban, de a crește oi. Ultrașii au afișat în trecut chiar și un banner în acest sens, în galerie: „Mă uit la mine, când am ales cu ani în urmă / Și înțeleg minunea ce m-a ferit de turmă”.
VIDEO. Ce mesaje au transmis jucătorii lui Dinamo pentru fani, înainte de meciul cu Steaua
Te așteptăm luni, 15 mai, pe Arena Națională...
- Antonio Bordușanu
...Noi vom da tot ce putem, vom lupta până în ultima clipă...
- Deniz Giafer
...Ne-ați fost alături la fiecare meci, acasă și în deplasare...
- Ahmed Bani
...Nu știm cum este fără voi, dar cu voi, nimic nu e imposibil
- Răzvan Patriche
Citește și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!