Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 20 iunie 2023 11:28 / Actualizat marti, 20 iunie 2023 13:03
Bogdan Mitrea, Sergiu Hanca, Rivaldinho, Ivan Martic, Eduard Florescu și portarul Giedrius Arlauskis au fost transferați anul trecut la Universitatea Craiova, i-au luat banii patronului Mihai Rotaru și au plecat unul după altul. Nici măcar un întreg sezon n-au bifat. Primii doi l-au costat cel mai mult.
Universitatea Craiova și-a reluat pregătirile, mai e puțin și pleacă în cantonament, la Bansko (Bulgaria), însă întăririle întârzie. În afara lui Alexandru Mitriță, deocamdată doar discuții, tatonări. Mihai Rotaru pare mai prudent ca altădată și e de înțeles.
În 2022/2023, clubul pe care-l conduce a fost o veritabilă destinație „turistică” pentru mulți jucători. Bogdan Mitrea, Sergiu Hanca, Rivaldinho, Ivan Martic, Eduard Florescu și Giedrius Arlauskis au fost aduși cu eticheta de „potențiale întăriri”, pe bani frumoși. Dar au sfârșit prin a pleca după nici măcar un sezon în alb-albastru!
Cel mai scump a fost Bogdan Mitrea
Pe Bogdan Mitrea și l-a dorit Mirel Rădoi. Rotaru s-a executat și i l-a adus de la Sepsi pe fundașul în vârstă de 35 de ani. Un transfer care l-a costat 250.000 de euro! Numai că Mitrea a căzut în dizgrație, ca urmare a câtorva gafe, iar sub comanda lui Eugen Neagoe, clujeanul a devenit un obișnuit al băncii de rezerve.
Despărțirea a devenit inevitabilă, în ciuda unui contract pe doi ani. Mitrea a primit OK-ul de a pleca liber, iar U Cluj l-a primit cu brațele deschise și cu un salariu decent: 12.500 de euro pe lună.
Sergiu Hanca i-a provocat numai coșmaruri Universității Craiova
Sergiu Hanca le-a dat juveților cele mai mari bătăi de cap. Sosit în Bănie în plin sezon, ca și Mitrea, ex-dinamovistul a părut inițial o adevărată afacere. Venise liber de contract, de la Cracovia, iar Rotaru i-a făcut un contract pe 3 sezoane și, potrivit unor surse, i-a dat 25.000 de euro pe lună.
A fost însă de ajuns ca Rădoi să-l scoată o vreme din lot pentru ca mijlocașul să se întoarcă împotriva clubului și să ceară rezilierea și o despăgubire de 2 milioane de euro! Solicitările i-au fost refuzate de instanțele fotbalistice, iar cu patronul Universității a ajuns recent la ruperea contractului, în schimbul unei sume frumoase de bani. Se pare, undeva în jurul a 120.000 de euro.
Sinceritatea lui Rivaldinho: „Vă iau banii degeaba”
Rivaldinho a venit tot de la Cracovia, odată cu Hanca. Și el tot ca jucător liber. Rotaru i-a oferit un contract pe 2 ani, 10.000 de euro lunar, „Știți cum e la Craiova”, însă fiul celebrului Rivaldo n-a reușit să le ia fața lui Elvir Koljic și lui Jovan Markovic. Rămas a treia soluție ca „vârf”, brazilianul a cerut el singur rezilierea contractului.
„Rivaldinho este un băiat extraordinar și nu este o placă pe care o pun acum, pentru că a plecat un jucător. Putea să mai stea o lună, să mai ia niște bani, avea contract doi ani de zile, dar a zis că renunță, «Vreau să vă rog să reziliem, pentru că vă iau banii degeaba», la modul acesta”, a povestit patronul Universității cum a decurs despărțirea de atacantul în vârstă de 28 de ani.
Giedrius Arlauskis a fost dat afară după numai 7 meciuri la Craiova
Ivan Martic rămăsese fără echipă, vara trecută, când Mihai Rotaru, în baza unei mai vechi prietenii, l-a invitat în Bănie. Și lui i-a dat un contract pe 2 ani. Numai că elvețianul cu origini croate n-a mai fost cel din 2017-2020, de la primul „descălcat” în Cetatea Banilor. În mercato hibernal a fost împrumutat lui U Cluj, iar la finele sezonului, când a revenit, i-a fost reziliat prompt contractul.
Eduard Florescu și Giedrius Arlauskis au stat cel mai puțin la Universitatea. Primul, adus de la FC Botoșani, la solicitarea lui Rădoi, numai 4 luni. După care a făcut drum întors! Arlauskis, doar 7 meciuri. Fostul portar al CFR-ului, fără echipă când l-a abordat Craiova, i-a supărat pe olteni printr-o gafă monumentală comisă la Constanța, cu Farul, ce i-a costat pe alb-albaștri toate punctele puse în joc.
Reacția lui Rotaru: „Lui Arlauskis vreau să îi mulțumesc din suflet. E bărbat, a dat dovadă de caracter! A durat 5 minute rezilierea, nu a cerut nici măcar un euro în plus. Țin să îi mulțumesc! Nu a contat gafa cu Farul. În acest moment, nu poți să spui despre niciun jucător că e măcar la nivelul de anul trecut. Pe termen scurt trebuie să îi facem să înțeleagă că nu poți veni la Craiova și să stai cu mâna întinsă să primești un salariu”.
Citește și:
Doar 5 posibile adversare pentru Farul! Azi e tragerea la sorți pentru turul I al Champions League
Acum ne numesc „vampiri” » Ziariștii și jucătorii elvețieni sunt în stare de șoc