Articol de Luminița Paul - Publicat joi, 17 august 2023 20:34 / Actualizat joi, 17 august 2023 20:49
Felipe Massa, 42 de ani, fost pilot la Ferrari, solicită o despăgubire importantă din partea F1 și FIA pentru faptul că nu a câștigat titlul mondial în 2008 din cauza unei „conspirații”
Fostul pilot de la Ferrari Felipe Massa, prin avocații săi, a demarat o acțiune legală împotriva șefilor Formula 1 și a forului diriguitor FIA, căutând o despăgubire substanțială ce ar rezulta dintr-o prezumtivă ”conspirație” care l-a îndepărat pe brazilian de titlul mondial în 2008
O scrisoare formală de înștiințare de 8 pagini, care a intrat în posesia Reuters, a fost trimisă către directorul executiv al F1, Stefano Domenicali, și către președintele Federației Internaționale de Automobilism, Mohamed Ben Sulayem pe 15 august.
O asemenea scrisoare reprezintă un pas obligatoriu de informare înainte de startul procedurilor juridice.
Conspirație la vârf, pierderi de zeci de milioane de euro
Firma londoneză de avocatură Enyo Law susține că Felipe Massa, acum în vârstă de 42 de ani, a fost „victima unei conspirații puse la cale de persoane aflate la cel mai înalt nivel al F1 împreună cu conducerea FIA și Formula 1”.
Se spune de asemenea că brazilianul a pierdut zeci de milioane de euro în venituri și prime în urma unei ciocniri deliberate executate de un alt pilot, brazilianul Nelson Piquet, în timpul Marelui Premiu de la Singapore 2008. Acest aspect, se pare, a fost ascuns până în 2009, când a izbucnit scandalul.
Dacă oamenii cei mai importanți din Formula 1 și FIA știau despre ce s-a întâmplat în 2008 și nu au făcut nimic, credeți că e corect? Nu, nu este – Felipe Massa
11 victoriiîn Formula 1 a adunat Felipe Massa între Marele Premiu al Turciei 2006 și cel al Braziliei 2008
Acea ciocnire l-a costat pe Massa puncte prețioase într-un sezon în care a pierdut titlul la o singură lungime în fața lui Lewis Hamilton, pe atunci la McLaren. Britanicul reușea prima din cele 7 încoronări ale sale drept campion al F1.
„Simplificând lucrurile, Felipe Massa este campionul de drept din 2008, iar F1 și FIA au ignorat în mod deliberat comportamentul neregulamentar care până la urmă i-a furat titlul”, se arată în scrisoare.
Se mai spune că pentru sud-american e imposibil să-și cuantifice pierderile, însă o estimare ar fi de zeci de milioane de euro.
„Această sumă nu acoperă prejudiciul moral și pierderile în termeni de reputație suferite de Massa”, se notează de asemenea în scrisoare.
Ideea acestei acțiuni a pornit de când fostul boss al F1, Bernie Ecclestone, a fost citat spunând că el și fostul președinte al FIA, Max Mosley, știau că acea ciocnire din 2008 a lui Nelson Piquet a fost intenționată, dar nu au acționat.
FIA a comunicat Reuters că s-a primit o scrisoare de la reprezentanții brazilianului, dar că „problema este în curs de verificare” și nu se va comenta pe marginea ei.
Ecclestone, 92 de ani, a declarat pentru Reuters din Elveția, prin telefon, că nu-și amintește acel citat care îi este atribuit. Și că nimeni dinspre Felipe Massa nu l-a contactat.
Brazilianul nu a mai adunat nicio victorie după 2008, după ce a suferit o rană aproape fatală la cap în 2009, în timpul Marelui Premiu al Ungariei. El s-a retras din activitate în 2017.
Citește și alte știri din F1:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!