Articol de Vlad Roșu - Publicat luni, 21 august 2023 17:47 / Actualizat luni, 21 august 2023 18:28
Clubul englez Manchester United a anunțat, oficial, rezilierea de comun acord a raporturilor contractuale cu atacantul Mason Greenwood (21 de ani).
CONTEXT:
- La începutul anului 2022, internaționalul englez a fost acuzat de partenera acestuia, Harriet Robson, de viol. Ea a postat în mediul online imagini greu de privit, în care este plină de sânge și are corpul învinețit în mai multe zone.
- Imediat după aceea, clubul Manchester United l-a suspendat pe Greenwood, care nu a mai avut voie să se antreneze sau să îmbrace vreodată tricoul „diavolilo roșii”
- Inclusiv mai multe companii au luat măsuri în acest caz. Nike a reziliat contractul de sponsorizare pe care îl avea cu Greenwood, iar acesta a fost eliminat din jocul electonic FIFA.
- La începutul acestui an, presa din Marea Britanie anunța că Mason Greenwood nu poate ajunge în spatele gratiilor, întrucât „martorii-cheie și-au retras plângerile”.
- Între timp, Mason Greenwood și Harriet Robson s-au împăcat, iar la jumătatea lunii iulie s-a născut primul copil al cuplului, un băiețel
Astăzi, gruparea de pe Old Trafford a anunțat decizia finală în cazul lui Mason Greenwood. Atacantul a plecat de la echipa unde evolua încă de la juniori, urmând să-și continue cariera la o altă formație.
Mason Greenwood și-a reziliat contractul cu Manchester United
Mai jos, comunicatul integral postat de cei de la Manchester United, pe site-ul oficial al clubului.
Manchester United a ajuns la concluziile finale în cazul jucătorului Mason Greenwood.
Ancheta internă a început în februarie 2023, după ce toate acuzațiile aduse acestuia au fost retrase. De atunci, am ținut cont de dorințele, drepturile și perspectiva victimei, pentru a vedea dacă acestea se află în concordanță cu standardele și valorile clubului nostru, și am vrut să adunăm cât mai multe informații posibile. De aceea, am fost nevoiți să adunăm cât mai multe probe care nu ar trebui expuse în spațiul public, inclusiv de la cei responsabili direct de acest caz.
Bazându-ne pe probele pe care le-am avut la dispoziție, am ajuns la concluzia că materialele postate în mediul online nu au ilustrat în mod complet ceea ce s-a întâmplat, iar Mason nu a comis actele de care fusese inițial acuzat. Acestea fiind spuse, așa cum Mason a recunoscut public, el a comis niște greșeli de care este complet responsabil.
Toți cei implicați în acest proces, inclusiv Mason, au recunoscut că este greu ca el să-și reia cariera în tricoul lui Manchester United.
Prin urmare, ambele părți au ajuns la un acord că e cel mai bine pentru acesta să continue să joace departe de Old Trafford
- Comunicat Manchester United
Până să fie suspendat de Manchester United, Mason Greenwood strânsese 129 de meciuri în tricoul trupei de pe Old Trafford. A reușit să înscrie 35 de goluri și să dea 12 pase de gol. Fusese promovat la prima echipă de Jose Mourinho, care l-a luat în cantonamentul de vară din anul 2018 al primei formații.
Debutul și l-a făcut într-un PSG - Manchester United 1-3, partidă din „optimile de finală” ale Ligii Campionilor (6 martie 2019). Atunci, pe banca lui United era Ole Gunnar Solskjaer.