Articol de Costin Ștucan - Publicat marti, 13 iunie 2023 12:19 / Actualizat marti, 13 iunie 2023 16:20
În toamna lui 2006, fotbalul românesc s-a oprit în loc pentru două zile atunci când „galacticii” de la Real Madrid au venit și au jucat în Ghencea în grupele Champions League. La 17 ani distanță, doi dintre foștii juniori ai Stelei au povestit în direct marea dezamăgire trăită atunci când conducătorii echipei lui Becali le-au refuzat bucuria de a ieși de mână pe gazon cu Raul, Beckham sau Cannavaro, trimițându-și în loc propriii copii.
Andrei Radu are 26 de ani, joacă la PAS Giannina, în Grecia, și e văr cu titularul din poarta naționalei, Ionuț Radu. Fundaș lateral, Radu a lăsat-o pe Dinamo în vara lui 2022, după ce a renunțat la 70.000 de euro pentru a permite clubului care l-a lansat în fotbalul de seniori să supraviețuiască. În carieră a mai jucat, printre altele, și la CFR Cluj și a fost titular în naționala U21 construită de Daniel Isăilă. Când Rădoi a preluat echipa și a dus-o până în semifinalele Euro 2019, Radu nu a mai fost convocat.
Acum 17 ani, actualul fundaș a fost pentru prima dată în lumina reflectoarelor. Avea doar 9 ani și era legitimat la centrul de copii al Stelei. În toamna lui 2006, echipa lui Cosmin Olăroiu venea după un sezon fantastic în Cupa UEFA și spera să repete forma în grupele Champions League, unde primise o grupă cu Real Madrid, Lyon și Dinamo Kiev.
VIDEO Vezi aici povestea lui Mihai Olaru despre experiența ca junior-escortă în Champions League
Fost junior: „Au ieșit fete mai fotbaliste decât noi”
În 26 septembrie 2006, Ghencea fierbea. Steaua câștigase primul meci din grupă, 4-1 la Kiev cu Dinamo, și la București aterizase Lyon. Pentru o grupă de copii, emoția era și mai mare. Tocmai fuseseră anunțați că vor ieși de mână pe gazon cu Wiltord, Toulalan, Juninho, Malouda, Abidal și Fred. Radu l-a luat de mână pe Sylvain Wiltord, campion în Anglia cu Arsenal, campion european cu Franța în 2000. În direct la GSP Live, fundașul a povestit experiența incredibilă:
„Am fost foarte fericit că am avut ocazia de a ieși de mână cu Wiltord. Toți ne doream foarte mult să avem experiența asta. Nu mai conta cu ce jucător ieși. Era un sentiment extraordinar, unic.
Era o atmosfera extraordinară în Ghencea și când ieșeai pe gazon simțeai ce simt și jucătorii la un meci de Champions League. În seara de dinainte, am stat cu gândul numai la asta, aveam emoții. Era exact ca înaintea unui meci”.
În stânga lui Wiltord se afla Jeremy Toulalan. În fața sa, un puști talentat de la copiii Stelei zâmbea fericit spre tribuna oficială. Numele lui e Mihai Olaru, actualmente antrenor de copii și juniori după ce s-a retras din carieră în 2018, la doar 21 de ani. În ultimul sezon din carieră a jucat pentru CSA Steaua, în Liga 4, cu Lăcătuș antrenor.
„Era o singură Stea, nu era cum e acum. Eram junior, era Ghencea, îmi aduc aminte că am ieșit cu jucătorii de mână în Champions League. Am fost escorte de jucători la meciurile cu Lyon și Dinamo Kiev. Cu Real Madrid, n-am mai apucat că au fost alții mai fotbaliști decât noi… Fete mai fotbaliste decât noi”, a povestit, ironic, Olaru la GSP Live.
Echipa de start a lui Real Madrid la acel meci:
- Casillas - Sergio Ramos, Helguera, Cannavaro, Roberto Carlos - Guti, Diarra, Emerson - Robinho, Van Nistelrooy, Raul
Antrenori: 500 de euro șpagă de la părinți
Chiar dacă Steaua a pierdut clar cu 3-0, trei săptămâni mai târziu atmosfera din Ghencea a fost sufocantă. La București sosise Real Madrid, club la care jucau „galacticii” Raul, Casillas, Beckham, Roberto Carlos, Cannavaro, Van Nistelrooy, Ronaldo sau Robinho.
Pentru două zile, totul în România s-a învârtit în jurul acestui meci. George Becali și președintele Realului, Ramon Calderon, s-au făcut frați de sânge, pecetluind legătura cu un cuțit plin de gem, toate mișcările “galacticilor” au fost urmărite de media și devorate de public, în timp ce prețurile biletelor au explodat.
Andrei Radu și Mihai Olaru așteptau din nou meciul cu un motiv în plus de a fi emoționați. „Îți dai seama cum așteptam meciul cu Real Madrid. Și cu masorul de la Real dacă ieșeam de mână și tot era bine”, își amintește Olaru.
Conștienți de interesul generat de prezența în România, conducătorii Realului au făcut un gest superb: au permis copiilor de la grupele Stelei să asiste la tot antrenamentul oficial, deși ședința condusă de Fabio Capello a fost închisă pentru public și deschisă doar 15 minute pentru ziariști. Printre juniorii prezenți la antrenament s-au numărat Mihai Olaru, Alin Toșca - viitor internațional român - și Iulian Roșu, mijlocașul ofensiv care tocmai a promovat cu Dinamo.
În timp ce șefii Realului se gândeau la ce simt juniorii adversarei, în clubul Steaua se plănuia cine să-i escorteze pe „galactici” la ieșirea pe gazon. În ziua meciului, Gazeta scria că mai mulți părinți au oferit și 500 de euro șpagă pentru ca fiii lor să apară alături de Raul, Beckham sau Casillas.
Gazeta: „Apucăturile de ștab” ale lui MM
La ora meciului, însă, pe teren au ieșit „galacticii” și 11 copii - dintre care 6 fete - îmbrăcați în tricouri negre pe care scria „Unite against racism”. Căpitanul Raul Gonzalez ținea de mână o puștoaică înaltă, nimeni alta decât Teodora Stoica, fata lui MM. Toți ceilalți copii erau rudele oamenilor din conducere (printre care fetele lui Valeriu Argăseală și Leo Strizu), plus Răzvan Marin, fiul minor al fundașului Petre Marin, titular în acel joc.
Actualul internaional român nu avea nicio legătură cu Steaua, fiind legitimat la școala ProLuceafărul, dar a ieșit pe gazon alături de Roberto Carlos. În 2015, Răzvan Marin își amintea la Dolce Sport: "Inițial, voiam să ies cu Raul, dar s-a ocupat... Și am decis să ies cu Roberto Carlos. A fost ceva foarte frumos. Mă bucur că am amintiri frumoase de când juca tata la Steaua"
A doua z după mecii, jurnalistul Gazetei, Andrei Niculescu, taxa „apucăturile de ștab” ale lui MM Stoica. „A procedat exact ca ștabii de pe vremuri, ce-și trimiteau copiii în vestitele tabere internaționale, în vreme ce alte sute de mii n-aveau decât șansa plină de gândaci ai Năvodariului. (…) La poziția sa, Mihai Stoica putea foarte simplu rezolva problema. La Marriott, după antrenamentul oficial al Realului, înainte de meci, după meci. Era președintele Stelei și nu se puneau problema ca Raul să-i refuze rugămintea de a face cunoștință cu fata lui, de a face o poză cu ea”.
Andrei Radu n-a uitat seara meciului cu Real, pe care l-a văzut din fața televizorului. „Erau jucători extraordinari în perioada aia la Real Madrid. Eu sunt și fan Real Madrid, am fost foarte dezamăgit. Poate aveam șansa de ieși și de a schimba două-trei cuvinte cu unul dintre jucătorii care au făcut istorie la Real Madrid”.
Colegul său de grupă, Mihai Olaru, adaugă: „Noi n-am mai apucat să ieșim cu jucătorii de la Real, ne-am uitat la ei. Am fost la antrenamentul lor, apoi ne-au anunțat că nu mai ieșim cu ei. Nici măcar nu ne-au dus la meci. Știu că au ieșit fata lui MM Stoica și restul copiilor de prin conducere. Am fost dezamăgit. Și acum aș vrea să ies cu un jucător de la Real Madrid de mână, darămite când eram mic. Dar asta a fost situația”.
Steaua a pierdut meciul cu 4-1, iar la ultimul meci de acasă, cu Dinamo Kiev, Radu și Olaru au fost din nou însoțitori pentru jucătorii oaspeți. Niciunul nu reține, însă, cu ce fotbalist a ieșit pe gazon.
La finalul acelui sezon, MM Stoica pleca de la Steaua, fiind acuzat voalat de George Becali de nereguli în gestionarea transferurilor. După ce a condus Unirea Urziceni în sezonul câștigării titlului, Stoica a revenit la Steaua în 2010.
Fata sa, Teodora, este acum angajată la FCSB în cadrul departamentului de marketing și câștigă 2.000 de euro pe lună.