Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 14 iulie 2023 12:11 / Actualizat vineri, 14 iulie 2023 13:00
După un sezon în care a încheiat cu PAOK Salonic pe locul 4 în Grecia, a fost învins în finala Cupei și a fost eliminat din turul 2 preliminar al Conference League, Răzvan Lucescu vrea revanșa în acest an în toate cele trei competiții.
Primele două meciuri-test din cantonamentul olandez al lui PAOK nu l-au mulțumit pe Răzvan Lucescu. 1-1 cu FCSB și 1-2 cu Go Agead Eagles, echipă din elita batavă. A treia partidă l-a bucurat. Victorie, 3-2 cu Genk.
Răzvan Lucescu: „Comunicarea cu jucătorii e esențială pentru mine"
După ultimul joc, antrenorul în vârstă de 54 de ani era binedispus. „Când câștig, sunt normal. Când pierd, sunt un idiot și voi știți prea bine", a glumit Răzvan cu jurnaliștii greci. La fiecare înfrângere, se enervează și critică fără menajamente. Adversarii, arbitrii, uneori și propriii fotbaliști. La succese, e fericit.
A vorbit de echipă, de jucători, de comunicare. „Suntem motivați, încrezători. Băieții au înțeles ceea ce vrem să facem. Avem o bună comunicare, ceea ce e esențial pentru mine. De multe ori discutăm despre fotbal, alteori despre familiile lor, despre siguranță, încredere", a spus tehnicianul, foarte apropiat de alb-negri.
Răzvan Lucescu: „Munca mă face să zâmbesc"
Întrebat ce îl face să zâmbească, Lucescu a răspuns: „Munca mă face să zâmbesc. Detaliile sunt foarte importante și, prin muncă, vine și încrederea. Tot ce se întâmplă e fie criticat, fie lăudat prea mult, eu trebuie să găsesc echilibrul și să controlez toate situațiile. Scopul meu în acest sezon e să câștig toate meciurile".
Mai are un singur amical, în perioada de pregătire, cu Westerlo, din liga 1 belgiană. Apoi, „dubla" contra lui Beitar Ierusalim, din turul 2 preliminar al Conference League, pe 27 iulie și 3 august. Răzvan nu mai vrea să se repete dezastrul din sezonul trecut. În aceeași fază a competiției, PAOK a fost eliminată de Levski Sofia (0-2 și 1-1).
Antrenorul speră ca alb-negrii să aibă un traseu european mult mai lung, posibil ca în 2021-2022, când au atins „sferturile" Conference. Să urce din nou în campionat. Sezonul precedent, au încheiat pe locul 4 în Grecia. Și să câștige Cupa. În 2022-2023, au pierdut finala, 0-2 cu AEK.
🇷🇴🗣 Όρεξη για χαβαλέ είχε ο Ραζβάν Λουτσέσκου μετά το φιλικό του ΠΑΟΚ με την Γκενκ!
— gazzetta.gr (@gazzetta_gr) July 12, 2023
«Κερδίσαμε σήμερα οπότε είμαι η φυσιολογική εκδοχή του εαυτού μου, όταν χάνουμε γίνομαι λίγο "ηλίθιος"»!
Το Gazzetta βρίσκεται στην Ολλανδία με την υποστήριξη της @novibet! pic.twitter.com/bUNJyu6VCz
Tatăl Mircea Lucescu l-a ajutat încă o dată pe Răzvan să obțină un jucător
După ce a fost împrumutat la PAOK în ultimele șase luni ale sezonului trecut, fundașul dreapta Tomasz Kedziora (29 de ani) s-a întors la Dinamo Kiev. Potrivit presei ucrainene, Mircea Lucescu l-a convins pe polonez să accepte reducerea salariului, de la 850.000 la 550.000 de euro și să se întoarcă la clubul din Salonic pentru stagiunea viitoare, tot sub formă de împrumut. Transferat de la Lech Poznan în 2017, pentru 1,5 milioane, Kedziora a jucat 198 de meciuri la Dinamo Kiev (7 goluri și 20 de assisturi).
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Daniel Boloca pleacă de la Frosinone la un alt club din Serie A pe 6 milioane de euro
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”