Puterea roşie

Manchester United a cîştigat Liga Campionilor pentru că jucătorii săi au ştiut să-şi stăpînească mai bine emoţiile la penaltyuri.

Ne place sau nu, ne convine sau nu, Premier League e la modă acum în Europa, iar Anglia e referinţa europeană în ceea ce priveşte fotbalul. Manchester şi Chelsea sînt echipele care, în ultimii 5 ani, au dominat ostilităţile în Regatul Unit. Liga Campionilor s-a numit în acest sezon, mai mult ca niciodată, Champions League. Iar Manchester merită să fie "The Champion".

De ce place aşa de mult fotbalul englez? Datorită compromisului existent mereu între fotbalişti şi fanii de pe margine. Chiar şi aici, atît de departe de realităţile britanice, în această Moscovă, ce amestecă bizar luxul cu sărăcia, empatia a existat. Datorită intensităţii, datorită jocului direct. La englezi nu există cuvîntul ritm. Mai bine zis, nu există la modul în care îl înţelegem noi. La englezi, ritm e fotbalul însuşi, viteză de la început la sfîrşit, intensitate de la început la sfîrşit, cu faţa la poartă de la început la sfîrşit.
S-a văzut şi aseară ceva, cam puţin însă, căci la astfel de meciuri exprimarea nu copiază fidel stilul. Totuşi, parcă am aşteptat altceva. Parcă am fi vrut un altfel de duel, în care prudenţa să nu fie la putere, iar oboseala să domine.

Ritmul în meci l-a inaugurat United. Văzută de toţi ca marea favorită, pe val după cîştigarea titlului intern, Manchester a luat jocul în mînă din prima. Ferguson nu ne-a oferit surprize, ieşind cu formula standard. Aparent totuşi, căci limitarea libertăţii absolute pentru Cristiano Ronaldo şi trimiterea lui preponderent în banda stîngă a fost o mutare bine gîndită. Ştia Sir Alex că, acolo, Cristiano va da de Essien, un mijlocaş fabulos, dar un fundaş cel mult rezonabil. S-a văzut în multe faze, dar în special la deschiderea scorului: Essien s-a plasat bine, a anticipat corect, ca un mijlocaş defensiv ce totuşi este, însă cînd a fost să intervină ca un fundaş ce totuşi juca a greşit. N-a sărit, permiţîndu-i lui Ronaldo să plutească din nou uluitor şi să marcheze cu capul, un gol dedicaţie pentru toţi cei care spuneau că dispare în misiune la partidele ultraimportante. Nu vă grăbiţi însă cu consideraţiile pe seama portughezilor, aşteptaţi finalul!

La 0-1, Chelsea trebuia să intervină. Se întîmplă ceva cu echipa asta. La 8 luni de la plecarea lui Mourinho, a jucat cel mai aproape de stilul practicat pe vremea lui "The Special One". 4-3-3, cu Makelele între Lampard şi Ballack, cu Joe Cole şi Malouda în benzi şi cu Drogba referinţă în atac. Tranziţia dintre faza defensivă şi cea ofensivă a pus ceva probleme "albaştrilor" la început, dar golul lui Lampard, cu doza de noroc lăsată moştenire de acelaşi Mourinho, a reparat lucrurile.
Chelsea a crescut fantastic în repriza a doua, încă o dovadă de cum poate un gol născut din nimic să schimbe soarta unui meci ce părea făcut pentru United. Essien şi-a lăsat deseori baltă zona din dreapta, cu siguranţă nu de capul lui, ci din tactica gîndită la vestiare, de Grant, de Ten Cate ori de înşişi jucători nu vom afla niciodată. A urcat la mijloc, a creat superioritate pentru Ballack sau Lampard şi a izbutit să-l scoată şi pe Ronaldo din spaţiul unde e periculos. Drogba putea da lovitura, însă execuţia sa, senzaţională prin pivotarea şi apoi lovirea balonului de pe loc, n-a învins bara porţii lui Van der Sar, luat în braţe de şansă.

Splendidă a fost şi acţiunea din debutul prelungirilor, cu Lampard finalizînd în transversală. Prelungiri ce au venit logic, pe fondul epuizării combatantelor. Oboseala duce uneori la ieşiri necugetate, iar Drogba, cu puţin oxigen în creier, s-a trezit să se ia la bătaie cu Vidici. Eliminarea a venit firesc, pentru un gest nefiresc într-o astfel de finală, cu două echipe din ţara fair-play-ului.
La fel de firesc au urmat penaltyurile. Doi superportari, în duelul lor particular, superjucători căutînd să-şi stăpînească emoţiile. Ei bine, tocmai Cristiano Ronaldo a ratat. A bătut împiedicat, emoţionat, previzibil, permiţîndu-i lui Cech să apere. Terry putea fi eroul, dar a alunecat cînd nu trebuia şi a ratat. Era ultima lovitură, vă daţi seama!

Caruselul a continuat. Pînă cînd Anelka, penibil, a greşit execuţia.

Şi a trimis trofeul către Manchester. Lacrimile lui Terry nu mai folosesc la nimic. Ştiţi doar, Moscova nu crede în lacrimi.

Doi răniţi pe străzile Moscovei

Circa 100 de suporteri ai lui Manchester United au fost atacaţi marţi seară cu sticle şi pietre. Bilanţul: doi răniţi. Nu e clar dacă agresorii, aproximativ 50 la număr, sînt ruşi ce ţin cu Chelsea, al cărei patron e conaţionalul lor, Roman Abramovici, sau britanici. Acesta a fost al doilea incident petrecut pe străzile Moscovei înaintea finalei. Tot în seara respectivă se consumase un “şoc” care a avut drept protagonişti cîteva zeci de ultrasi ai celor două finaliste, încheiat însă fără vărsare de sînge.

Cristiano Ronaldo e omul meciului
Chiar dacă a ratat la penaltyuri, Cristiano Ronaldo, golgeterul Ligii (8 reuşite), a fost declarat omul finalei pe site-ul UEFA. Man. United a cucerit pentru a 3-a oară trofeul, acesta fiind al 11-lea succes pentru Anglia în Champions League.