Articol de Eduard Apostol, Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 21 mai 2023 16:53 / Actualizat duminica, 21 mai 2023 17:02
Împrumutat de FCSB la Poli Iași, extrema Alexandru Musi (18 ani) a făcut un meci excelent contra lui Dinamo, în victoria cu 4-1.
Fotbalistul a marcat o dublă în meciul din ultima etapă din play-off-ul Ligii 2, la fel ca Robert Ion, un alt jucător crescut de FCSB.
După meci, cu medalia de câștigător al Ligii 2 la gât, Alexandru Musi, care reușit o dublă și cu CSA Steaua, a vorbit despre victoria cu Dinamo, și despre meciul celor de la FCSB cu Farul, din această seară.
VIDEO Alexandru Musi: „Sper ca Dinamo să promoveze în Liga 1”. Ce spune despre revenirea la FCSB
„Înseamnă foarte mult pentru mine că am bătut rivala Dinamo. Le doresc celor de la Dinamo să promoveze. Asta îmi doresc. O văd pe Dinamo în Liga 1. Are o echipă bună. Sper să promoveze. Golurile cu CSA Steaua au înseamnat mai mult. M-am bucurat mai mult.
Diseară voi avea emoții. Dar FCSB va câștiga. O văd 100% campioană. Ar fi foarte frumos să am două medalii. Ar fi nemaipomenit un titlu cu FCSB.”, a declarat Alexandru Musi pentru GSP.ro.
Alexandru Musi revine la FCSB
Alexandru Musi (extremă, 18 ani) a ajuns la juniorii FCSB în vara lui 2016 și încă aparține de echipa roș-albastră. El a fost împrumutat în iarnă la Poli Iași, pentru care a bifat 11 meciuri și 3 goluri.
Alexandru Musi are 18 meciuri și două goluri la FCSB, iar din vară va face din nou parte din lotul formației roș-albastre. FCSB se va baza pe el, fiind eligibil pentru regula U21.