Articol de Daniel Grigore, Cătălin Stroia - Publicat luni, 24 iulie 2023 12:04 / Actualizat luni, 24 iulie 2023 17:40
Gigi Becali (65 de ani), patronul FCSB, a anunțat că Octavian Popescu (20), suspendat în primele două meciuri din acest sezon, va fi titular miercuri, în Conference League, cu CSKA 1948 Sofia.
FCSB va începe miercuri aventura europeană din acest sezon, la Sofia, cu CSKA 1948. Deși a câștigat primele două meciuri de campionat fără Octavian Popescu, suspendat pentru un „roșu” primit în ultima etapă din sezonul precedent, cu Rapid, Gigi Becali a decis să schimbe în primul „11”.
Astfel, Octavian Popescu va fi titular în banda dreaptă, cel mai probabil în locul lui David Miculescu.
Gigi Becali îl anunță pe Octavian Popescu titular cu CSKA 1948 Sofia
„Vine Tavi, acum îl vedem pe Tavi. În dreapta. Să-l vedem pe Tavi acum”, a spus Becali astăzi, în cadrul unei discuții cu reporterii.
Întrebat dacă se referă la meciul de miercuri cu CSKA 1948, latifundiarul a confirmat.
Cum poate arăta FCSB cu CSKA 1948 în aceste condiții: Târnovanu - Pantea, Dawa, Haruț, Radunovic - Edjouma, Șut, Olaru - Oct. Popescu, Băluță, Fl. Coman
Octavian Popescu nu a mai jucat pentru FCSB de la meciul din ultima etapă a sezonului trecut, 1-5 cu Rapid, când a fost eliminat pentru că l-a lovit pe Funsho Bamgboye.
Mijlocașul lateral a evoluat ulterior pentru naționala de tineret a României la EURO U21, astfel că a ratat cantonamentul de vară pe care roș-albaștrii l-au desfășurat în Țările de Jos, implicit și amicalele cu Anderlecht și PAOK.
Astfel, duelul cu CSKA 1948 din Conference League va fi primul pentru Popescu în acest sezon.
Stagiunea precedentă nu a fost una foarte bună pentru Octavian, care a înscris doar 4 goluri într-un total de 49 de partide.
Tot despre FCSB:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!