Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 27 iunie 2023 16:29 / Actualizat marti, 27 iunie 2023 16:32
Fotografia lui Kai Havertz în noul tricou al lui Arsenal a apărut pe social media. Transferul de la Chelsea, pentru 75 de milioane de euro, e iminent. „Tunarii” i-ar vrea și pe Declan Rice (West Ham) și Jurrien Timber (Ajax), dar ar mai avea nevoie de minimum 150 de milioane.
Transferul lui Kai Havertz, 24 de ani, de la Chelsea la Arsenal, e rezolvat. A apărut deja pe rețelele de socializare poza oficială făcută de atacantul german în noul tricou al „tunarilor” pentru sezonul 2023-2024. Mutarea pe Emirates e o chestiune de ore.
Kai Havertz, golul decisiv la Chelsea, în finala Ligii Campionilor. Acum pleacă la Arsenal
La trei ani după venirea pe Stamford Bridge, de la Leverkusen, în schimbul a 80 de milioane, perioadă în care a marcat 32 de goluri (15 assisturi) în 139 de meciuri, cel mai important fiind cel din finala Ligii Campionilor 2021, Chelsea - Manchester City 1-0, Havertz va ajunge în nordul Londrei pentru 75 de milioane de euro. Deși, potrivit Transfermarkt.de, cota lui este de 55 de milioane.
Arsenal, duel cu Manchester City pentru Declan Rice
După prima afacere a dezonului în mercato, Arsenal mai vrea să dea două lovituri.
- Una internă și foarte scumpă: Declan Rice, de la West Ham, pentru care a oferit 105 de milioane de euro (incluzând 18 milioane sub formă de bonusuri), propunere respinsă deocamdată. Și Pep Guardiola îl vrea pe Rice la Manchester City.
- Alta externă: Jurrien Timber, stoperul lui Ajax. În cazul lui, a urcat suma la 48 de milioane și, foarte probabil, tranzacția se va realiza.
Kai Havertz, first Arsenal signing as deal will be completed in the next hours — here we go ✅⚪️🔴 #AFC
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) June 21, 2023
◉ £60m guaranteed fee;
◉ £5m add-ons;
◉ Long term deal agreed;
◉ Medical tests to be scheduled.
Havertz will sign the contract this week, documents are being prepared. pic.twitter.com/ZatVvO7dRF
Chelsea, acord cu Moises Caicedo
Cu banii obținuți din vânzarea lui Havertz, Chelsea va plăti cea mai mare parte a sumei de transfer pentru Moises Caicedo (ar avea deja un acord cu mijlocașul ecuadorian), de la Brighton, care cere 100 de milioane.
Albaștrii se despart și de Mateo Kovacic, croatul urmând să semneze cu City în schimbul a 40 de milioane. Mason Mount ar putea evolua pe Old Trafford. Manchester United l-ar lua cu 65 de milioane.
Citește și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!